SPORTURI  »  HANDBAL  »  CAMPIONATUL MONDIAL

Cristina Neagu trage un semnal de alarmă înainte de startul Mondialului: "Șansele la medalie sunt mici"

FOTO: GAZETA SPORTURILOR
FOTO: GAZETA SPORTURILOR

Articol de GSP - Publicat marti, 21 noiembrie 2017 18:42

Cristina Neagu, cea mai valoroasă handbalistă a României, e sceptică cu privire la șansele "tricolorelor" de a cuceri o medalie la Mondialul care începe peste o săptămână.

"Avem doar o săptămână de pregătire până plecăm la Campionatul Mondial, sunt puține antrenamente, nu avem prea mult timp la dispoziție. Avem trei meciuri de verificare la sfârșit de săptămână, încercăm să ne antrenăm cât mai bine în aceste zile și să reușim să etalăm un joc cât de cât bun la Trofeul Carpați.

E mult spus că România poate fi campioană mondială! În momentul de față, trebuie să fim mai realiști ca niciodată și să ne dăm seama că avem o echipă foarte schimbată față de ediția din urmă cu doi ani, când am luat bronzul. Șansele la medalie sunt destul de mici", a spus Neagu, potrivit sptfm.ro 

România face parte din Grupa A la Mondialul din Germania, alături de Franța, Spania, Slovenia, Angola și Paraguay. Campionatul Mondial se va desfășura în perioada 1-17 decembrie. 

Citește și:
FCSB renunță de urgență la Ghencea! Unde se mută de la următorul meci
Superliga
FCSB renunță de urgență la Ghencea! Unde se mută de la următorul meci
Soția lui Andrei Ivan a încins Instagramul din Vietnam. Apariția provocatoare care a atras toate privirile
Stranieri
Soția lui Andrei Ivan a încins Instagramul din Vietnam. Apariția provocatoare care a atras toate privirile
Cum arată astăzi satul care l-a dat României pe Ivan Patzaichin: IMAGINI din altă lume! Singurul mod prin care poți ajunge
Special
Cum arată astăzi satul care l-a dat României pe Ivan Patzaichin: IMAGINI din altă lume! Singurul mod prin care poți ajunge
Liber la bere pe stadioane! Cea mai cunoscută susținătoare a celor de la UTA a furat startul
Superliga
Liber la bere pe stadioane! Cea mai cunoscută susținătoare a celor de la UTA a furat startul
FOTO Gară istorică din București este demolată
Profit.ro
FOTO Gară istorică din București este demolată
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

În iulie 2026, un vlogger a petrecut o zi Cernobîl » Șocat de ce a găsit la bazinul de înot al „orașului fantomă”

O minge în cap i-a schimbat destinul! Cum a ajuns Ștefania Uță campioană europeană și speranța României la Jocurile Olimpice


Comentarii (1)
ray51
ray51  •  22 Noiembrie 2017, 10:07

Cristina nu e sceptica, este o jucatoare bine informata.

Vezi toate comentariile (1)
Comentează