BOX  ·  DECES

EPISODUL 1 Totul despre viaţa celui mai mare pugilist din istorie! Muhammad Ali, moartea unei legende

foto: Guliver/GettyImages
foto: Guliver/GettyImages

Articol de — Sambata, 04 Iunie 2016, 09:57

Muhammad Ali, cel mai mare pugilist din toate timpurile, s-a stins din viaţă în această dimineaţă din cauza unor probleme respiratorii.

GSP.RO a pregătit un material special în memoria lui Ali. Totul despre viaţa legendarului Cassius Clay în mai multe episoade pe tot parcursul zilei. Urmează, de la 13:00, prima înfrângere şi luptele legendare cu Foreman din Zair şi Frazier din Filipine. Apoi, de la 16:00, partea a treia despre cel mai mare pugilist din istorie.

Ziua când norocul se imbracă în uniformă de poliţie

Cassius Clay s-a născut pe 17 ianuarie 1942 în Louisville, Kentucky, într-o familie afro-americană din clasa de mijloc. Toate trimiterile biografice legate de copilăria sa sunt de acord că Clay s-a apucat de box cu totul întâmplător. La 12 ani, în timp ce se distra în oraş, a constatat că i s-a furat bicicleta. Furios, s-a adresat unui poliţist precizând totodată că e gata să-l calce în picioare pe făptaş de îndată ce va fi prins. Uimit de hotărârea de care dădea dovadă puştiul, poliţistul Joe Martin, care în timpul liber era şi antrenor de box, l-a convins să lase deoparte pornirile belicoase pe străzile oraşului şi să se apuce de box. A fost cea mai norocoasă zi din existenţa celui care mai târziu avea să-şi ia numele de Muhammad Ali. A fost ziua care i-a aşezat viaţa pe o traiectorie formidabilă. A fost ziua în care s-a născut legenda.

Campion olimpic

Din 1954 până în 1960, ofiţerul Martin i-a fost lui Cassius Clay şi mama şi tata în materie de box. Momentul de apogeu al carierei lui Clay în boxul amator a fost medalia de aur cucerită la JO de la Roma 1960 la categoria semigrea. În 1975, Clay avea să susţină că la scurtă vreme după ce s-a înapoiat de la Roma şi-a aruncat medalia olimpică în râul Ohio în semn de protest pentru că nu fusese servit într-un restaurant în care aveau acces numai albii, într-o perioadă în care segregarea rasială era la ea acasă în Statele Unite. Biografii săi au negat însă această variantă, singurul lucru necontestat fiind acela că medalia a dispărut. Ulterior, cu prilejul JO de la Atlanta 1996, Clay a primit o nouă medalie. Imediat după JO de la Roma 1960, Cassius Clay a trecut la profesionism. Când a urcat pentru prima oara în ring ca boxer profesionist avea 18 ani si 286 de zile.

Campion mondial al greilor

Spre sfârsitul lui 1963, dupa 19 meciuri fără înfrângere, Cassius Clay era cotat ca principal contracandidat la titlul greilor deţinut de Sonny Liston. Liston, cu 35 de victorii (24 ko) şi o singură înfrangere în 11 ani de profesionism, era considerat la vremea aceea un adevarat monstru. Învăţase să boxeze în puşcărie, în timp ce ispăşea o condamnare pentru tâlharie şi era văzut ca un boxer invincibil şi de o duritate ieşită din comun. Imediat după ce au agreat termenii meciului, Clay a declanşat o serie interminabilă de provocări la adresa lui Liston. Între altele, l-a vizitat acasă la ora 3 noaptea, însoţit de ziarişti, zbierând în portavoce :”Ieşi afară ! Te calc în picioare chiar acum. Nu eşti decât un urs mare si urât. Dupa ce o să te bat bine am să-mi fac un covoraş din pielea ta si am să te trimit la zoo”. Datorită ieşirilor la rampă ale lui Clay interesul pentru meci a fost enorm. Liston era favorit sa câstige prin ko în primele trei runde în vreme ce şansele lui Clay erau aproape zero. Cu toate acestea, Clay a provocat una dintre cele mai mari surprize din istoria boxului. Tehnic, bine pregătit fizic, cu un joc de picioare fenomenal, eschivând din trunchi si din cap de parca ar fi fost de cauciuc l-a surclasat pe greoiul său adversar care după runda a 6-a nu s-a mai ridicat din colţ. La 22 de ani si 39 de zile, Cassius Clay devenea cel mai tânăr campion mondial al greilor din istoria boxului.

