SPORTURI  »  HANDBAL  »  OLTCHIM

Oltchim a transferat-o pe Katarina Bulatovici de la Buducnost

Bulatovici a semnat cu Oltchim. foto: cs-oltchim.com

Articol de GSP - Publicat joi, 07 iunie 2012 00:00 / Actualizat vineri, 08 iunie 2012 14:30

Oltchim Rîmnicu Vîlcea a reuşit s-o transfere pe jucătoarea Katarina Bulatovici(27 de ani), cîştigătoarea Ligii Campionilor cu Buducnost Podgorica, care a semnat un contract cu gruparea vîlceană valabil un an, cu opţiune de prelungire pentru încă unul. Bulatovici evoluează pe postul de inter dreapta.

"Se încheie astăzi o perioadă de patru ani şi jumătate la Buducnost. O perioadă foarte frumoasă pentru mine, cu satisfacţii ce au culminat cu finala şi cîştigarea Ligii Campionilor sezonul acesta. M-am bucurat acolo de tot ceeea ce şi-ar dori orice sportivă, respectiv o bună comunicare cu managementul clubului, cu colegele şi suporterii. Dar întorcîndu-ne în prezent trebuie să remarc lunga perioadă în care clubul Oltchim a insistat să mă transfere, încercarile lor de a mă convinge să vin la Vîlcea şi toate celelalte. Punctul culminant a fost în luna martie a acestui an, dar le mulţumesc încă o dată că m-au înţeles la vremea respectivă şi m-au aşteptat pînă astăzi. A fost greu în ultima perioadă să mă gîndesc la oferta Oltchimului cînd aceasta venea pe fondul luptei noastre directe pentru finala Ligii Campionilor şi nu numai: să nu uităm şi meciurile Muntenegrului împotriva României", a declarat Bulatovici.

Preşedintele CS Oltchim, Petre Berbecaru, a declarat că acest transfer este unul de senzaţie pentru gruparea vîlceană.

"Negocierile au durat foarte mult şi a contat şi faptul că jucătoarea vine de la cîştigătoarea Ligii Campionilor. A ales Oltchim cred că şi datorită tradiţiei şi obiectivelor importante pe care ni le propunem, iar transferul lui Bulatovici, alături de celelalte jucătoare de valoare, ne îndreptăţeşte să spunem că Oltchim devine principala favorită la cîştigarea Ligii Campionilor. Normal, acesta va fi şi viitorul nostru obiectiv", a spus Berbecaru pentru Mediafax.

Citește și:
Sferturi de finală incredibile pe tabloul feminin de la US Open!
Tenis

Marius Șumudică a primit 10 achiziții în ultima zi de mercato
Superliga
Marius Șumudică a primit 10 achiziții în ultima zi de mercato
Specialista pe care Burleanu a vrut s-o angajeze la FRF dezvăluie un episod grav: „Am fost urmărită și hărțuită în mod constant de un cetățean român” » Replică pentru Hagi, după 12 ani
Nationala

Toți ochii pe ea! » Reporterița care a „înnebunit” fanii din Formula 1: „Iată de ce Leclerc a terminat cursa de la Monza atât de repede”
Formula 1

Schimbare la trotinete electrice. Aviz de la Guvern pentru purtarea obligatorie a căștii de la orice vârstă și pe orice drum public
Profit.ro

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Specialista pe care Burleanu a vrut s-o angajeze la FRF dezvăluie un episod grav: „Am fost urmărită și hărțuită în mod constant de un cetățean român” » Replică pentru Hagi, după 12 ani

Petrecere problematică la New York! Vedetele de la US Open, inclusiv Gabriela Ruse, au ajuns în atenția ITIA

Comentarii (55)
tiberiunaga
tiberiunaga  •  09 Iunie 2012, 11:14

Oltchimul încearcă să câştige Cupa printr-o politică de mercenariat. Încearcă pur şi simplu s-o cumpere. O fi bine? O fi rău?

cosimon
cosimon  •  08 Iunie 2012, 11:10
Postat de gabitzu01 pe 07 Iunie 2012, 23:46

v-ati gasit toti sa comentati pe aici ca se fac transferuri pe banii statului. dar de Transgaz nu zice nimic ca tine o echipa de fotbal in Liga1 si una de baschet in A? dar de compania lignitului din Tg Jiu care cheltuie cat vor ( Condescu ) ei pt Pandurii iar nimic? macar Oltchim face performanta si duce numele tarii asteia peste tot in Europa.

Perfect de acord. Jos cu toate echipele de fotbal din Romania, la capsuni cu ei, puneti-i dom'le sa lucreze ceva, ca altfel altceva nu au nimic in cap decat bautura, femei si fumuri de vedete. Macar Oltchimul face performanta!

gabitzu01
gabitzu01  •  07 Iunie 2012, 23:46

v-ati gasit toti sa comentati pe aici ca se fac transferuri pe banii statului. dar de Transgaz nu zice nimic ca tine o echipa de fotbal in Liga1 si una de baschet in A? dar de compania lignitului din Tg Jiu care cheltuie cat vor ( Condescu ) ei pt Pandurii iar nimic? macar Oltchim face performanta si duce numele tarii asteia peste tot in Europa.

Vezi toate comentariile (55)
Comentează