HANDBAL  ·  EVENIMENT

GALERIE FOTO Reflectoarele pe Vâlcea și Dinamo » „Dulăii” și campioanele de la SCM Râmnicu Vâlcea au „sclipit” la Gala Handbalului Românesc

Imagini de la Gala Handbalului Românesc // FOTO: Raed Krishan +11 FOTO
Imagini de la Gala Handbalului Românesc // FOTO: Raed Krishan

Articol de — , Vineri, 24 Mai

La prima ediție a Galei Handbalului Românesc, organizată de Sindicatul Handbaliștilor din România (SHR), campioanele de la SCM Râmnicu Vâlcea și campionii de la Dinamo au urcat de cele mai multe ori pe podiumul de premiere. Au ieșit însă în evidență prin eleganța de pe covorul roșu.

Iulia Dumanska, portarul de 22 de ani al "naționalei" României, a fost regina Galei SHR, de joi seara. Jucătoarea născută la Horodenka, în Ucraina, care a primit cetățenia română pe 5 mai 2016, a urcat de trei ori pe scenă.

"M-am așteptat, când am fost invitată, să primesc titlul de cel mai bun portar. Dar apoi a urmat premiul pentru popularitate și pentru cea mai bună jucătoare din Liga Națională. A fost o adevărată surpriză. Mulțumesc colegelor mele, apărării mele, una care m-a ajutat foarte mult. Sunt foarte fericită pentru că a fost un an perfect, încheiat cu medalie de campioană la gât", a declarat Iulia.

Nu a fost singura dintre handbalistele campioanei României, SCM Rm. Vâlcea, echipa care a furnizat una dintre cele mai mari surprize în sportul românesc, în ultimii 20 de ani, oprind supremația CSM București. Cristina Florica a fost votată cea mai valoroasă extremă stânga, iar Irina Glibko a intrat în echipa ideală de pe postul de inter stânga. În plus, ucraineanca, o obișnuită a premiilor în România, a fost desemnată cea mai valoroasă jucătoare străină care activează în Liga Florilor. "Vă mulțumesc. Sunt onorată să primesc aceste titluri", a spus Glibko.

Vâlcea a mai contabilizat trofee prin brazilianca Samara Da Silva, cea mai bună apărătoare, dar și prin antrenorul Florentin Pera.

Campion pentru prima dată, la Vâlcea, Pera vrea ca acest sezon să fie doar începutul unei perioade foarte bune. "Fetele sunt principalele artizane ale acestui premiu. Vâlcea a fost surpriza plăcută a campionatului. După șase ani am reușit să readucem titlul la Vâlcea și să arătăm că suntem cu adevărat o echipă, o familie. Prin acest spirit colectiv am câștigat. Greul de acum începe, dar vă asigur că Vâlcea va lupta în continuare, atât în campionat, cât și în Liga Campionilor, ca să arate că aceste rezultate nu au fost întâmplătoare", a spus tehnicianul.

"Faceți loc, vin câinii roșii!"

Pentru a patra oară campioană în România, Dinamo și-a luat partea leului la premii, în secțiunea masculină. De la inter stânga (Vitali Komogorov) și inter dreapta (Amine Bannour) până la antrenorul Constantin Ștefan și cel mai bun jucător defensiv, căpitanul Dan Savenco. În plus, Bannour a fost votat și cel mai bun handbalist străin din România.

"Le mulțumesc băieților pentru acest sezon reușit. Am demonstrat, mai ales în Liga Campionilor, că Dinamo are valoare, că nu întâmplător câștigă al patrulea an la rând titlul", a spus și antrenorul Constantin Ștefan.

Întors din Franța, după patru ani în care a evoluat la Creteil, Alexandru Csepreghi a câștigat titlul de cel mai bun jucător al anului. "Am căpătat experiență în perioada petrecută în Franța și m-am întors dornic de a face performanță și în România. Îmi doresc ca în sezonul viitor, cu Minaur, să ne batem îm play-off și să arătăm o cu totul altă față", a subliniat Csepreghi, cel care a fost și golgeterul Ligii Zimbrilor.

Aproximativ 200 de personalități din handbalul românesc au participat la evenimentul de joi seara, oferindu-se și premii pentru întreaga carieră (Cristian Gațu, Ștefan Birtalan, Narcisa Lecușanu, Mariana Târcă, George Buricea), pentru cei mai buni arbitri (Bogdan Ștark și Romeo Ștefan), dar și pentru cei mai valoroși foști arbitri (Constantin Din și Sorin Dinu). 

Un sindicat nerecunoscut de FRH?

Mihai Timofte și Viorel Mazilu, foștii internaționali ai României, au pus bazele Sindicatului Handbaliștilor Români, unul care s-a afiliat la European Handball Player Union (EHPU), dar și la Blocul Național Sindical, condus de Dumitru Costin.

"Sportivii trebuie să înțeleagă că încercăm să-i ajutăm în relația cu cluburile, cu federația, să le apărăm drepturile. Să nu mai existe abuzuri. Să protejăm jucătorul prin asigurarea a câtorva beneficii, în primul rând de asistenţă juridică", a declarat Mihai Timofte, președinte SHR. "Eu nu am avut parte de o asemenea gală, cât am fost jucător, deși mi-aș fi dorit.