Cassius Clay devine Muhammad Ali

Primele contacte dintre Clay si Islam datează din 1961, când a participat pentru prima dată la o adunare a organizaţiei Naţiunea Islamului, cunoscută şi sub denumirea de Musulmanii Negri. Pentru că organizaţia, condusă de Elijah Muhammad, ducea o politică ostilă albilor, Clay a trecut sub tăcere noua sa afiliere temându-se că i-ar putea afecta cariera pugilistică. După cucerirea titlului mondial, devenind un sportiv celebru în întreaga lume, nu s-a mai ascuns, ba chiar a devenit una dintre vocile cu greutate ale organizatiei. Astfel, într-o conferinta de presă declara socând asistenţa :” Urmând învăţătura lui Elijah Muhammad noi nu vrem sa ne integrăm alături de omul alb. Integrarea e o greşeală. Nu vrem să trăim alături de omul alb. Nici un negru in toate minţile nu vrea să-si vadă copiii casatoriţi cu albi”. Tot după meciul cu Liston, in 1964, Elijah Muhammad a anuntat că îi propune prietenului si colaboratorului său Cassius Clay sa-si schimbe numele intr-unul cu rezonanţă islamică si anume Muhammad Ali. Clay a acceptat spunând :”Cassius Clay era numele meu de sclav. De azi încolo ma numesc Muhammad Ali !” Faptic, convertirea la religia islamică s-a petrecut in 1975 cand a devenit musulman sunnit.

Ali v Liston 2

În mai 1965, Ali i-a acordat revanşa lui Sonny Liston. La jumătatea primei runde Liston, care presa, se prabuşeşte la podea acuzând o lovitură devastatoare. Nici publicul din sală, nici cel din faţa televizoarelor nu a văzut însă vreo lovitură care să-l pună jos pe Liston. A fost ceea ce presa americană a numit „a phantom punch”, o lovitură fantomă. Pe filmare se vede cum Liston pare să recepţioneze o dreaptă scurtă dar majoritatea comentatorilor au fost de acord că un boxer de calibrul său nu se putea duce la podea dintr-o asemenea lovitură. Colac peste pupăză, arbitrul de ring n-a comunicat deloc cu timekeeperul care avea obligaţia să înceapă numărătoarea boxerului cazut si nu l-a trimis pe Ali la colţ, declarându-l în cele din urma ko pe Liston fără sa-l fi numărat ! Ali îşi păstra titlul mondial al greilor dar dădea naştere uneia dintre cele mai mari controverse din istoria boxului. Nimeni n-a reusit să clarifice motivul pentru care Liston a căzut ca un buştean însa presa americană a lansat mai multe variante. Ziarele vremii au scris între altele că Liston ar fi fost forţat să piardă de organizatia Naţiunea Islamului care i-ar fi răpit sotia si copilul sau că Mafia ar fi pariat o avere pe victoria lui Ali prin ko în prima rundă si l-ar fi constrâns pe Liston să se conformeze planului. Într-un documentar al HBO despre viaţa lui Sonny Liston, difuzat în 1995, agentul FBI William Roemer spunea :”Categoric a fost un meci aranjat”.

*** KO-ul de la minutul 1:40

Razboiul din Vietnam aduce suspendarea

După dubla întalnire cu Liston, Ali îşi apără centura de opt ori. În martie 1967, pentru că refuză încorporarea în trupele combatante din Vietnam, este deposedat de titlul de campion mondial iar Comisia de Sport a statului New York îi ridică licenţa de boxer. I se cere condamnarea, face apel şi după 3 ani si jumatate de procese este lăsat liber. În această perioadă devine unul dintre cei mai vocali opozanţi ai războiului din Vietnam dar de cele mai multe ori luările sale de pozitie au tentă rasiala. „Inamicul meu este omul alb, nu Vietcong. Nu cei din Viercong ma strigă <negrotei>”, clama Ali la finele anilor `60. În vara 1970 îţi reprimeşte licenţa de boxer şi revine în ring în octombrie acelaşi an.

