SPORTURI  »  HANDBAL  »  DEMITERE

CSM București, zdruncinată din temelii » Adi Vasile a fost DAT AFARĂ! Pleacă și Cristina Vărzaru

Articol de , - Publicat marti, 04 noiembrie 2025 11:55 / Actualizat marti, 04 noiembrie 2025 13:51

CSM București a anunțat despărțirea de antrenorul Adrian Vasile! De asemenea, Cristina Vărzaru și-a dat demisia din poziția de team-manager al clubului.

Decizia conducerii vine la doar două zile după ce fanii i-au cerut demisia tehnicianului, în urma eșecului de pe teren propriu, în etapa a 6-a din grupa de Liga Campionilor, contra celor de la Odense, scor 30-36.

CSM București l-a demis pe Adi Vasile

CSM București anunță încetarea colaborării cu antrenorul principal Adi Vasile. Decizia a fost adoptată în urma unei analize comune asupra rezultatelor înregistrate în actualul sezon competițional. Dacă pe plan intern echipa a înregistrat evoluții conform obiectivelor stabilite fiind neînvinsă, parcursul în EHF Champions League nu a reflectat pe deplin așteptările clubului.

De asemenea, clubul a acceptat și demisia team-manager-ul echipei, Cristina Vărzaru. Conducerea CSM București le mulțumește celor doi pentru activitatea desfășurată, profesionalismul și dăruirea demonstrate pe parcursul colaborării și le urează succes în carierele viitoare.

Până la desemnarea unui nou antrenor principal, activitatea tehnică a echipei va fi coordonată, interimar, de către antrenorul secund Iulia Curea, care va asigura continuitatea pregătirii”, se arată în comunicatul oficial al celor de la CSM București.

Iulia Curea devine pentru moment antrenor principal. Ea ocupă și postul de secund al primei reprezentative a României. În acest context, CSM București trebuie să se miște rapid. La finalul lunii noiembrie, naționala are programat Trofeul Carpați, apoi va merge la Campionatul Mondial.

CSM București, zdruncinată din temelii » Adi Vasile a fost DAT AFARĂ! Pleacă și Cristina Vărzaru
Adrian Vasile și Iulia Curea la eveniment Neînvinșii

Adrian Vasile, mandat scurt la CSM București

Adrian Vasile, 43 de ani, a mai antrenat-o pe CSM București în perioada 2019-2024 și de 5 ori s-a oprit cu echipa în sferturile de finală ale Ligii Campionilor. CSM a fost învinsă de Metz, TSKA Moscova și de două ori de  Esbjerg. În ediția 2019-2020, sfertul de finală cu Gyor nu s-a mai disputat din cauza pandemiei.

Antrenorul român fusese instalat în vară, după demisia total neașteptată a lui Helle Thomsen.

În mandatul recent încheiat, Vasile a strâns 13 meciuri. A câștigat Supercupa României și a bifat victorii pe linie în „Liga Florilor”, fără ca jocul să convingă. CSM a revenit pe final în majoritatea partidelor.

În schimb, rezultatele din Liga Campionilor au fost dezastruoase, 4 înfrângeri în 6 meciuri. Ocupă poziția a 6-a, ultima care asigură calificarea în play-off-ul pentru sferturile de finală.

Cine își asumă că Adi Vasile a avut același contract ca ultima dată, 6 luni de plată integrală dacă va fi dat afară?

Surse GSP.ro din lumea handbalului susțin că, de fapt, la CSM este și un război politic, de control al clubului, între USR și PNL. În plus este ciudat că, deși dat afară în mai 2024, din cauza rezultatelor slabe, antrenorul Adi Vasile a primit acum același contract pe care îl avuseseși în precedentul mandat. Adică 10.000 de euro pe lună, plus un bonus de 6 salarii integrale, în cazul în care ar fi fost iar demis. Bani pe care îi încasa dacă în perioada respectivă nu-și găsea alt angajament.

Contractul a fost semnat de președintele Iulian Pîslaru, care este pe filieră USR, dar și de noul manager operațional, Bogdan Socolovici, din PNL, care a fost numit la începutul acestui an. Aceleași surse susțin că Adi Vasile și Cristina Vărzaru se bucurau de sprijinul USR, ba chiar de al președintelui Nicușor Dan, de pe vremea când acesta era primarul Capitalei.

