SPORTURI  »  CICLISM  »  NOU CONTRACT PENTRU SASTRE

În sfîrşit s-a hotărît: E Cervélo!

Articol de - Publicat sambata, 06 septembrie 2008 00:00

Carlos Sastre s-a hotărît. După "şapte ani minunaţi" în compania lui Bjarne Riis, spaniolul va evolua din sezonul viitor alături de Cervélo Test Team, o echipă desprinsă din coasta celor de la CSC-Saxo Bank.

"Vreau să privesc în viitor ca să pot găsi acea motivaţie ce mă poate face să continui. Acesta este motivul principal pentru care am ales Cervélo. Împreună cu acest contract, mi se deschid noi oportunităţi şi obiective pentru restul carierei", a specificat pe site-ul personal spaniolul care în această vară a reuşit cea mai mare performanţă din activitatea sa, tricoul galben în Turul Franţei. Alături de el, directorul sportiv Scott Sunderland va încerca să pună pe picioare una dintre cele mai puternice garnituri din plutonul mondial.

Echipa Cervélo vine ca răspuns al cercetărilor pe care firma de biciclete ce îi dă numele încearcă să le facă folosindu-se de experienţa unor rutieri de top din marile echipe. Avînd în spate suportul tehnic şi logistic al unor nume grele în domeniul manufacturilor pe două roţi, nume ca Cervélo, Zipp, Speedplay, Vittoria sau 3T, Cervélo Test Team va miza pe abilitatea rutierilor în dezvoltarea proiectelor ce vor face mai accesibile bicicletele publicului larg. "Mi se deschid noi frontiere. Voi avea oportunitatea să lucrez cu sponsorii şi clienţii într-un mod mult mai vizibil şi eficient", a spus entuziasmat Sastre, dublat de unul dintre iniţiatorii proiectului, Gerard Vroomen: "Rutierii vor fi implicaţi în teste pe şosea. Performanţa sportivă este doar una dintre componentele echipei".

Carlos Sastre a evoluat la echipa condusă de danezul Bjarne Riis timp de 7 ani, după ce a venit de la fantastica ONCE. Spaniolul nu va fi singura pierdere importantă pentru CSC, în condiţiile în care numeroşi rutieri şi-au anunţat dorinţa de a părăsi echipa la finalul acestui sezon.

Citește și:
Clubul din Superligă „a rupt” în Deadline Day » La miezul nopții a bătut palma cu Real Madrid!
Superliga

Specialista pe care Burleanu a vrut s-o angajeze la FRF dezvăluie un episod grav: „Am fost urmărită și hărțuită în mod constant de un cetățean român” » Replică pentru Hagi, după 12 ani
Nationala

S-a convins după Universitatea Craiova - U Cluj: „Favorită la titlu!”
Superliga
S-a convins după Universitatea Craiova - U Cluj: „Favorită la titlu!”
Toți ochii pe ea! » Reporterița care a „înnebunit” fanii din Formula 1: „Iată de ce Leclerc a terminat cursa de la Monza atât de repede”
Formula 1

ULTIMA ORĂ Revoluție la cel mai mare constructor auto din Europa. Volkswagen vinde prima fabrică din pachetul de patru uzine din Germania condamnate la închidere
Profit.ro

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Mărturie tulburătoare » Fostul golgeter brazilian a ajuns pe străzi: „Mai bine ca lumea să știe că am murit!”

Petrecere problematică la New York! Vedetele de la US Open, inclusiv Gabriela Ruse, au ajuns în atenția ITIA

Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează