SPORTURI  »  HANDBAL  »  CRIZĂ ÎN HANDBAL

Handbalul românesc e scufundat în datorii şi restanţe! » FRH, mînă în mînă cu cluburile!

Articol de - Publicat vineri, 13 august 2010 00:00

Jucătorii acuză federaţia că ţine partea echipelor atunci cînd ei fac memorii pentru că nu şi-au primit drepturile salariale.

Revoltă între jucătorii şi jucătoarele din Liga Naţională de handbal. Sportivii vor să înfiinţeze un sindicat care să-i reprezinte în litigiile cu federaţia şi cluburile.

Handbaliştii se simt trădaţi şi acuză federaţia că ţine partea echipelor atunci cînd au anumite diferende. Marius Novanc, Marius Stavrositu, Predrag Vujadinovici, Dan Savenco, Ionuţ Georgescu, Laurenţiu Dinescu, Dan Ilieş şi Obrad Ivezici, ex-jucători ai Stelei, Sandu Iacob şi Chike Onyejekwe, foşti la Ştiinţa Dedeman Bacău, Martin Prachar, fostul handbalist de la HCM Constanţa, au depus memorii la FRH pentru că nu şi-au primit salariile pe ultimele luni la cluburile la care au activat.

"Noi sîntem ai nimănui, nu sîntem apăraţi de nimeni. Cînd sîntem la final de contract şi anunţăm că vrem să plecăm, nu ne mai plăteşte clubul. Ni se spune în faţă: «Şi aşa vreţi să plecaţi, ce bani mai vreţi?»", spune pivotul "naţionalei", Marius Novanc. "Ne rupem picioarele, ne accidentăm şi aflăm că jucăm pe degeaba. Eu fac scandal nu pentru mine, ci pentru zeci de jucători care nici nu au curajul să facă memoriu de frică. S-a creat un precedent, cluburile nu mai plătesc ultimele luni jucătorilor care pleacă şi nu se ia nici o măsură", a adăugat Novanc.

Interzis la transferuri?
Mihai Marinescu, vicepreşedintele FRH, spune că jucătorii nu au dreptate. "Nu ştiu de ce se plîng. Probabil că e mai greu cu cartea pentru ei! Cei care au făcut memorii au avut cîştig de cauză. Ei trebuie să înţeleagă că federaţia nu e recuperator de bani şi că uneori trebuie să acţioneze şi în instanţă cluburile", a declarat Marinescu. "Atunci cînd cluburile nu plătesc un jucător care urma să-şi termine contractul, clubul respectiv are interdicţie de a mai face transferuri", spune Marinescu.

Sandu Iacob, fostul inter al "naţionalei", acum la Lignitul Tg. Jiu, are şi el probleme. Nu a primit toţi banii de la Ştiinţa Dedeman Bacău, fosta sa echipă. "Cluburile primesc de la federaţie somaţii că nu mai au dreptul să transfere şi pînă la data în care trebuie să plătească banii ei transferă bine mersi. Am pus deja bazele unui sindicat al jucătorilor care să ne reprezinte. Nu mai vrem să fim bătaia de joc a nimănui", a adăugat Iacob.

Vor să boicoteze "naţionala"
Mulţi dintre handbaliştii neplătiţi fac parte şi din echipa "naţională" a României. "O să vorbim şi cu domnul Vasile Stîngă! Dacă nimeni nu ne ascultă, luăm şi noi o măsură radicală, nu mai venim la echipa naţională", au spus mai mulţi dintre handbalişti. Situaţia e aceeaşi şi în handbalul feminin, unde multe cluburi au restanţe la jucătoare care deja au plecat la alte echipe.

A cîştigat procesul
Bogdan Voina e un caz aparte în handbalul românesc. Accidentat la echipa "naţională", el a fost dat afară de la Steaua cînd era în perioada de refacere! A acţionat clubul în judecată în instanţa civilă şi a cîştigat. Fiul selecţionerului "naţionalei" feminine are sentinţă definitivă şi irevocabilă, clubul Steaua trebuind să-i plătească toţi banii de pe perioada contractului. "La ce acte are jucătorul, el poate merge cu executorul judecătoresc la Steaua pentru a-şi recupera banii", a declarat vicepreşedintele FRH, Mihai Marinescu.

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Imagini scandaloase! Zona Crepusculară la Arenele BNR, în centrul Bucureștiului » Jandarmii blochează accesul pentru un motiv incredibil: „Sunt «consensele» noastre”


Comentarii (7)
anytwo
anytwo  •  13 August 2010, 13:23

intrati pe www.anytwo.ro.. ai posibilitatea sa inveti poker de la pro-players, ai oportunitatea de a-ti incepe cariera de jucator de poker online primind 20 Euro la UniBet, gratuit si fara a face nici un depozit, si beneficiezi si de un rakeback de 30% ...

ady_raul
ady_raul  •  13 August 2010, 11:45

handbalul romanesc intro stare foarte proasta.e comunism in handbalu nostru,trebuie luat tottul de la zero.chiar umblu si la meciuri si atataea furturi mai ales din partea arbitrii nam vz nici unde.chiar eram la cjianha la un meci de al stelei si un oficial de la steaua a venit in partea unde se antrenau arbitrii si pune urmatoare intrebare "azi tragi cu noi nu?"deci va jur ca aceasta intrebare a puso la care arbitrul a raspuns "e normal" asta e handbalul romanesc

star01
star01  •  13 August 2010, 10:54

CIUMA PORTOCALIE!!

Vezi toate comentariile (7)
Comentează