Adi Vasile a profitat din plin de precedentul contract cu CSM București. El nu a mai avut alt angajament în perioada mai 2034-iulie 2025. Avusese o ofertă de la Vâlcea, dar a declinat-o fiindcă acolo nu ar fi primit aceiași bani de la CSM și i-a convenit să încaseze salariile bonus de demitere!!! de la clubul bucureștean. Acum, va beneficia de aceleași condiții, va fi plătit încă 6 luni de la demitere, cu salariul integral.

Citește și:
Gigi Becali îl vrea la FCSB pe jucătorul naționalei: „E cel mai bun fotbalist român” » Șumudică a intervenit imediat
Superliga
Gigi Becali îl vrea la FCSB pe jucătorul naționalei: „E cel mai bun fotbalist român” » Șumudică a intervenit imediat
Imagini dure! Fanii români au fost bătuți de Armată în Bosnia » Motivul care a generat haosul în peluză
Nationala
Imagini dure! Fanii români au fost bătuți de Armată în Bosnia » Motivul care a generat haosul în peluză
Decizia luată de FRF, după derapajul rasist din Bosnia: „A fost doar primul pas”
Nationala
Decizia luată de FRF, după derapajul rasist din Bosnia: „A fost doar primul pas”
Imagini revoltătoare la Zenica » Sub ochii Poliției, ultrașii bosniaci au afișat imagini cu români care cerșesc, vând fier sau fură
Nationala
Imagini revoltătoare la Zenica » Sub ochii Poliției, ultrașii bosniaci au afișat imagini cu români care cerșesc, vând fier sau fură
Ți-ai luat permis de conducere recent? Uite ce îți pregătește Guvernul
Profit.ro
Ți-ai luat permis de conducere recent? Uite ce îți pregătește Guvernul
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Scandal de proporții în Bosnia: „Interziceți românii pe stadion! Escortați-i afară din țară!” » De vină e un banner scandalos

Furtună în Iran! Un clip apărut pe internet „fără voia fotbalistului” a pornit o anchetă pentru „încălcarea moralității publice” » Imaginile sunt acum pe tot internetul


Comentarii (16)
MaxP
MaxP  •  05 Noiembrie 2025, 11:34
Postat de bogdan.iacob pe 04 Noiembrie 2025, 16:04

Pe scurt ce am mai spus si altadata: banul public majoritar in sportul profesionist genereaza coruptie si impostura, fiind la discretia factorilor politici care se intrec in cele doua caracteristici ale sistemului actual de conducere a Romaniei. Handbalul este un punct dureros tocmai pentru ca am avut rezultate. La fotbal macar ne-am obisnuit cu mediocritatea. Este adevarat ca handbalul este sustinut cu bani publici si in alte tari care au acum rezultate. Dar... Exista un mare "DAR". Banul public reprezinta doar un procent minoritar din finantare. Astfel deciziile sint luate de board-uri desemnate de principalii finantatori: sponsori entitati private. Deciziile fiind scoase din miinle politicului (primari, consilii locale, minstri, etc.) sint judicioase si produc performanta. La noi e pe dos. Iar factorii politici arata cu degetul la situatia din alte tari europene ("... si aia finanteaza din bani publici..."), fara sa aminteasca de "DAR"-ul pe care l-am expus mai sus. Va propun sa cititi pentru clarificare un articol GSP din 2024 - https://tinyurl.com/378st52c - este edificator.

