SPORTURI  »  HANDBAL  »  LIGA CAMPIONILOR / STEAUA-PORTLAND 28-29 (15-14)

Ce risipă!

Articol de - Publicat luni, 17 noiembrie 2008 00:00

Steaua a condus pînă în minutul 49, dar a căzut pe final şi îşi diminuează şansele de a merge mai departe în Ligă

Un meci de totul sau puţin. Steliştii au început dînd totul. O echipă plină de energie, dornică, inventivă, care nu s-a sfiit să pună trei goluri între ea şi măreaţa Portland San Antonio în prima repriză. Pe rînd, poarta lui Sarici s-a văzut perforată cînd de bombele lui Şania sau Stavrositu, cînd de aruncările precise ale antrenorului-jucător Rudici, care s-a introdus în teren doar la 7 metri. Novanc s-a bătut ca un leu pe semicerc, marcînd sau scoţînd eliminări preţioase, Georgescu a fost abil la intercepţii, iar portarul Ivezici a ţinut Steaua în avantaj prin intervenţiile lui prompte, miraculoase. ;)

Au fost şi 4 goluri, 12-8, în minutul 20, însă echipa spaniolo-multinaţională Portland a ştiut cum să lovească înapoi. S-a apropiat cu paşi mici şi bine calculaţi, încheind prima parte cu un deficit de numai un gol, 15-14 pentru militari.

În jumătatea secundă, lucrurile au început să se complice. :S Cu un Kjelling în vervă, marcînd aproape nestingherit un total de 8 goluri, ibericii au deschis rana în minutul 39, cînd au preluat pentru prima dată conducerea. Steaua a revenit, găsind resurse de efort şi de imaginaţie. Golurile extremei dreapta Cian au pus sala în picioare, dar şi ratările ori atacurile prea lente s-au înmulţit.

Răsturnarea a venit în minutul 52. Două execuţii seci ale lui Nikcevici şi Kjelling au urcat-o pe Portland la timonă. Spaniolii au avut şi trei lungimi, însă Steaua a dus scorul final spre o înfrîngere la limită prin Stavrositu şi Novanc. 28-29, ibericii ajung pe locul 2 în clasament, la egalitate de puncte cu Steaua, dar cu golaveraj mai bun şi cu avantajul victoriilor directe. Bucureştenii mai au doar şansa ultimului meci, din deplasare cu Cehovskie Medvedi, în care au nevoie de puncte.

"Mă doare că Steaua a pierdut, însă aşa e în sport. Dacă Steaua va face un meci bun cu Cehovskie, are şanse de calificare"
Alexandru Buligan, antrenor secund Portland

"Noi am fost surpriza grupei, nimeni nu ne dădea şanse la început. Am făcut multe greşeli în acest meci, iar oboseala a contat pe final"
Alin Şania, jucător Steaua

"Mă doare sufletul. Am intrat montaţi pe teren, însă plusul de valoare al spaniolilor pi-a spus cuvîntul pînă la urmă"
Marius Stavrositu, jucător Steaua

Citește și:
Lupta anului dintre Oleksandr Usyk și Rico Verhoeven s-a încheiat în runda cu numărul 11, după o decizie contestată a arbitrului
Box

Daniel Pancu anunță venirea iminentă la Rapid » Ieșire dizgrațioasă la miezul nopții: „«Domnul Rahat» m-a sunat. O să am impresia că ajung la Real Madrid”
Superliga

Cu ce echipă din România ține Cristian Mungiu, proaspăt câștigător al marelui premiu Palme d'Or: „Dintotdeauna! Eu am jucat fotbal ca libero”

Concertul lui Max Korzh a adus scene ca-n marile peluze europene! Imagini incredibile pe gazonul Arenei Naționale
Stiri extrasport
Concertul lui Max Korzh a adus scene ca-n marile peluze europene! Imagini incredibile pe gazonul Arenei Naționale
FOTO Bolojan a deschis primul complex balnear din România construit de la zero în ultimii 30 ani. Stațiune distrusă în al Doilea Război Mondial. Prețurile pentru primul weekend
Profit.ro

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Copleșit de emoții în sala Rapid, Van der Vaart i-a atribuit lui Chivu un cuvânt imens: „Știam că așa va fi!”

Concertul lui Max Korzh a adus scene ca-n marile peluze europene! Imagini incredibile pe gazonul Arenei Naționale

Comentarii (6)
 •  17 Noiembrie 2008, 21:48

felicitarii baieti ati jucat extraordinar..meritati victoria. si nu va dati batuti ca , mai este un meci

 •  17 Noiembrie 2008, 16:53

bravo bajeti. respect pentru efort. multumim gsp pentru ca stirea nu apare pe prima pagina, e mult mai important ca torje a fost amendat sau ca putem face bani la poker. ca sa nu mai vorbim de socantele discutii copos-taher. sa va fie rusine.

 •  17 Noiembrie 2008, 12:40

oricum, nu aveti ce cauta in liga, nu stiu cum de ati ajuns acolo in primul rind, e o performanta. nu va da nimeni nici o sansa in fata rusilor...

Vezi toate comentariile (6)
Comentează