Articol de David Istrate - Publicat miercuri, 06 august 2025 18:05 / Actualizat miercuri, 06 august 2025 18:18
Xenia Smits (31 de ani), veterana lui HB Ludwigsburg, și-a exprimat indignarea după falimentul clubului german, care a dus la excluderea acestuia din Liga Campionilor și la acceptarea lui Sola HK în cea mai puternică ligă europeană.
Marți, 5 august, Federația Europeană de Handbal a exclus-o pe HB Ludwigsburg din Liga Campionilor și a înlocuit-o cu Sola HK, semifinalistă a campionatului norvegian. Această decizie a fost luată în urma problemelor financiare uriașe ale echipei germane, care a depus dosarul de insolvență.
Xenia Smits, după falimentul lui Ludwigsburg: „Atât de multe din întrebările noastre au rămas fără răspuns”
La finalul lunii iulie, GSP.ro scria că administratorul judiciar care se ocupă de cazul lui Ludwigsburg a descoperit un minus de 1 milion de euro în bugetul clubului. De asemenea, jucătoarele nu și-au primit salariile nici pe luna iunie, nici pe luna iulie.
Xenia Smits, una dintre liderele lui Ludwigsburg, și-a exprimat indignarea în legătură cu situația clubului la care evolua.
„Atât de multe din întrebările noastre au rămas fără răspuns. Cum se poate ca un club să ajungă în asemenea dificultăți financiare? Nu e o surpriză cât de mult costă chiria sălii sau cât de mari sunt salariile”, a declarat handbalista de 31 de ani, citată de Bild.
„Cum pot oamenii să se joace așa cu viețile altor persoane? Sunt nervoasă pentru că niciodată nu va mai fi așa o echipă. Sunt nervoasă pentru că echipa mea a fost avariată. Avem 6, 7 jucătoare germane cu noi. Cu siguranță nu vom găsi un club în care să putem juca toate împreună. Asta înseamnă că timpul de antrenament e pierdut, asta înseamnă că timpul din meciuri e pierdut”, a adăugat ea.
Conform publicației germane, Smits are oferte din Danemarca, Ungaria și România. De asemenea, la finalul lunii iulie, CSM București, Gloria Bistrița și SCM Râmnicu Vâlcea luptau, alături de alte cluburi din Europa, pentru semnătura Johannei Bundsen, portărița suedeză de la Ludwigsburg.
După excluderea echipei germane din Liga Campionilor, Sola a fost repartizată în grupa B, alături de Ikast, Podravka, Krim, Ferencvaros, Odense, CSM București și Brest.
EHF a anunțat oficial înlocuirea lui Ludwigsburg cu Sola HK
Decizia Federației Europene de Handbal de marți a fost luată în urma informațiilor primite de la administratorul provizoriu al insolvenței HB Ludwigsburg, conform cărora clubul nu ar fi fost capabil să obțină fondurile necesare pentru a participa în Liga Campionilor.
Având informațiile referitoare la situația financiară a clubului Ludwigsburg, Federația Europeană de Handbal a luat contactul cu Sola HK. Echipa norvegiană a fost unul dintre cluburile care a solicitat o promovare în Liga Campionilor. Sola HK va lua acum locul lui HB Ludwigsburg în grupa B.
Mai mult, EHF va iniția proceduri legale împotriva HB Ludwigsburg și a Federației Germane de Handbal, respectiv a Ligii Germane de Handbal Feminin, pe baza cerințelor de înregistrare stipulate în reglementările Ligii Campionilor
- Comunicat EHF