Articol de David Istrate - Publicat duminica, 22 iunie 2025 09:20 / Actualizat duminica, 22 iunie 2025 19:29
Mihai Silvășan (40 de ani), antrenorul lui U-BT Cluj-Napoca, a oferit un interviu pentru GSP.ro, în cadrul căruia a vorbit despre sezonul proaspăt încheiat, despre cel de-al 5-lea titlu consecutiv, despre problemele care au fost și cum au trecut peste provocări. De asemenea, tehnicianul clujean s-a uitat la viitor, a vorbit despre lot, despre EuroCup și Liga ABA, dar și despre națională și jucătorii români care evoluează în străinătate.
Vineri, 13 iunie. Oradea Arena. În fața a peste 5000 de spectatori, U-BT Cluj-Napoca a reușit să câștige titlul național pentru a 5-a oară la rând, după o victorie cu 68-67 în meciul decisiv al finalei cu CSM CSU Oradea.
Mihai Silvășan, un „vulcan” după ultima fază din meciul decisiv al finalei, a făcut un gest rar
Kris Richard, vedeta bihorenilor, a avut ultima aruncare, însă a fost apărat excelent de Patrick Richard, căpitanul clujenilor, iar mingea nu a intrat în coș. Din fața băncii sale, Mihai Silvășan, aflat la al 9-lea sezon la cârma lui U-BT, a privit acțiunea finală cu o aparentă liniște, care ascundea niște emoții gata să se manifeste precum lava unui vulcan.
Mingea lansată de Richard a ieșit în afara terenului și, pentru câteva clipe, situația a părut a fi în aer. Arbitrul a arătat, însă, că e final de meci, iar Silvășan, realizând că U-BT a izbutit să își apere titlul național, a imitat gestul oficialului și apoi și-a păstrat calmul pentru încă 10 secunde în care a dat mâna cu antrenorii echipei adverse.

După această formalitate, antrenorul alb-negrilor a început să alerge, fără să aibă vreo destinație în minte, și să strige de bucurie. S-a oprit, a ridicat pumnii în aer și apoi și-a făcut cruce, un gest foarte rar, care pare să fie făcut doar după jocuri cu o încărcătură emoțională uriașă, cum a fost cel al naționalei cu Norvegia, din noiembrie 2024.
În cazul unei înfrângeri, U-BT era detronată după patru titluri consecutive și se consemna primul sezon fără niciun trofeu din cariera de antrenor a lui Silvășan. De asemenea, ar fi fost prima finală pierdută după alte 14 câștigate.
În ultima perioadă, în diferite contexte, tehnicianul în vârstă de 40 de ani a vorbit despre presiunea din Liga Națională și despre faptul că bucuria de a câștiga un titlu a devenit mai mică decât ușurarea de a nu pierde.
Mihai Silvășan, la finalul unui sezon complicat: „De-obicei, ce e greu, e frumos”
La o săptămână după partida decisivă a finalei, lângă Sala Sporturilor „Horia Demian”, care i-a fost casă timp de două decenii, eliberat de tensiunea unui sezon complicat, Mihai Silvășan a oferit un interviu pentru GSP.ro, în care a vorbit atât despre stagiunea care a trecut, cât și despre cea care urmează.
„Mă simt ușurat. Vă dați seama, la un moment dat tot va trebui să pierdem. Absolut nimeni nu câștigă la nesfârșit. Sper eu ca momentul acela să vină cât mai târziu. Trebuie să fim atenți la ceea ce facem acum, vara, cu selecția jucătorilor”, a explicat „Silvă”, dând de înțeles că deja a început pregătirea pentru ediția 2025-2026.
„Un titlu e foarte greu de obținut, chiar dacă noi am reușit cinci la rând. Îți trebuie multe chestii, printre care și noroc. Să nu ai accidentări în momentul nepotrivit, să fie bună chimia echipei, să fie jucători de caracter”, a adăugat el.
După finală, în primele interviuri acordate presei, Silvășan a precizat că acesta a fost cel mai dificil titlu din cariera sa, din pricina problemelor pe care echipa le-a avut și a felului dramatic în care s-a impus.
„De obicei ce e greu e frumos. Nu înseamnă că nu a fost frumos. A fost multă muncă, multă luptă în cadrul echipei. Au fost accidentări, diferite caractere și mai multe chestii care nu s-au văzut neapărat, însă care și-au spus cuvântul.”

