SPORTURI  »  HANDBAL  »  ALEGERI

Promisiunea noului șef din handbalul românesc: „Am o demisie semnată în alb! E o garanție pentru ce vreau să fac”

Constantin Din / Sursă foto: Cristi Preda (GSP) +13   FOTO
Constantin Din / Sursă foto: Cristi Preda (GSP)

Articol de - Publicat vineri, 29 aprilie 2022 08:34 / Actualizat vineri, 29 aprilie 2022 08:37

Constantin Din, fost arbitru internațional, este noul președinte al handbalului românesc, el zdrobindu-l la scrutinul de ieri pe Alexandru Dedu, cel care condusese timp de opt ani.

Tensiunea a fost la cote extrem de înalte, ieri, la hotelul JW Marriott din București, acolo unde a avut loc Adunarea Generală de alegeri a Federației Române de Handbal. Pentru postul de președinte s-au înfruntat patru candidați: Maximilian Gavrilă, Bogdan Voina, Constantin Din și Alexandru Dedu.

Înaintea votării era prevăzută o luptă strânsă între ultimii doi. Primul tur a confirmat acest lucru: Gavrilă a obținut 1 vot, Voina 48, Dedu 79, iar Din 95. Prezența a fost de sută la sută, 225 de cluburi trimițându-și reprezentanții pentru a vota. Din cele 225 de sufragii exprimate, două au fost anulate în prima rundă.

Înfrângerea celui care a condus handbalul românesc timp de opt ani începea să se simtă în sală, chiar și în vocea Cristinei Vărzaru, secretarul general al FRH în ultimul mandat al lui Alexandru Dedu. Diferența a fost mai clară în turul al doilea, mai ales că Bogdan Voina a îndemnat oamenii care l-au votat să-și îndrepte sufragiile spre Constantin Din.

Federația Română de Handbal și-a ales președintele pentru următorii patru ani / foto: Cristi Preda (GSP)
Federația Română de Handbal și-a ales președintele pentru următorii patru ani / foto: Cristi Preda (GSP)
Federația Română de Handbal și-a ales președintele pentru următorii patru ani / foto: Cristi Preda (GSP)
Federația Română de Handbal și-a ales președintele pentru următorii patru ani / foto: Cristi Preda (GSP)
Federația Română de Handbal și-a ales președintele pentru următorii patru ani / foto: Cristi Preda (GSP)
+9 FOTO

Diferență imensă

Fostul arbitru internațional, actual observator EHF, a adunat 157 de voturi, în timp ce Alexandru Dedu doar 66. Din 225 de voturi, tot două au fost anulate. „Nu mă așteptam la un asemenea rezultat. Nimănui nu-i place să piardă, dar în momentul acesta cred că simt multă ușurare. Federația Română de Handbal e o federație grea și te consumă. 

Deciziile pe care le-am luat au fost la limita sistemului. Sper ca Din să vadă drumul pe care am dus handbalul. Sper să meargă pe același drum, iar handbalul să rămână al doilea cel mai urmărit sport din România”, a spus Alexandru Dedu.

De partea cealaltă, Constantin Din, 53 de ani, a spus: „A fost o perioadă foarte dificilă, mă bucur că s-a terminat așa. Este o zi foarte frumoasă, iubesc din toată inima handbalul românesc. Poate la fel de frumoasă ca atunci când am avut ultimul meci internațional ca arbitru, când m-am retras. Am avut aceleași emoții puternice”.

Constantin Din, un an de grație

Din a prezentat în timpul discursului dinainte de vot o demisie deja semnată dacă nu se va ține de ce și-a propus pentru FRH. 

Eu am o demisie semnată în alb. Ea este o garanție pentru ce vreau să fac pentru handbalul românesc: dacă nu reușesc, mă retrag singur. Pentru domnul Dedu a fost o perioadă delicată, eu nu cred că aș fi rezistat la atâtea acuze la câte a rezistat dânsul.

Mi-am acordat un an de zile și cred că reușim să punem handbalul pe o traiectorie bună”, a adăugat Din. Alexandru Dedu a spus că transferul de putere se va face începând de luni, când se va întâlni cu noul președinte pentru a-i preda funcția.

Citește și alte știri din handbal:

FOTO / UPDATE Alegeri FRH. Constantin Din l-a făcut KO pe Dedu în turul 2! Handbalul românesc are de astăzi un nou conducător

Campionii mondiali, ținuți la ușă! Alexandru Dedu nu le-a permis să asiste la alegerile de azi: „O umilință totală pentru noi!”

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Imagini scandaloase! Zona Crepusculară la Arenele BNR, în centrul Bucureștiului » Jandarmii blochează accesul pentru un motiv incredibil: „Sunt «consensele» noastre”


Comentarii (4)
cherry1337
cherry1337  •  29 Aprilie 2022, 14:12
Postat de Takacs Istvan pe 29 Aprilie 2022, 10:53

Adrian Vasile de ce este incă antrenorul echipei naționale feminine ?

Vrei ca antrenorul să fie schimbat chiar înaintea campionatului european? Du-te tu la fotbal, că n-ai o treabă cu handbalul.

ceaiuri
ceaiuri  •  29 Aprilie 2022, 11:26

o presiune in plus..demisia in alb(cred ca primul reper sunt europenele feminine)sa impui unele schimbari tb sa te lupti cu sistemul(are nevoie de oameni in comisii,C.A. sa fie sustinut)vrea sa schimbe ceva si in statutul FRH,sa sustina centrele de copii si juniori,arbitrii competenti(cred ca cei de"casa"se vor potoli...un motiv in plus sa cred ca Rapid o sa fie campioana)idei are,acum conteaza si implementarea lor....totusi cred ca avea nevoie de cel putin 2 ani de munca si apoi tras linie

maxp
maxp  •  29 Aprilie 2022, 10:58
Postat de Takacs Istvan pe 29 Aprilie 2022, 10:53

Adrian Vasile de ce este incă antrenorul echipei naționale feminine ?

Am demis vreo 6 antrenori în 5 ani. Punem altul pe care sa îl demite după 6 luni?!

Vezi toate comentariile (4)
Comentează