SPORTURI  »  HANDBAL  »  CAMPIONATUL MONDIAL

Rezultate spectaculoase la Campionatul Mondial de Handbal! Ungaria, doar egal cu Egipt + Qatar a fost la un pas să încurce Suedia

Ungaria - Egipt
Ungaria - Egipt

Articol de - Publicat joi, 17 ianuarie 2019 08:48

O altă zi nebună la Mondialul de handbal. A fost tensiune şi încrâncenare în meciurile zilei, Ungaria-Egipt 30-30 şi Suedia-Qatar 23-22. Penultimele meciuri din grupele B şi D au adus miercuri seara foarte mult suspans şi dramatism. 

Ungaria şi Egipt au luptat pentru cele două puncte, vitale în bătălia pentru a accede în Main Round. Maghiarii au început excelent, au pus rapid patru goluri în plus, pe tabelă, şi credeau că vor avea o seară liniştită! Dar de unde? Jamali s-a accidentat şi de când a ieşit el, la 11-8, Ungaria nu a mai contat. Africanii au marcat de 6 ori consecutiv, şi graţie unui portar senzaţional, Mohamed Eltayar, care a avut un procentaj de 60% în prima parte! 

Chinul maghiarilor a continuat în partea a doua. Ungurii au trebuit să tragă tară ca să revină de la 15-19, 18-21. Au preluat conducerea, la 25-24, dar pe final tot Egiptul a avut şansa victoriei. Mate Lekai, jucătorul lui Veszprem a adus egalul, 30-30, un rezultat unul care ţine în viaţă Egiptul. O victorie joi, cu Angola, în ultimul meci din grupă, şi vicecampioana Africii obţine calificarea în Main Round. 

ungaria egipt 2

Duelul portarilor

Meci senzaţional şi între Suedia şi Qatar, tot în grupa D. Campioana Asiei a condus până în minutul 43, dar nu s-a desprins decisiv. Europenii au revenit în ultimele 15 minute şi au trecut la conducere. A fost şi un duel incredibil al portarilor: suedezul Andrea Palicka şi veteranul bosniac de 41 de ani, Daniel Sarici, naturalizat de qatarezi. 

Cu patru minute înainte de final, Suedia s-a desprins la 23-19. A început nebunia însă, cu suedezii pierzând balon după balon, şi trei goluri consecutive pentru Qatar. Cu 30 de secunde înainte de final, Lagergren a scăpat singur pe pivot, dar Sarici a apărat miraculos. Qatar a avut şansa egalului. Frankis Marzo a rămas şi el singur faţă în faţă cu Palicka, dar nordicul parcă l-a hipnotizat, aducând victoria Suediei, 23-22. 

Ziua derby-urilor

Joi, în ultima etapă a grupelor, sunt foarte multe meciuri extrem de interesante. Se va juca pentru şefia grupelor B, între Croaţia şi Spania, D, între Suedia şi Ungaria, şi C, între Danemarca şi Norvegia. Doar în grupa A lucrurile sunt mai clare, dar şi acolo Rusia mai speră să încurce campioana mondială, Franţa, ca să ajungă între primele 12 echipe. 

REZULTATE

Grupa B:

Japonia-Islanda 21-25, Croaţia-Bahrain 32-20, Macedonia-Spania 21-32

Clasament:
1. Croaţia 8p
2. Spania 8p
3. Islanda 4p
4. Macedonia 4p
5. Japonia 0p
6. Bahrain 0p.

Joi: Bahrain-Japonia (ora 16:30), Macedonia-Islanda (ora 19:00), Croaţia-Spania (ora 21:30)

Grupa D: 

Angola-Argentina 26-33, Ungaria-Egipt 30-30, Qatar-Suedia 22-23

Clasament:
1. Suedia 8p
2. Ungaria 6p
3. Egipt 3p
4. Argentina 3p
5. Qatar 2p
6. Angola 2p

Joi: Egipt-Angola (ora 16:30), Qatar-Argentina (19:00), Suedia-Ungaria (21:30)

Grupa A

Clasament:

1. Franţa 7p
2. Germania 6p
3. Rusia 4p
4. Brazilia 4p
5. Serbia 3p
6. Corea 0p

Joi: Brazilia-Corea (ora 16:30), Germania-Serbia (19:00), Franţa-Rusia (21:30)

Grupa C:

1. Danemarca 8p
2. Norvegia 8p
3. Tunisia 4p
4. Austria 2p
5. Chile 2p
6. Arabia Saudită 0p

Joi: Chile-Arabia Saudită (ora 16:00), Austria-Tunisia (ora 18:30), Danemarca-Norvegia (ora 21:15)

De pe patul de spital, Cornel Dinu a vorbit cu GSP despre situația critică a lui Dinamo: „Doar asta mai pot să fac”

Ce susține MM Stoica că face săptămânal pentru suporterul pe care l-a pocnit: „Cumva am reparat-o”


Comentarii (1)
ray51
ray51  •  17 Ianuarie 2019, 15:43

Handbal extrem de frumos si spectaculos. Aproape toate echipele fac un spectacol incredibil. Un CM-2019 de exceptie !

Vezi toate comentariile (1)
Comentează