Mihai Silvășan a făcut radiografia relației cu Zavier Simpson: „Este un învingător”
Rugat să enumere problemele prin care a trecut echipa, Silvășan a vorbit despre accidentarea lui Patrick Richard și alte accidentări mai mici din lot, despre faptul că se bazau pe naturalizarea mai rapidă a lui Zach Hankins, despre situația din campionatul intern în care s-a văzut nevoit să renunțe la doi jucători străini și despre unele clinciuri, cauzate în principal de Zavier Simpson.
„Au fost trei ședințe extrem de importante, de față cu toată lumea și cu multă sinceritate. Și de multe ori sinceritatea nu este foarte plăcut de auzit. Unul dintre momente a fost lăsarea lui Zavier acasă la meciul cu Vâlcea din penultima etapă a sezonului regulat.
A fost un risc din partea mea să fac lucrul acesta. El, dacă era un jucător oarecare sau un jucător care nu e un învingător, putea ceda și se putea să nu-i mai pese până la final. Mai era o lună, își lua banii și asta era tot. Însă Zavier este un învingător și are intenții foarte bune. Nu știe încă cum să și le exprime aici în România”, a afirmat Silvășan despre MVP-ul finalei și cel mai bun jucător al lui U-BT în EuroCup.
Uitându-se în urmă, antrenorul „studenților” este de părere că experiența de a-l gestiona pe Simpson l-a făcut un antrenor mai bun.
„Sincer, a fost dificil. Nu a fost ușor. Însă, repet, lucrurile dificile ne fac mai buni. Și pentru el a fost foarte greu. Să vină din lumea lui, să dea de baschetul european, să fie forțat să facă niște lucruri.
La final, exact asta a fost discuția cu el. Eu i-am mulțumit, chiar dacă am avut momentele noastre neplăcute, pentru că m-a făcut un antrenor mai bun și el mi-a mulțumit pentru că, cu siguranță, l-am pregătit pentru ce urmează în Europa pentru el.”

„Cred că am demonstrat, cu vârf și îndesat, că nu se cedează așa de ușor”
După un sezon în care s-a calificat direct în sferturile de finală ale BKT EuroCup, U-BT a început noua stagiune cu 3 înfrângeri la rând în această competiție. În plus, au mai venit și câteva rezultate negative în Liga Națională și, în anumite momente, părea că neîncrederea planează în jurul echipei.
„E normal, când pierzi mai multe meciuri la rând, să apară neîncrederea. Dar e foarte important cum reacționezi în acele momente. Eu cred că am demonstrat în acești ani, cu vârf și îndesat, că aici este o situație în care se dorește să se câștige și că nu se cedează așa de ușor.
În viața oricărei echipe există momente în care pierzi, mai ales când joci într-o competiție așa de puternică precum EuroCup. Nu trebuie să te descurajezi, trebuie să rămâi cu principiile tale, cu mentalitatea pe care ți-o dorești și să le comunici asta constant la antrenamente, la ședințe și la meciuri”, a explicat Silvășan perioadele mai complicate ale echipei sale.
Întrebat dacă s-a gândit vreodată, pe parcursul acestui sezon, să renunțe, să se resemneze și să înceapă să se gândească la următoarea stagiune, „Silvă” a fost categoric:
„Nu există. Atâta timp cât încă mai ai șanse și există oportunități, nu ai cum. Cel puțin din punctul meu de vedere, al mentalității pe care o am eu. Nu există să renunți. Atâta timp cât ai în față un meci care îți poate schimba soarta, trebuie să te concentrezi pe el sau pe ce urmează. Pe următorul antrenament, pe următoarea ședință. Exact pe următorul pas pe care îl ai de făcut.”
În a doua parte a interviului, discuția s-a îndreptat spre viitor, spre ce o așteaptă pe U-BT Cluj-Napoca în sezonul 2025-2026. În această săptămână, participarea campioanei României în EuroCup pentru a patra stagiune consecutivă a fost confirmată. De asemenea, în ultimele săptămâni, s-a zvonit despre o eventuală intrare a alb-negrilor în Liga ABA, din care fac parte grupări precum Partizan Belgrad, Steaua Roșie Belgrad sau Dubai Basketball.
Mihai Silvășan a anunțat mari schimbări în lotul echipei: „Așa e natural la noi”
Despre toate acestea, dar și despre lotul lui U-BT a vorbit Silvășan, calculând cu atenție răspunsul pentru fiecare întrebare. Uneori a oferit explicații argumentate și logice pentru întrebările fanilor, alteori s-a eschivat și a evitat să răspundă concret și adesea a folosit umorul ușor sarcastic care îl caracterizează.
- Anul trecut spuneai că îți dorești un alt stil de joc, unul mai rapid, în viteză. Cum va fi la anul?
- Păstrez același stil. Dacă ne uităm la statisticile din EuroCup, o să vedem că am fost a doua sau a treia echipă ca număr de puncte marcate. Am avut un ritm foarte ridicat, am fost a doua echipă după Valencia. De asemenea am fost pe locul al treilea la numărul de pase decisive. Evident, se puteau face lucrurile puțin mai bine. Voi continua să merg pe acest stil de joc. Cred eu că acesta este viitorul.
- Cum arată lotul?
- Momentan, avem un singur jucător aflat sub contract. Este vorba de Patrick Richard. Munca deja a început de mult. Suntem în discuții cu mai multă lume, însă nimic concret.
- Din echipa de anul trecut, la ce putem să ne așteptăm referitor la jucători care să rămână și în sezonul următor?
- Nu la foarte multe, sincer. Cu Mokoka am avut o discuție înainte cu vreo două luni de terminarea sezonului. I-am făcut o ofertă și a refuzat-o. A ales să meargă acasă, în Franța, la o echipă de top. Mă bucur pentru el. E și antrenorul naționalei acolo.
Pe Zavier, cu siguranță, nu-l putem ține. Din ce am înțeles, a semnat la Veneția, așa se zvonește. Cu restul, nu știu, ne gândim. Momentan, suntem concentrați pe un anumit tip de jucător pe care ni-l dorim. Evident, nu pot da numele încă, însă suntem concentrați pe el și după aceea vom vedea cum așezăm piesele pe lângă jucătorul acesta, dacă vom reuși să-l semnăm.
- Se respectă un tipar de a schimba foarte mare parte din echipă. De ce se întâmplă asta?
- Pentru că așa e natural la noi. Anul acesta, probabil, se va schimba și mai mult decât în alți ani. Se întâmplă pentru că toată lumea își dorește să plece de-aici la mai bine. Se întâmplă pentru că noi ne dorim mai mult. Pe unii jucători, de care am fost mulțumiți, nu-i mai putem ține. Pe alții, de care nu am fost mulțumiți, nu mai vrem să-i ținem. Și atunci rămân foarte puțini care pot să rămână.
- Am înțeles...
- Ne mai gândim încă la Guzman, să vedem ce face și care e situația lui. Vedem. Nu știu, sincer.
- Seeley?
- Nu știu. Sincer, nu știu. Repet, o luăm pas cu pas. Și pe Deshawn (n.r. Stephens), de exemplu, ne doream să-l mai ținem. Însă a semnat foarte rapid în Italia. A primit o ofertă foarte bună. El a avut un sezon senzațional la noi în EuroCup. Venind de pe bancă în fiecare meci, a fost în Top 20 sau Top 30 ca eficiență. A semnat, a primit o ofertă. A zis că nu mai poate aștepta și că semnează acolo să nu-i scape această ofertă din mână.

Aducerea unor jucători consacrați, misiune imposibilă pentru U-BT: „Financiar, nu are sens”
- Plănuiești o întinerire a echipei în sezonul următor?
- Plănuiesc să iau cei mai buni jucători pe care noi îi putem lua pentru a se încadra în conceptul de echipă pe care ni-l dorim. Acum, că unul o să fie de 25, 26 de ani sau unul de 33 de ani, nu știu. Pentru că piața e cum e. Venim totuși din România, o țară nu foarte atractivă pentru mulți jucători. Nu putem, de multe ori, alege exact ceea ce ne dorim. Și atunci trebuie să ne adaptăm.
- Bănuiesc că jucătorii mai tineri sunt mai scumpi și cei foarte tineri sunt un risc...
- Cei foarte tineri sunt un risc, dacă vin direct din colegiu sau din G-League. Jucătorii care sunt tineri și au avut un sezon bun în Israel, Turcia, Italia deja trec la alt nivel. Deja au oferte foarte bune pe care noi nu ni le permitem. Și atunci rămâi cu scouting-ul, să vezi ce jucători poți lua. Trebuie să riști puțin.
- Care sunt câțiva jucători din EuroCup, BCL sau Euroligă care îți plac și pe care i-ai vedea potrivindu-se stilului pe care ți-l dorești?
- Îmi place Campazzo (n.r. râde. Facundo Campazzo este fundașul lui Real Madrid). Îmi place Deck. Îmi plac mulți din Euroligă.
- Ok, hai să zicem din EuroCup, dintre adversarele lui U-BT.
- Bun, dacă ne uităm la Top 16, noi am fost echipa cu cel mai mic buget dintre echipele calificate în fazele eliminatorii. Ok? Dacă ne uităm la aceste 16 echipe, la ce jucători ne dorim, cei care au jucat bine e mai mult decât logic că nu-i putem lua. Da? Pentru că, efectiv, financiar nu are sens. Și atunci ce faci?
Te uiți la cei care nu au avut succes? Da, te poți uita la niște jucători de la Aris (n.r. Salonic) sau de la Lietkabelis, la 1-2 lituanieni de-acolo. Dar și de la ei, cei care au jucat bine nu sunt ieftini absolut deloc. Să iei jucători de top din EuroCup nu e nicio șansă. Dar îmi plac Parks de la Veneția, Kabengele tot de-acolo, Jean Montero de la Valencia.
U-BT, din nou în EuroCup! Ce se întâmplă cu Liga ABA?
- Cum ți se pare EuroCup? Recent s-au anunțat echipele, câteva dintre ele au plecat înspre Basketball Champions League.
- Da, câteva au plecat, două în Euroligă și două în BCL. Vorbim de Gran Canaria pentru care, sincer, are sens să meargă în BCL. De ce? Ei nu își doresc să joace în Euroligă pentru că au câștigat EuroCup-ul acum 2 ani și nu au acceptat această provocare. BCL le oferă meciuri, mai ales în prima parte, doar la 2 săptămâni, ceea ce le ușurează puțin programul.
Badalona, la fel. O echipă care, în ultimii 2 ani, nu a mai prea avut succes în EuroCup, nici nu s-a calificat în play-off. Nu știu, poate nu își mai doresc așa de mult să se concentreze pe cupele europene și atunci au ales o competiție în care încărcătura nu e așa mare. Într-adevăr, plecarea lor scade puțin nivelul EuroCup. Însă rămân extrem de puternice echipele din Turcia, care vor băga și mai mulți bani, își vor dori să joace în Euroligă, mai ales Bahcesehir. Nu ne putem compara cu ei la nivel de buget.
Probabil EuroCup-ul de anul acesta va fi puțin mai slab decât anul trecut. Însă, cu siguranță, va rămâne o competiție foarte puternică. Lucrul acesta poate ne dă și nouă mai multe șanse să ajungem puțin mai sus.
- Crezi că e accesibil să ajungeți mai sus?
- Accesibil, cu siguranță, nu este. Uite, Lietkabelis, o echipă care se bate la play-off, dar care nu a reușit să intre în ultimul an... Noi nu am putut să-i învingem la ei acasă în ultimii 3 ani. E foarte competitiv. Nu există să te gândești că mergi într-un loc și câștigi cu siguranță, ca aici, în România.
- Pe lângă EuroCup, se tot vorbește de intrarea în Liga ABA. A fost recent o ședință...
- Nu știu încă nimic concret. Nu e nimic sigur. Știu că ne dorim lucrul acesta, însă mai mult de atât chiar nu pot să-ți dau în momentul acesta. Nu e bătut în cuie absolut nimic și nu au sens discuții mai avansate despre asta.
- Dar ce ar însemna asta pentru voi?
- Ar însemna să jucăm în ABA League (n.r. râde).
- Bănuiesc că, pentru voi, ca atractivitate a echipei, ar fi altceva.
- Păi gândește-te că am juca, probabil cu una sau două echipe de Euroligă în sezonul regulat. Vor fi încă două echipe de EuroCup, vorbim de Buducnost și de Cedevita. Cu siguranță, pentru noi ar însemna mai multă atractivitate. Vom avea meciuri puternice și în weekend, și în timpul săptămânii.
Pentru fani va fi ceva senzațional. Și, până la urmă, despre asta e vorba. Să încerci să aduni cât mai mulți oameni la sală. Să le oferi bucuria de a-i vedea pe Partizan sau pe Steaua Roșie la tine acasă. Să le oferi spectacol până la urmă. Și, evident, dacă nu ai succes, să le oferi posibilitatea să te înjure, sau cel puțin pe mine (n.r. râde).
- Ce ar însemna pentru participarea în România?
- Nu știu, încă nu e bătut în cuie, dar probabil ar însemna doar o participare în play-off. Dar, repet, eu sunt antrenor, nu știu exact lucrurile acestea încă. E doar o presupunere.
- Complicat așa, doar în play-off, mai ales gândindu-ne la jucătorii autohtoni.
