SPORTURI  »  HANDBAL  »  LIGA CAMPIONILOR

Joc antiviperin » CSM București față în față cu echipa care are 6 campioane europene în lot!

Siraba Dembele și colegele ei au învins Minaur, 28-23, în Liga Națională, înainte de a întâlni Vipers FOTO Dan Potor
Siraba Dembele și colegele ei au învins Minaur, 28-23, în Liga Națională, înainte de a întâlni Vipers FOTO Dan Potor

Articol de - Publicat vineri, 15 ianuarie 2021 18:04 / Actualizat vineri, 15 ianuarie 2021 18:35

CSM București o întâlnește pe Vipers Kristiansand, campioana Norvegiei, echipa cu 6 campioane europene în lot. În tur, nordicele au câștigat clar, 30-25

  • CSM București și Vipers Kristiansand se înfruntă sâmbătă, de la ora 17:00, liveTEXT pe GSP.RO și în direct pe Digi Sport 1, TV Telekom Sport 1 și Look Sport

Alături de campioana Europei, Gyor, Vipers Kristiansand este singura echipă neînvinsă până acum în grupele Ligii Campionilor. Formația pregătită de Ole Gustav Gjekstad a jucat însă doar 5 meciuri, având alte 5 restanțe, neputând părăsi Norvegia conform reglementărilor privind pandemia de COVID-19. Vipers are un lot extrem de valoros, cu jucătoare de prim rang în Europa. Șase dintre ele (Henny Reistad, Emilie Arntzen, Heidi Loke, Nora Mork, Malin Aune, Katrine Lunde) au pus umărul la câștigarea unui nou titlu continental de către Norvegia, luna trecută.

Sunt însă și alte handbaliste extrem de valoroase, care nu au prins lotul precum Linn Sulland, Marta Tomac sau Katrine Waade. "Vipers este una dintre echipele cele mai valoroase, are un lot extrem de solid. Cu siguranță, va fi un meci foarte intens, care se va juca la limită. Sper să gestionăm mai bine decât am făcut-o până acum faza de apărare și finalul de meci", a declarat antrenorul Adi Vasile.

Adi Vasile: „Noi suntem obligați să câștigăm mereu!”

Adi Vasile spune că la CSM București nu există un alt obiectiv decât victoria, în fiecare partidă. "Indiferent de adversar, de locul de disputare, CSM intră pe teren ca să câștige. În Liga Campionilor este mult echilibru, fiecare echipă a demonstrat că poate bate pe oricine. În această grupă nimic nu este câștigat, nimic nu este pierdut, toate echipele se bat pentru calificare. Este bine pentru noi că suntem în prima parte a clasamentului. Trebuie să consolidăm lucrurile la care am lucrat, astfel încât la momentul testului suprem să fim siguri pe o bază bună", a adăugat Adi Vasile.

Amânări la nesfârșit

Vipers ar fi trebuit să joace la jumătatea săptămânii una dintre restanțe, cu Rostov Don, dar meciul a fost din nou amânat. Echipa rusă a fost testată pentru COVID-19, iar un membru al delegației a fost depistat pozitiv. În aceste condiții partida a fost din nou amânată! Sunt toate șansele ca Vipers să nu mai aibă timp să joace toate meciurile din grupă. În aceste condiții, EHF a anunțat că toate echipele din cele două grupe preliminare se vor califica în "optimi".

REZULTATE DIRECTE

20.10. 2018Kristiansand-CSM București27-29
04.11.2018CSM București-Kristiansand26-31
08.02.2020Kristiansand-CSM București23-25
07.03.2020CSM București-Kristiansand28-22
10.10.2020Kristiansand-CSM București30-25

CLASAMENT GRUPA A

1. Rostov Don8611217-20213
2. CSM București9513239-22911
3. Metz Handball7502207-19510
4. FTC Budapesta8503216-21010
5. Vipers Kristiansand5320145-1358
6. Krim Ljubljana9135222-2425
7. Team Esbjerg9126240-2474
8. Bietigheim9117243-2693

Etapa a 11-a, 16 ianuarie: Rostov-Bietigheim (13:00), CSM-Vipers (17:00), FTC-Esbjerg (17:00), Krim-Metz (19:00).

CSM București a câștigat clar derbyul cu Minaur Baia Mare, 28-23, și are punctaj maxim după 7 etape

Cristina Neagu, principala vinovată în înfrângerea celor de la CSM București cu FTC Budapesta?

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Ce susține MM Stoica că face săptămânal pentru suporterul pe care l-a pocnit: „Cumva am reparat-o”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează