SPORTURI  »  CICLISM  »  TURUL SPANIEI 2008

Klöden pune umărul pentru Contador

Articol de - Publicat duminica, 24 august 2008 00:00

În ciuda faptului că este campionul en-titre în Turul Germaniei, Andreas Klöden a ales să se odihnească pentru Vuelta

În ciuda faptului că este campionul en-titre în Turul Germaniei, Andreas Klöden a ales să se odihnească pentru Vuelta

Germanul fost la T Mobile va fi locotenentul lui Alberto Contador, în tentativa spaniolului de a cuceri cea de-a doua competiţie majoră la care participă în acest an. "Vuelta este unul dintre cele trei Mari Tururi ale anului şi Astana vrea să cîştige competiţia", a explicat Klöden. Pentru asta, "nu vom precupeţi niciun efort", a avertizat fostul coechipier al lui Jan Ullrich.

Competiţia iberică va debuta pe 30 august, în Granada, şi va avea cinci etape cu final la mare altitudine. Plutonul va fi nevoit să sufere pe celebra căţărare Angliru, una dintre cele mai dure din lume, şi să facă faţă unui contratimp agresiv în etapa 20. "Vom folosi prima săptămînă ca să ne încălzim. După aceea, în etapele decisive, sper să pot contribui la victoria echipei mele", a spus germanul de 33 de ani, fost loc doi în Turul Franţei

Cele mai noi ştiri despre Turul Spaniei le veţi găsi numai pe GSP.RO

Citește și:
Laura Giurcanu pleacă din România și se mută cu iubitul fotbalist: „În urmă cu 6 luni mi-a scris...”
Stranieri
Laura Giurcanu pleacă din România și se mută cu iubitul fotbalist: „În urmă cu 6 luni mi-a scris...”
AEK Atena, scor neverosimil fără Răzvan Marin pe teren » La pauză era 6-0!
Stranieri
AEK Atena, scor neverosimil fără Răzvan Marin pe teren » La pauză era 6-0!
„Cea mai sexy voleibalistă din lume” sare în apărarea lui Sydney Sweeney: „O ipocrizie profundă”
Altele
„Cea mai sexy voleibalistă din lume” sare în apărarea lui Sydney Sweeney: „O ipocrizie profundă”
Mihai Stoica laudă două mari rivale din Superliga: „Au mutat bine” » Vede luptă în 4 la titlu
Superliga
Mihai Stoica laudă două mari rivale din Superliga: „Au mutat bine” » Vede luptă în 4 la titlu
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Secretul lui Cristiano Ronaldo, dezvăluit de nutriționist: „Un singur ingredient pe care 90% dintre oameni nu îl folosesc”

Soții Șucu și-au inaugurat cafeneaua, rapidiștii au venit cu iubitele la eveniment » Ce au pus în meniu


Comentarii (4)
 •  24 August 2008, 23:51

astana are ciclistii de la 3 echipe dintre cele mai dopate:liberty seguros, t-mobile si us postal(discovery) asa k nush car de curati sunt

 •  24 August 2008, 18:20

toti din Astana si fosta T-Mobile au luat. Contador cu siguranta, a fost la Discovery Channel, echipa celor mai mari trisori, Amstrong Landis, etc

 •  24 August 2008, 17:50

ahahahahahahhahahahahahhahahaha.melo,tu crezi ce spui?

Vezi toate comentariile (4)
Comentează