SPORTURI  »  HANDBAL  »  BANI PUBLICI

Toate „tunurile” pe fotbal?! 5 exemple exorbitante de bani publici în alte sporturi: salarii de mii de euro în liga a doua, retrogradați cu lefuri lunare de 8.000 de euro!

Handbalul profesionist din România este „mufat” la banii publici // foto: Imago Images
Handbalul profesionist din România este „mufat” la banii publici // foto: Imago Images

Articol de , - Publicat vineri, 18 iulie 2025 16:56 / Actualizat vineri, 18 iulie 2025 19:30

Foarte des în ultima perioadă, capul de afiș al știrilor legate de banii publici consumați în sportul românesc a fost ținut de cluburile de fotbal. Dar este „sportul rege” cel mai îndestulat din bugetele locale și de stat?

Cantitatea, moralitatea, legalitatea - sau cel puțin transparența - banilor publici în fotbal au fost îndelung dezbătute în ultima vreme, în contextul în care parlamentul a propus, ulterior votat, amendamente noi la legea sportului, inspirate parcă din regula aritmetică ce ne spune că „minus cu minus dă plus”. În acest caz, o unitate administrativ-teritorială (reprezentată de un Consiliu Local / Consiliu Județean) + o Universitate de Stat rezultă o entitate privată.

Până ca propunerea legislativă să fie promulgată și să-și facă resimțite efectele, vedem în baza datelor oficiale că echipele din Superliga de fotbal au consumat în 2024 peste 12 milioane de euro din fonduri publice.

Campioanele absorbțiilor banilor comunităților locale au fost Universitatea Cluj, Gloria Buzău și Oțelul Galați, cu peste 2 milioane de euro fiecare, Iași, Slobozia, Hermannstadt și UTA fiind în apropiere. Și Sepsi Sfântu Gheorghe a fost alimentat cu fonduri publice, dar acelea direcționate majoritar de la Budapesta.

Dar celelalte sporturi? Exemplul șocant al Clubului Primăriei Iași

Ceea ce se întâmplă în fotbal reprezintă doar vârful aisbergului consumului de bani publici în sportul profesionist. Cluburile din primul eșalon de fotbal absorb sume mult mai mici decât cele ale grupărilor sportive care aparțin direct de oficialitățile locale.

Unul dintre exemple vine de la Iași, unde trupa municipalității locale, intitulată CSM Iași 2020, a cheltuit în 2023 și 2024 aproape 11 milioane de euro!

Grosul banilor s-au dus pe organizarea Campionatului Mondial de jocuri pe calculator (esports) și pe funcționarea echipei de handbal feminin.

Suspiciuni de nereguli și procese pe bandă rulantă

Efectele? Competiția de jocuri pe calculator, care, conform presei ieșene, a generat un deficit de 6 milioane de euro, este anchetată de organele statului, iar echipa de handbal ieșeană a retrogradat în acest an din prima ligă.

Deși a avut jucătoare remunerate și cu 8.000 de euro lunar, formația ieșeană a câștigat un singur meci tot sezonul, acela în ultima etapă, la Craiova, un succes care a generat multiple discuții legate de pariuri.

În ciuda rezultatelor dezastruoase, CSM Iași 2020 a primit în acest an o nouă injecție financiară consistentă din partea Consiliului Local Iași, care a alocat 2,1 milioane euro grupării amintite.

Răsfăț și în alte orașe

Ce se întâmplă la Iași nu este o rara avis în peisajul românesc.

Mai tot handbalul de elită își trage seva din bani publici. Finanțarea totală exclusiv pentru sezonul 2024/2025 s-a apropiat de 40 de milioane de euro. Câteva alte exemple de impact:

-> Clubul Sportiv Județean Prahova a promovat* în Liga Florilor plătindu-și unele jucătoare, în liga a doua, cu peste 3-4 mii de euro lunar, conform găzarul.ro. Gestionarea fondurilor venite de la Consiliul Județean Prahova a fost atât de opacă încât i-a scandalizat, chipurile, până și pe conducătorii Consiliului Județean!

Președintele acestuia avertiza în finalul lunii mai că „a luat act cu maximă îngrijorare” de un raport prezentat de directorul clubului, care „evidențiază o serie de nereguli grave și o gestionare defectuoasă a resurselor publice”.

* În ciuda locului ocupat, nu va evolua în primul eșalon. A transmis că nu are banii necesari. Din această cauză, FRH a hotărât modificarea sistemului competițional, cu numărul de echipe redus de la 14 la 12.

-> CSM București, clubul care dă campioana din Liga Florilor, va beneficia în 2025 de un buget total de 13 milioane de euro, conform proiectului votat în Consiliul General al Municipiului București. Cea mai mare bucată va reveni echipei de handbal feminin, unde lefurile de peste 10.000 de euro lunar reprezintă o obișnuință.

De-a lungul anilor au existat mai multe episoade care să sugereze o gestionare defectuoasă a fondurilor publice. Un exemplu elocvent este modul în care a fost tratată situația lui Adrian Vasile.

Conform unei clauze, oficialii clubului municipal i-au plătit în 2024 antrenorului echipei de handbal feminin, Adrian Vasile, 60.000 de euro drept compensație pentru demiterea lui, chiar dacă acesta a ratat pe bandă rulantă obiectivele sportive care-i fuseseră trasate.

La puțin peste un an distanță, CSM București l-a reinstalat pe Adrian Vasile ca antrenor principal!

-> Echipa de handbal feminin a CS Măgura Cisnădie, club din Cisnădie, oraș sibian cu o populație de numai 22.277 de locuitori, a consumat în 2024 un total de 6 milioane de lei, echivalentul a circa 1,2 milioane de euro. Asta înseamnă aproximativ 12% din veniturile totale ale municipiului, bani direcționați în conturile unei echipe care a încheiat campionatul pe locul 9 din 13.

Povara asupra bugetului local a fost atât de mare încât noul primar al municipiului a supus la vot finanțarea echipei de handbal și a scăzut bugetul clubului pentru 2025 cu peste 15%, la 5 milioane de lei, după cum relatează turnulsfatului.ro.

Reducerea bugetului a culminat cu retragerea echipei din campionat, Măgura Cisnădie urmând să evolueze în Divizia A în proximul sezon.

Rămânem pe parchet...

Handbalul nu este singurul sport profesionist ținut în viață cu fonduri publice. Majoritatea echipelor din prima ligă de baschet masculin depind aproape în totalitate de banii de la bugetele locale sau de stat.

În aprilie, GSP.ro relata cum Consiliul Județean Vâlcea asigură un buget uriaș pentru secția de baschet din cadrul „CS Vâlcea 1924”, club înființat de numai doi ani.

În 2024/2025, sezon încheiat de vâlceni pe locul 3, echipa masculină de baschet a beneficiat de aproximativ 1,6 milioane de euro, dar în următoarea stagiune, într-o perioadă de aparentă austeritate, în proiectele locale de buget este prevăzută o sumă aproape dublă.

Unele salarii oferite la Vâlcea i-ar face invidioși până și pe antrenorii și fotbaliștii din prima ligă de fotbal. Centerul Rareș Cristian Uță încasează în jur de 8 mii de euro lunar, cam cât câștiga până de curând antrenorul echipei de fotbal Dinamo București, Zeljko Kopic, dar din fonduri private!

Ideal este să existe echilibru între aportul privat și cel al statului. Însă dacă autoritățile opresc finanțarea, sportul în România moare.

- Bogdan Pistol, oficial la CS Vâlcea

32 de milioane de euro pentru CSA Steaua București

Încheiem cu CSA Steaua București, club care aparține de Ministerul Apărării.

Pentru funcționarea celor 33 de secții din cadrul clubului Armatei, MApN a alocat în 2025 un total de 34 de milioane de euro.

Numai în jur de două milioane de euro din această sumă sunt destinate fotbalului, restul de 32 inclusiv secțiilor total neperformante. De exemplu, echipa de handbal masculin a retrogradat din prima ligă deși s-a bazat în ultimul sezon pe un buget de 1,5 milioane de euro!

Citește și:
Filmarea cu accidentul care a șocat România: zboară peste două mașini în intersecție!
Noutati auto
Filmarea cu accidentul care a șocat România: zboară peste două mașini în intersecție!
Amenințări fără precedent la FCSB: „Nu vor să rămână la noi. Vor juca la echipa a doua, cu Recolta Gheorghe Doja și Avicola!”
Superliga
Amenințări fără precedent la FCSB: „Nu vor să rămână la noi. Vor juca la echipa a doua, cu Recolta Gheorghe Doja și Avicola!”
Louis Munteanu, rafală de reproșuri la interviu: „Când faci egal cu o echipă ca Metaloglobus...” + Și-a declarat admirația pentru rivală
Cupa Romaniei
Louis Munteanu, rafală de reproșuri la interviu: „Când faci egal cu o echipă ca Metaloglobus...” + Și-a declarat admirația pentru rivală
Aventura cu o blondă căsătorită a pus capăt căsniciei cu Ana
Campionate
Aventura cu o blondă căsătorită a pus capăt căsniciei cu Ana
Nouă fabrică în România, investiție de 10 milioane euro FOTO
Profit.ro
Nouă fabrică în România, investiție de 10 milioane euro FOTO
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Acuzații SEISMICE împotriva lui Gheorghe Tadici: „S-a răzbunat că nu i-au ieșit pariurile! Știe toată țara că pariază!” » Retrasă definitiv la doar 25 de ani: „Era terminată psihic de Tadici, plângea non-stop!”

Scor aiuritor la baschet: 207 puncte diferență! » Scandal după meci: „E nevoie de bun-simț în astfel de situații” vs „Să ne oprim și să nu mai jucăm?”


Comentarii (14)
Suprem.ul
Suprem.ul  •  19 Iulie 2025, 23:45
Postat de KingShar pe 19 Iulie 2025, 19:46

se pare ca absolut toti romanii vor fix invers. asta scrie si in pachetul 3 a lui bolojan sa desfiinteze echipele finantate din bugetul de stat ca nu mai sunt bani.

Uite că nu. Stai liniștit că nu se desființează nici un club dintre acestea.

Suprem.ul
Suprem.ul  •  19 Iulie 2025, 23:43
Postat de KingShar pe 19 Iulie 2025, 19:44

pai bolojan exact asta face,desfiinteaza si demoleaza tot prin taieri de venituri si cresteri de taxe. asa o sa faca si cu clonacsa. tic-tac.

Chiar trebuia să confirmi ca nu înțelegi?

KingShar
KingShar  •  19 Iulie 2025, 19:46
Postat de cipanella pe 18 Iulie 2025, 23:12

Mai bine ca sportul si fotbalul romanesc sa fie finantat din bani publici decat din bani privati

se pare ca absolut toti romanii vor fix invers. asta scrie si in pachetul 3 a lui bolojan sa desfiinteze echipele finantate din bugetul de stat ca nu mai sunt bani.

Vezi toate comentariile (14)
Comentează