Nu stiu daca prin alte tari e vorba de procente minore din banul public. Dar probabil ca acolo sunt totusi desemnati oameni capabili de catre autoritati publice sa conduca un club. La noi se dau recompense, nu conteaza porfesionalismul. Acum, nu e totul lapte si miere nici prin afara, poate si Metz si Brest asteapta sa castige o liga a campionilor la cati bani (din cate stiu eu publici) investesc, dar e diferenta de mentalitate. Dar e diferenta de mentalitate si in ceea ce priveste acceptarea faptului ca nu inseamna neaparat esec sa nu castigi de fiecare data. La noi exista o obsesie pentru rezultate majore (probabil din lipsa lor), lumea e mai relaxata mai spre vest, poate si asta ar fi de invatat. La noi se schimba antrenori si conduceri la 2-3 meciuri pierdute, altii tin antrenori 5-6 ani pana sa castige un trofeu. Si mai e o chestie: in presa scriem extrem de mult despre esecurile CSM-ului, dar se cam ignora ce face Bistrita, ceea ce pare putin ciudat. Ne cam axam pe lucrurile negative, deocamdata s-a cam ignorat victoria istorica a Bistritei de saptamana trecuta. Apropo, Bistrita ca ora are probabil cel mai tare club sportiv din toate timpurile (imi cer scuze daca imi scapa ceva), dar acum cateva luni erau si pe-acolo oamenii extrem de nemultumiti la primele insuccese, ceea ce mi se pare fenomenal. Sunt la un apogeu sportiv si totusi daca nu vor castiga liga campionilor, va fi "dezastru" cand vor parasi competitia.

Florian56
Florian56  •  04 Noiembrie 2025, 19:14
Postat de bogdan.iacob pe 04 Noiembrie 2025, 16:04

Pe scurt ce am mai spus si altadata: banul public majoritar in sportul profesionist genereaza coruptie si impostura, fiind la discretia factorilor politici care se intrec in cele doua caracteristici ale sistemului actual de conducere a Romaniei. Handbalul este un punct dureros tocmai pentru ca am avut rezultate. La fotbal macar ne-am obisnuit cu mediocritatea. Este adevarat ca handbalul este sustinut cu bani publici si in alte tari care au acum rezultate. Dar... Exista un mare "DAR". Banul public reprezinta doar un procent minoritar din finantare. Astfel deciziile sint luate de board-uri desemnate de principalii finantatori: sponsori entitati private. Deciziile fiind scoase din miinle politicului (primari, consilii locale, minstri, etc.) sint judicioase si produc performanta. La noi e pe dos. Iar factorii politici arata cu degetul la situatia din alte tari europene ("... si aia finanteaza din bani publici..."), fara sa aminteasca de "DAR"-ul pe care l-am expus mai sus. Va propun sa cititi pentru clarificare un articol GSP din 2024 - https://tinyurl.com/378st52c - este edificator.

Pe scurt și eu pentru că am mai spus asta. Banul public e nu majoritar ci ultramajoritar in sportul romanesc. Asta e situația. Este așa pentru că sponsori privați nu doresc sa se bage, doar sa dea bani, nu pot fi obligați. Câtă vreme nu e o legislație care sa îi poată ajuta sa facă asta, să existe angajamente pe termen lung, parteneriate, avantaje reciproce, vom continua la fel. Deci , vor fi foarte majoritar doar bani publici și dacă apar fricțiuni politice, manevre, corupție nu prea avem ce face. Macar sa se facă performanță problematizati degeaba pentru că nu există nicio ieșire din situație. Decât dacă cei ce comentează devin ei sponsori.

bogdan.iacob
bogdan.iacob  •  04 Noiembrie 2025, 16:04

Pe scurt ce am mai spus si altadata: banul public majoritar in sportul profesionist genereaza coruptie si impostura, fiind la discretia factorilor politici care se intrec in cele doua caracteristici ale sistemului actual de conducere a Romaniei. Handbalul este un punct dureros tocmai pentru ca am avut rezultate. La fotbal macar ne-am obisnuit cu mediocritatea. Este adevarat ca handbalul este sustinut cu bani publici si in alte tari care au acum rezultate. Dar... Exista un mare "DAR". Banul public reprezinta doar un procent minoritar din finantare. Astfel deciziile sint luate de board-uri desemnate de principalii finantatori: sponsori entitati private. Deciziile fiind scoase din miinle politicului (primari, consilii locale, minstri, etc.) sint judicioase si produc performanta. La noi e pe dos. Iar factorii politici arata cu degetul la situatia din alte tari europene ("... si aia finanteaza din bani publici..."), fara sa aminteasca de "DAR"-ul pe care l-am expus mai sus. Va propun sa cititi pentru clarificare un articol GSP din 2024 - https://tinyurl.com/378st52c - este edificator.

Vezi toate comentariile (16)
Comentează