- Nu e greu. Oricum trebuie să ai jucători autohtoni. Asta se întâmplă în Serbia, Slovenia, Bosnia, Muntenegru. Se mai întâmplă, nu e ceva unicat. Vom vedea, nu știu exact. Sunt doar vorbe acum.

Câți jucători o refuză pe U-BT Cluj-Napoca în fiecare vară: „Aoleu...”
- Știu că, în anii trecuți, fanii erau de-obicei frustrați pentru că era finalul lunii iulie și lotul nu era concretizat.
- Le dau un tip. Nu va fi nici anul acesta, în luna iulie, lotul concretizat (n.r. râde). Pentru noi e foarte complicat de făcut lotul acum. Când mă duc la Congresul EHCB vorbesc mereu cu Alimpijevic (n.r. Dusan, antrenorul lui Besiktas) și el îmi zice că mai are de semnat doi jucători, pe care îi semnează cât timp suntem acolo și, gata, are lotul făcut. Noi nu ne permitem să facem așa ceva.
De ce? Pentru că, din punct de vedere financiar, ei își permit să dea prima ofertă. Dacă mai plusează cineva, atunci plusează și ei și îl iau, dacă și-l doresc cu adevărat. Noi nu ne permitem să facem asta. Și atunci trebuie să fim atenți, să selectăm bine, să ne uităm la foarte mulți jucători. E mult mai complicat și, evident, nu îi poți avea pe toți în luna iulie.
- Prima oară merg jucătorii în Euroligă, apoi la echipele puternice și așa mai departe...
- Să nu uităm de China și Japonia. Vorbeam cu un agent despre un jucător din Germania, Brandon Randolph, și mi-a spus că el iese de pe listă, e imposibil de luat, pentru că are ofertă din China undeva la 900.000 de dolari. Despre ce vorbim?
- De exemplu, dacă luăm concret sezonul trecut, câți jucători v-au refuzat până să ajungeți la cei pe care i-ați luat?
- Aoleu...
- Poate că până ați ajuns la Sasu Salin, ați vorbit înainte cu 5 jucători. Nu știu...
- Sasu Salin era o variantă pe care am lăsat-o spre final. Noi ne doream un jucător care să fie mai decisiv. De aceea l-am și adus pe DJ (n.r. Seeley) înapoi. De exemplu, l-am vrut foarte mult pe Hunter Hale. I-am făcut o ofertă bună, dar nici nu a vrut să audă, pentru că a avut oferte mai bune din alte părți și din campionate mai puternice.
Mihai Silvășan, detalii despre Emanuel Cățe și Denis Bădălău, cei doi români din Spania și Italia
- Ești antrenorul naționalei și sunt sigur că i-ai urmărit și pe jucătorii români care evoluează în străinătate.
- Nu e așa complicat de urmărit, că sunt puțini (n.r. râde).
- Corect. Cum ți s-a părut, de exemplu, jocul lui Emi Cățe la Manresa?
- Bun. În rolul lui, în minutele acelea, 15-18, cât juca, a avut multe evoluții bune. Trebuie mai multă constanță. Am vorbit cu el acum după sezon. M-a felicitat pentru titlu. Contrar a ceea ce crede foarte multă lume, eu am o relație bună cu el. Asta poate să o confirme și el.
- Există șanse să se întoarcă la Cluj?
- Șanse există pentru orice. Probabil o mică șansă este să-l luăm și pe Campazzo în viitorul apropiat (n.r. râde). Știu unde bați, dar nu pot să-ți dau detaliile astea acum. Chiar nu pot.

- Și de Denis Bădălău? Cum ți s-a părut primul sezon la Trento?
- Agentul lui m-a sunat imediat după ce a semnat în State. El nu va fi lăsat de colegiul respectiv să vină la lotul național, din ce știu eu. A semnat pe foarte mulți bani acolo. Nu știu suma, dar acum colegiile din State oferă foarte mulți bani. El e un jucător de care România are nevoie în viitor, chiar dacă 2-3 ani nu va mai fi prezent la loturile naționale. Însă, cu siguranță, e unul din jucătorii fundamentali pentru viitorul naționalei.
- Da...
- Cum este și Lungu, cred eu. Lungu Dragoș va fi prezent, chiar ieri am avut o discuție cu el și mi-a plăcut foarte mult disponibilitatea lui de a veni la lotul național. El mi-a trimis mesaj și mi-a spus: «Silvă, sunt disponibil pentru lot, mă lasă, îmi doresc mult, dacă ai nevoie de mine, sunt acolo». Evident, era pe lista mea, urma să îl contactez și eu, iar el va fi prezent la lotul național în iulie-august, când e reunirea.
- Tot legat de națională, acum câteva luni s-a vorbit de naturalizarea lui Daron Russell. Care e situația lui?
- Din ce știu, chiar acum a fost în București pentru a semna niște acte. Eu îmi doresc să fie jucătorul României, e un baschetbalist care poate să facă diferența. E un foarte bun scorer, shooter, pătrunzător. E un jucător mic de statură, însă extrem de rapid, care poate să facă diferența 1 la 1. Am avut și eu o conversație cu el când era discuția despre naturalizarea lui. Sper să primească pașaportul în timp util și să fie prezent la acțiunea lotului național.
- Dar de pașaportul lui Hankins se mai știe ceva?
- Personal, nu știu. Știu că a semnat toate actele. Așteptăm ceva decizii de-acolo.
Viitorul lui Mihai Silvășan: „Sunt într-o situație perfectă pentru orice om din lumea sportului”
- În luna august, jucați cu Macedonia și Ungaria pentru calificarea în preliminariile Campionatului Mondial din 2027. Cum vezi grupa respectivă?
- Nu suntem într-un punct în care să putem spune că o grupă, oricare ar fi ea, este ușoară. Macedonia are doi jucători de Euroligă, mă refer la Dimitrijevic de la Milano și la TJ Shorts, care tocmai a semnat la Panathinaikos pe 2 milioane și ceva. Nu știu dacă el va veni, eu sper, pentru binele nostru, să nu vină. Dar ei își vor găsi alt naturalizat.
Eu am foarte mari speranțe de la acest lot. În cele 3 ferestre, mi-a făcut o foarte mare plăcere să fiu alături de ei. Atmosfera e bună, dorința e mare, chimia e bună între ei. Și vin cu putere de muncă, deci e o plăcere să lucrez cu ei.
Poate citesc articolul acesta, oricum o să le trimit un mesaj tuturor celor pe care îi voi selecționa. Cheia este să vină cât se poate de bine pregătiți din punct de vedere fizic. E perioada de vară, e vacanță, nu sunt meciuri. Dacă nu sunt profesioniști și nu vin foarte, foarte bine pregătiți, șansele noastre vor scădea foarte mult. Noi nu avem timp să facem un cantonament de pregătire toată vara.

- Pe final, știu că ai zis în mai multe rânduri că îți dorești să ajungi în Euroligă, acesta-i visul. Cum îți vezi acum viitorul la U-BT?
- Păi viitorul la U-BT e că anul viitor voi fi aici, contrar multor zvonuri. Nu știu de unde au apărut. Toată lumea m-a întrebat dacă plec, că au înțeles că mi-am găsit ceva și că plec, au înțeles că am ceva în Euroligă. Foarte mulți, m-au sunat agenți. Cineva a băgat zvonul acesta. Însă, fără să fie nici măcar un mic sâmbure de adevăr.
Sincer. Deși îmi place să aud lucrurile astea despre mine, dar eu nu am avut absolut nicio conversație sau nu m-a contactat nimeni de la vreo echipă de Euroligă sau din străinătate. Nici nu am un agent care să se ocupe de mine. Nu m-am concentrat pe chestia asta, m-am concentrat să fac performanță aici și după aceea vom vedea. Încă sunt un antrenor tânăr, deși nu arăt (n.r. râde).
- Dar ai primit ceva oferte? Nu neapărat din Euroligă, ci din străinătate.
- Sincer? Nu. Am fost contactat de câțiva agenți să mă întrebe care e statusul meu, ce vreau să fac pe viitor, dacă sunt disponibil la schimbări. Însă eu aveam de mult timp o înțelegere cu U-BT și pentru anul următor și nu era cazul. Le-am spus tuturor că anul următor încă mai rămân aici și apoi vom vedea. Eu nu-mi doresc să plec neapărat.
Sunt într-o situație perfectă pentru orice om care e în lumea sportului. Sunt acasă, am norocul și oportunitatea de a fi la o echipă extrem de competitivă. Visul ar fi să o antrenez pe U-BT în Euroligă. Ar fi ceva senzațional. Însă e doar un vis. Trebuie luate lucrurile pas cu pas. Mă simt foarte bine aici.
Știu că unii îmi doresc plecarea și vor o schimbare. Îi dezamăgesc. Voi rămâne în sezonul următor tot aici și mergem mai departe.
- Mulțumesc mult!
- Cu drag!