Acum vreau ca în România să fie o tradiție, să o organizăm anual. Îmi pare rău că ne-am trezit așa de târziu, handbalul avea nevoie de un astfel de eveniment", a declarat Viorel Mazilu, vicepreședinte SHR. Deși au primit invitații, niciun membru al Federației Române de Handbal nu a fost prezent la gala de joi seara. Nici șefii cluburilor bucureștene, Steaua și CSM București nu au onorat invitațiile. 

Mamă și fiică pe scenă

Un eveniment inedit a avut loc la Gala Handbalului Românesc, pe scenă urcând la un moment dat Mariana Târcă și fiica sa, Sorina Târcă.

gala handbalului romanesc2 +11 FOTO

Fosta mare jucătoare, care deține recodul de goluri pentru "naționala" României, a primit un premiu special pentru întreaga carieră, în timp ce Sorina a primit votul pentru cea mai valoroasă handbalistă sub 21 de ani.

"E o onoare pentru mine. Mulțumesc pentru premiul oferit, dar mai ales pentru că mi-ați oferit o seară minunată alături de marea familie a handbalului românesc, din care cu onoare fac parte", a declarat Mariana. Vădit emoționată, Sorina vrea ca lumea handbalului să o aprecieze pentru ceea ce face pe teren, și nu pentru că are o mamă celebră. "Vreau să joc cât mai mult și să cresc la Corona Brașov. Contează că mi se oferă foarte multă încredere", a spus Sorina.

185 de handbaliștiau aderat deja la Sindicatul Handbaliştilor din România

1.250 de voturiau fost exprimate pentru desemnarea superlativelor de la Gala Handbalului Românesc

Premiile SHR, secțiunea feminin

Portar: Iulia Dumanska (SCM Rm. Vâlcea)
Extremă stânga: Cristina Florică (SCM Rm. Vâlcea)
Inter stânga: Irina Glibko (SCM Rm. Vâlcea)
Centru: Andrea Lekici (CSM Bucureşti)
Inter dreapta: Almudena Rodriguez (Gloria Bistriţa)
Extremă dreapta: Jovanka Radicevic (CSM Bucureşti)
Pivot: Lorena Ostase (CSM Slatina)
Apărătoare: Samara da Silva (SCM Rm. Vâlcea)
MVP: Iulia Dumanska (SCM Rm. Vâlcea)
Cea mai bună tânără jucătoare: Sorina Tîrcă (Corona Braşov)
Cea mai bună jucătoare străină: Irina Glibko (SCM Rm. Vâlcea)
Antrenor: Florentin Pera (SCM Rm. Vâlcea)
Conducător: Marius Pintea (Gloria Bistriţa)

Premiile SHR, secțiunea masculin

Portar: Ionuţ Iancu (HCDS Constanţa)
Extremă stânga: Filip Marijanovic (Poli Timişoara)
Inter stânga: Vitali Komogorov (Dinamo)
Centru: Cristian Fenici (Poli Timişoara)
Inter dreapta: Amine Bannour (Dinamo)
Extremă dreapta: Ionuţ Georgescu (Steaua)
Pivot: Zoran Nikolic (HC Dobrogea Sud Constanţa)
Apărător: Andrei Savenco (Dinamo)
MVP: Alexandru Csepreghi (Minaur)
Cel mai bun tânăr jucător: Ionuţ Broască (Dunărea Călăraşi)
Cel mai bun jucător străin: Amine Bannour (Dinamo)
Antrenor: Constantin Ştefan (Dinamo)
Conducător: Rudi Stănescu (HCDS Constanţa)

Vezi și: VIDEO CSM București a oficializat ce nu recunoștea în urmă cu două luni: Tomas Ryde, noul antrenor

Comentarii (3)

mihai_luchian  •  25 Mai 2019, 10:17

Urâte /urâți nu sunt dar cu vreo două exceptii nu prea știu să se îmbrace. Deh, sportivi... Viață grea, timp puțin,bani și mai puțini mai ales la handbal masculin...

ceaiuri  •  24 Mai 2019, 22:26

un articol f interesant privind tematica...gala handbalului romanesc organizata de SINDICATUL jucatorilor(nu stiu ce sport national are un sindicat si organizeaza asa ceva)sindicat ce include doar o parte dintre jucatori si jucatoare(2% e o suma mare pt unii iar daca nu cotizezi normal ca nu esti..sindicalist)dovada ca premiile atat la baieti si fete sunt obtinute de cei afiliati,surprinde absenta celor de la frh(patronat..poate ei tb sa organizeze o asemenea gala)iar aceasta gala ..banuiesc reprezinta o reclama pt acest sindicat

blahblahblah111  •  24 Mai 2019, 21:31

O gluma proasta cu Ionut Iancu cel mai bun portar roman. Amandoi portarii lu' Dinamo sunt 10 clase peste baiatu' ala.

Vezi toate comentariile (3)

Comentează

Agenda

Oră Competiție / Post TV
13:00 Tenis, WTA

Turneul din Eastbourne

Digi 2, Digi 4
13:00 Tenis, Calificări

Wimbledon

Eurosport
20:30 Volei, CEV Cup

Slovenia - România

Digi 3
Program TV complet

U21