SPORTURI  »  CICLISM  »  TURUL FRANŢEI / LANNEMEZAN - FOIX, 167.5KM

Kurt-Asle Arvesen cucereşte Foix

Articol de - Publicat miercuri, 16 iulie 2008 00:00

Norvegianul Kurt-Asle Arvesen (CSC-Saxo Bank) a cîştigat cea de-a 11-a etapă a Turului Franţei, după ce s-a impus într-un sprint "al fugarilor" în faţa lui Martin Elmiger (AG2R La Mondiale) şi Alessandro Ballan (Lampre)

 

După o zi de odihnă productivă, în care echipele profesioniste şi organizatorii Marilor Tururi au dat mînă cu mînă şi au sabotat circuitul ProTour, caravana Turului Franţei a avut de parcurs 167.5 kilometri, pigmentaţi cu două căţărări de categoria a treia şi Col de Portel (cat.1, 12.6 kilometri cu p.med. 6.8 %), în sudul Hexagonului, între Lannemezan şi Foix. Lannemezan, oraş în departamentul Haute-Pyrénées, a găzduit startul într-o etapă epică în 2004, atunci cînd Lance Armstrong a sprintat ca o capră neagră pe lîngă Ivan Basso pe Plateau de Beille şi a cîştigat pentru a doua oară ascensiunea. Capitală a departamentului Ariège, Foix a avut onoarea să organizeze startul etapei de anul trecut către Loudenvielle-Le Louron, în care Rasmussen şi Contador au făcut meci nul pe Col du Peyresourde.

Vremea excelentă şi traseul vălurit au favorizat o evadare masivă, ce a prins contur după 22 de borne, fiind animată de 15 rutieri puternici, între care specialişti de curse clasice ca Filippo Pozzato (Liquigas) şi Alessandro Ballan (Lampre) sau fostul campion al Franţei la contratimp, Benoit Vaugrenard (Francaise des Jeux). Francezul Amael Moinard (Cofidis) a profitat de cele 15 minute avans faţă de pluton şi a decolat pe obstacolul numărul unu al zilei, Col de Portel, deschizînd drumurile pentru evadaţi pînă în ultimii 6 kilometri, moment în care Kurt Asle Arvesen (CSC-Saxo Bank), Martin Elmiger (Ag2r-La Mondiale) şi Alessandro Ballan au făcut joncţiunea. Cei trei rutieri au ajuns împreună în ultimul kilometru şi, sub umbra solemnă a celor trei turnuri de pe Château de Foix, sprintul norvegianului Arvesen a depăşit cu o palmă efortul elveţianului Elminger, triplul campion naţional al Norvegiei reuşind să obţină cea mai bună performanţă în Turul Franţei. Thor Hushovd (Credit Agricole) a condus plutonul la 15 minute de învingătorul de etapă, micşorînd distanţa dintre el şi Freire în clasamentul tricoului verde. Cadel Evans savurează o nouă zi în tricou galben.

Clasamentul etapei:
1 Kurt-Asle Arvesen (Nor) CSC-Saxo Bank
2 Martin Elmiger (Swi) AG2R La Mondiale
3 Alessandro Ballan (Ita) Lampre
4 Koos Moerenhout (Ned) Rabobank
5 Alexandre Botcharov (Rus) Crédit Agricole
6 Pierrick Fédrigo (Fra) Bouygues Telecom
7 Filippo Pozzato (Ita) Liquigas
8 Benoît Vaugrenard (Fra) Française des Jeux
9 Fabian Wegmann (Ger) Gerolsteiner
10 Marco Velo (Ita) Milram

Citește și:
Viorel Păunescu, fostul președinte al Stelei, a murit la vârsta de 91 de ani
Liga 2
Viorel Păunescu, fostul președinte al Stelei, a murit la vârsta de 91 de ani
Cum au apărut Lionel Messi și soția Antonela la întâlnirea cu Prințesa Leonor » Sunt imaginile momentului
Campionate
Cum au apărut Lionel Messi și soția Antonela la întâlnirea cu Prințesa Leonor » Sunt imaginile momentului
Au câștigat vineri în Superligă și anunță un transfer promițător: „Mare calitate! Genul lui Ongenda”
Superliga
Au câștigat vineri în Superligă și anunță un transfer promițător: „Mare calitate! Genul lui Ongenda”
Laurențiu Reghecampf, uluit după o lună în Superliga: „Să vă spun ceva!”
Superliga
Laurențiu Reghecampf, uluit după o lună în Superliga: „Să vă spun ceva!”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

„Părinții mei câștigau în trei ani salariul meu pe o lună!” » Regretul jucătorului căruia Gigi Becali i-a pus clauză de 20 de milioane de euro

De 5 ori campion, astăzi taie și vinde fier: „Chiar acum mă ocup de niște vagoane de tren”


Comentarii (2)
 •  17 Iulie 2008, 13:01

asa e tatian dar cei de la csc care sunt buni pe munte sunt slabi la contratimp..dupa mine menchov care dak ii va lua 2min in muntii lui cadel va castiga turu

 •  17 Iulie 2008, 09:50

Desi au construit echipa pentru Cadel Evans cei de la Silence Lotto si-au aratat slabiciunile in aceasta etapa. Asta e un semn bun pentru cei de la CSC. Daca vor continua asa in Alpi oamenii care vand medicamente antisforait vor pierde tricoul galben. Cadel nu poate sa contreze singur toate atacurile rutierilor lui Bjarne Riis.

Vezi toate comentariile (2)
Comentează
Close