Citeşte şi episodul 2: Totul despre viaţa lui Muhammad Ali » Rumble in the jungle, Thrilla in Manila şi lupta surprinzătoare cu Inoki

EPISODUL 3 Declinul lui Muhammad Ali! Comedie în 15 acte + "o autopsie făcută pe un om viu"



Cât de departe ieşim din casă, ca să nu primim amendă? Poliţia răspunde la 10 întrebări

Libertatea

Comentarii (17)

Catalin Budes  •  04 Iunie 2016, 23:46
Postat de brancusi pe 04 Iunie 2016, 22:23

O intrebare banala pentru fanii lui Tyson,a carui forta bruta recunosc fara ezitare ca nu a avut egal in lumea boxului:ce nume cu adevarat mare,sa nu mai zic legendar,a invins Tyson?Ca fapt divers,are doua infrangeri la Evander si una la Lennox.Nu introduc polemici agresive,am doar curiozitatea unor analize retrospective rationale.

Desi nu sunt fan Tyson iti raspund eu. Singurul boxer serios invis de Iron Mike as zice ca a fost Larry Holmes, dar Holmes avea 38 de ani si a revenit din retragere pt. meciul cu Tyson.

brancusi  •  04 Iunie 2016, 22:23

O intrebare banala pentru fanii lui Tyson,a carui forta bruta recunosc fara ezitare ca nu a avut egal in lumea boxului:ce nume cu adevarat mare,sa nu mai zic legendar,a invins Tyson?Ca fapt divers,are doua infrangeri la Evander si una la Lennox.Nu introduc polemici agresive,am doar curiozitatea unor analize retrospective rationale.

madskills  •  04 Iunie 2016, 19:05
Postat de unico_biancorossi pe 04 Iunie 2016, 11:17

mm.. Cassius Clay a fost considerat unanim de toata lumea boxului ca fiind cel mai mare boxer din istorie. si, ei sunt specialistii, la urma urmei. de fapt, Cassius Clay este considerat in mod oficial ca fiind unul dintre cei 3 mari sportivi ai lumii care au influentat puternic sportul, olimpismul si societatea umana. ceilalti 2 sunt Edson Arantes do Nascimento Pele si ... Nadia Comaneci. sunt considerati cei mai mari sportivi din istorie, sub aspectul impactului imagistic la nivel mondial.

Daca vrei sa ne raportam la topuri OFICIALE, chiar si pe ESPN, care mananca box pe paine cu mult inainte sa se nastem noi, Ali nu e pe primul loc ci Joe lewis e. Daca vrei sa ne raportam la notorietate si la un fel de ambasador al boxului, atunci da, Ali e pe primul loc. Eu aici vorbeam exclusiv de box, nimic altceva. Ca daca ne luam dupa influenta, de exemplu si in Aikido un maestru cu 8 dani nu e cu nimic mai presus de unul cu 6, ceilalti doi dani fiind dobanditi datorita impactului pe care il aduci tu, ca ambasador mondial, acelei discipline :) Asa ca Ali e in top, intre primii, fara discutie, dar nu e primul si asta au spus-o pugilistii de-a lungul timpului, nu acum cand bietul om s-a prapadit si vorba aia, despre morti numai de bine. Inca o data spun si eu ce au spus si specialistii. DACA Tyson se concentra doar pe box, acum erau zeu, nu legenda. Aluia nu ii lipsea absolut nimic dpdv fizic si tehnic. Poate doar creier :)

Vezi toate comentariile (17)

Comentează

Agenda

Oră Competiție / Post TV
17:30 Emisiune TV

Fotbal European

Digi 1
19:00 MotoGP, Documentar

Marc Marquez

Digi 2
19:00 Rezumat

Golurile lunii martie

Digi 4
19:30 Emisiune TV

Digi Sport Special

Digi 1
21:00 Rezumat

Magazinul Ligii Campionilor

Digi 3
Program TV complet

Liga 1