Luminiţa Paul despre Koczi » Flavius în ţara legărilor

Gimnastica a ajuns un sport ciudat. Închis. Ca o expoziţie de artă. Doar pentru cunoscători. De fapt, nici măcar atît. Pentru specialişti. Pentru oamenii care sînt capabili să evalueze în cîteva fracţiuni de secundă valoarea unui exerciţiu. Pentru că, da, de ceva vreme asta contează mai mult: gradul de dificultate. Acrobatica. Nu mai vorbim despre elemente, ci despre legări. Nimic nu cîntăreşte mare lucru dacă e singur. Lipit însă de altceva, la fel de complicat şi de greu de executat, sporeşte valoarea compoziţiei. Nota de plecare adică. Una e să pleci din 5,8, cu totul alta din 6,3, ce să mai spunem de 7 şi ceva! Asta e pentru excepţii. Interesant e că un exerciţiu poate fi preţuit astăzi cu o anumită notă şi mîine cu alta. "A pierdut legarea" este explicaţia cel mai des întîlnită. Şi cea mai valabilă.

OK, dar cîtă lume poate sesiza asemenea fineţuri? Parcă văd un dialog între două telespectatoare, pasionate de gimnastică încă de pe vremea Nadiei, care obişnuiesc să vadă toate campionatele importante la o cafea, o dulceaţă şi un macramé. "Ce zici, dragă vecină, i-or da legarea asta la sol? Mi s-a părut că a fost un pic de pauză între saltul Tkacev şi dublul salt înapoi echer". "Da, vecină, aşa mi s-a părut şi mie. Nu cred că o s-o ia în considerare". Să fim serioşi! Nu există aşa ceva. Lumea vrea să îşi ţină răsuflarea pentru o execuţie la bîrnă, vrea să aplaude ritmat pe muzica de la sol şi să înşire exclamaţii de admiraţie pentru o evoluţie de bară fixă. Vrea să fie sigură că dacă cineva a ratat, nu-l vede mai tîrziu pe prima treaptă a podiumului numai pentru că a avut notă mare de pornire, cum a fost cazul la Europenele de la Berlin în finala de la bară.

Gimnastica a ajuns un sport ciudat. Şi specializat. Poţi face un singur aparat. Legendarul bulgar Iordan Iovcev participa la CE de anul trecut doar la inele. La 37 de ani! Şi lua medalia de bronz. Foarte puţini sînt cei care iau parte la concursul invidual, ce presupune evoluţii la toate cele şase aparate la masculin şi cele patru la feminin. Ei bine, pentru că aici voiam să ajung, Flavius Koczi e unul dintre cei curajoşi, rezistenţi şi valoroşi. Ajuns pînă la argintul european, pierdut la doar 5 sutimi acordate gazdelor, românul a mers foarte bine, concentrat, fără ratare, cu o anume seninătate pe care ţi-o dă experienţa. Modestul şi realistul Flavius e o excepţie. În zilele de azi e un act de temeritate să duci concursul complet pînă la capăt şi în calificări, şi la individual. Dacă era şi proba pe echipe, ar mai fi existat o etapă. Toate desfăşurate într-un ritm care toacă nervii şi înteţeşte respiraţia.

De la Tkacev la Magyar, Azarian şi crucea răsturnată, săritura Drăgulescu, Ginger, cercuri, gigantice, coborîri cu şuruburi sau grupate sau Tsukahara, rotaţii de 540, 720 şi chiar 1080 de grade, Flavius e acolo. Plus aur la sol. Plus un loc 4, foarte aproape de podium, la sărituri. Se poate spune că a prins toate legările. Chiar dacă nu s-a văzut cu ochiul liber.