SPORTURI  »  HANDBAL  »  CAMPIONAT EUROPEAN

Danemarca şi Serbia se vor bate în finala Europeanului de handbal

Articol de - Publicat vineri, 27 ianuarie 2012 00:00 / Actualizat vineri, 27 ianuarie 2012 23:17

Serbia a eliminat Croaţia în semifinale (26-22), iar Danemarca a trecut de Spania (25-24)

20.000 de suporteri sîrbi şi-au purtat favoriţii în finala Campionatului European în Beogradska Arena din Belgrad. Serbia a învins Croaţia chiar dacă pornea cu şansa a doua. Croaţia era la a cincea semifinală consecutivă, iar la ultimele două ediţii luase argintul continental. Balici şi compania îşi doreau, în sfîrşit, aurul, mai ales că scăpaseră de "chinul" Franţa.

Stanici, Ilici, Nikcevici şi ceilalţi sîrbi nu au fost însă de acord. Chiar dacă au fost conduşi în permanenţă în prima repriză. În partea a doua însă, Serbia a făcut ceea ce ştie cel mai bine. S-a apărat formidabil şi a mizat în atac pe torpilele interilor Ilici, Vujin, Lackovici. Plus portarul Stanici care a fost din nou erou. La final a fost nebunie. 26-22 în faţa marilor rivali, croaţii, cei pe care nu-i bătuseră niciodată într-un meci oficial!

În cea de-a doua semifinală, Danemarca a trecut de Spania cu 25-24. A fost un meci mult mai echilibrat, cu ambele formaţii aflîndu-se pe rînd la conducere. Şansa a surîs, pe final nordicilor, care au mai cîştigat aurul european şi în 2008. Le va fi mult mai greu duminică, de la ora 18:00 (direct la TVR 2 şi DolceSport) în faţa unei echipe care va avea în spate 20.000 de susţinători.

Citește și:
Fostul fotbalist român cu o avere de 250 de milioane de euro vrea să transforme clădirea abandonată din centrul Bucureștiului
Superliga
Fostul fotbalist român cu o avere de 250 de milioane de euro vrea să transforme clădirea abandonată din centrul Bucureștiului
Fostul atacant al Oțelului, răpus la 38 de ani » Primise în martie un diagnostic crunt
Superliga
Fostul atacant al Oțelului, răpus la 38 de ani » Primise în martie un diagnostic crunt
Înfruntare „explozivă” în studio! » Au ajuns față în față, după ce l-a numit sexist „Nicoleta”: „Nu cred că știi când ești Prunea și când ești Hanțu”
Superliga
Înfruntare „explozivă” în studio! » Au ajuns față în față, după ce l-a numit sexist „Nicoleta”: „Nu cred că știi când ești Prunea și când ești Hanțu”
Fiul fostului fotbalist care a scris istorie la FCSB este curtat de Barcelona și de Arsenal!
Campionate
Fiul fostului fotbalist care a scris istorie la FCSB este curtat de Barcelona și de Arsenal!
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Sfâșietor! Tragedia din SUA a făcut-o pe Elizabeth Omoregie să dezvăluie trauma din copilărie și să strige: „Gata cu tăcerea!”

A început cel mai nebun eveniment sportiv » 90.000 de „ultrași” la costum și rochii decoltate: „Cursă, modă, divertisment!”


Comentarii (8)
fiesta
fiesta  •  28 Ianuarie 2012, 15:13
Postat de room pe 28 Ianuarie 2012, 09:40

Din pacate cele doua semifinale ne-au aratat ce departe sintem de handbalul adevarat!

Gatu a distrus TOT handbalul romanesc! Gatu trebuie sa dispara! Chiar nu e nimeni care sa-l dea jos? Chiar i-a cumparat pe toti?

room
room  •  28 Ianuarie 2012, 09:40

Din pacate cele doua semifinale ne-au aratat ce departe sintem de handbalul adevarat!

castocaru
castocaru  •  28 Ianuarie 2012, 01:37

Nu inteleg cum serbia , muntenegru , bosnia si toate tarile astea sparte dintr-o tara reusesc sa-si faca echipe atat de bune la toate nationalele. cred ca e in gena lor sa fie atat de puternici. ma gandesc la o Iugoslavie intreaga. ar fi putut domina multe dintre sporturi

Vezi toate comentariile (8)
Comentează