SPORTURI  »  HANDBAL  »  OLTCHIM

Însărcinată!

Articol de - Publicat marti, 29 ianuarie 2008 00:00

Roxana Gheorghe Cherăscu nu va mai putea evolua pentru Oltchim în actualul sezon. Jucătoarea a anunţat că e gravidă în luna a treia

Supercampioana Europei, Oltchim Rm. Vîlcea, a mai pierdut o jucătoare pentru actualul sezon. După Valentina Elisei Ardean, Iulia Puşcaşu, Roxana Gatzel, Steluţa Luca, toate accidentate, selecţionerul Gheorghe Tadici nu se va mai putea baza nici pe centrul Roxana Gheorghe Cherăscu. "Înaintea meciului cu Tomis Constanţa, din campionat, a venit la mine şi mi-a spus că e însărcinată. Mă bucur pentru ea, e decizia ei şi nu pot să mai fac nimic. Nu vreau să mă amestec în viaţa ei personală fiindcă mai tîrziu ar putea să-mi reproşeze", a declarat Tadici

Tehnicianului nu i-a picat însă bine această veste. "Mizam pe ea atît la echipa de club, cît şi la «naţională». Cred că ar fi putut prinde şi Olimpiada. De altfel, am şi convocat-o acum la lot, dar a trebuit să renunţ la ea. Deja nu mai poate face efort, plus că nu are nici o şansă să ajungă la Beijing", a adăugat Tadici. Roxana e însă foarte bucuroasă. "Abia aştept să ajung mămică. Am deja 28 de ani şi cred că trebuia să mă gîndesc şi la viitor. Nu-mi doresc decît să fim sănătoşi şi eu, şi copilul. Le voi ţine pumnii fetelor atît în Liga Campionilor, cît şi la Olimpiadă", a declarat Roxana Cherăscu.

"Nu mă las de handbal!"
Roxana Gheorghe Cherăscu nu se va lăsa de handbal. "În august o să nasc şi apoi revin la echipă. O să trag tare şi sper să mai pot ajuta Oltchimul anul viitor", a declarat jucătoarea. Ea şi-a reînnoit recent contractul cu gruparea vîlceană pe încă doi ani. "Le mulţumesc tuturor că m-au înţeles. Nu a fost ceva programat, dar dacă aşa a vrut Dumnezeu să se întîmple acum, nu mai pot face nimic. Îmi doresc o fetiţă", a încheiat Roxana.

Citește și:
Toate mesajele galeriilor din FCSB - Rapid: „Iar n-au geacă scriitorii” versus „Mioare de culoare”
Superliga
Toate mesajele galeriilor din FCSB - Rapid: „Iar n-au geacă scriitorii” versus „Mioare de culoare”
Ce s-a întâmplat pe teren imediat după FCSB - Rapid » Primul gest făcut de Reghecampf! Pancu, de nerecunoscut
Superliga
Ce s-a întâmplat pe teren imediat după FCSB - Rapid » Primul gest făcut de Reghecampf! Pancu, de nerecunoscut
Scenografia spectaculoasă a celor de la FCSB a fost aflată de rapidiști! Meciul a fost întrerupt
Superliga
Scenografia spectaculoasă a celor de la FCSB a fost aflată de rapidiști! Meciul a fost întrerupt
Se încheie calvarul? Marea țeapă a lui Șucu e pe picior de plecare de la Rapid
Superliga
Se încheie calvarul? Marea țeapă a lui Șucu e pe picior de plecare de la Rapid
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

„Părinții mei câștigau în trei ani salariul meu pe o lună!” » Regretul jucătorului căruia Gigi Becali i-a pus clauză de 20 de milioane de euro

De 5 ori campion, astăzi taie și vinde fier: „Chiar acum mă ocup de niște vagoane de tren”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează