SPORTURI  »  BOX  »  DRAMĂ ÎN BOX

Final de anchetă în cazul Gatti: fostul boxer s-a sinucis

Articol de GSP - Publicat vineri, 31 iulie 2009 00:00

Autorităţile braziliene au anunţat, joi, că ancheta condusă de poliţie în cazul morţii lui Arturo Gatti a concluzionat că acesta s-a sinucis, soţia fostului boxer fiind eliberată, după ce o perioadă fusese principala suspectă în acest caz, potrivit presei locale.

Arturo Gatti (37 de ani) a fost găsit mort la 11 iulie, fiind aparent strangulat cu o curea a unei genţi, în apartamentul în care se afla alături de familia sa în localitatea turistică Porto de Galinhas, de-a lungul coastei oceanului Atlantic, la sud de Recife.

Potrivit cotidianului brazilian Folha, ancheta poliţiei în acest caz a descoperit că pugilistul consumase în noaptea respectivă două sticle de vin şi nouă doze de bere.

 Rănile pe care Gatti le avea la cap au fost puse pe seama unui incident petrecut în ziua dinaintea morţii sale, când pugilistul a fost atacat de câteva persoane, care încercau să o lovească pe Amanda Rodrigues, soţia fostului campion.

sursa: mediafax

Citește și:
Toate mesajele galeriilor din FCSB - Rapid: „Iar n-au geacă scriitorii” versus „Mioare de culoare”
Superliga
Toate mesajele galeriilor din FCSB - Rapid: „Iar n-au geacă scriitorii” versus „Mioare de culoare”
Ce s-a întâmplat pe teren imediat după FCSB - Rapid » Primul gest făcut de Reghecampf! Pancu, de nerecunoscut
Superliga
Ce s-a întâmplat pe teren imediat după FCSB - Rapid » Primul gest făcut de Reghecampf! Pancu, de nerecunoscut
Scenografia spectaculoasă a celor de la FCSB a fost aflată de rapidiști! Meciul a fost întrerupt
Superliga
Scenografia spectaculoasă a celor de la FCSB a fost aflată de rapidiști! Meciul a fost întrerupt
Se încheie calvarul? Marea țeapă a lui Șucu e pe picior de plecare de la Rapid
Superliga
Se încheie calvarul? Marea țeapă a lui Șucu e pe picior de plecare de la Rapid
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

„Părinții mei câștigau în trei ani salariul meu pe o lună!” » Regretul jucătorului căruia Gigi Becali i-a pus clauză de 20 de milioane de euro

De 5 ori campion, astăzi taie și vinde fier: „Chiar acum mă ocup de niște vagoane de tren”

Comentarii (7)
 •  31 Iulie 2009, 14:03
Postat de pe 31 Iulie 2009, 12:12

Sinucidere accidentala?? :))

Sinucidere accidentala - s-o aruncat din viteza cu capu inainte inspre o curea de la geanta iar greutatea sa relativ mare l-a facut sa ramana fara aer :)) Doamne fereste cate mai auzi in ziua de azi:)) totusi eu cred k e doar un zvon pe care ziaristii astia ai nostri de doi bani il transforma in lucru comfirmat. nu are cum sa se sinucida pt. k femeile in general dupa ce sunt batute. f.u.t.u.t.e si abandonate apeleaza la chestii de genul asta !!! ai sictir

 •  31 Iulie 2009, 13:57

normal k s-a sinucis :))) k doar si la brazilieni e k la noi la romanica, intotdeauna mortul e de vina ca sa fie mai usoara ancheta. cum mama dracului sa se sinucida ditamai omu cu bani. fomei si tat ce ii trebe si pe deasupra si cu nevasta in casa. hai ca asta chiar e buna :)) bine macar ca mai sunt unele tari mai parlite ca noi. ai sictir!!!

 •  31 Iulie 2009, 13:33

Nu exista asa ceva si anume sinucidere accidentala?Ori sa sinucis ori a fost un accident?E ca si cum moare unul intr-un accident rutier si sa spui ca sa sinucis!

Vezi toate comentariile (7)
Comentează