HANDBAL  ·  CM DE HANDBAL DIN JAPONIA

ROMÂNIA - UNGARIA 28-27 // Cronica de Dan Udrea: Ria, Ria, România!!! Victorie SENZAȚIONALĂ! România se califică dramatic, cu gol marcat de Neagu în ultima secundă a meciului

Articol de , - Publicat vineri, 06 decembrie 2019 12:00

România a învins Ungaria, scor 28-27, și s-a calificat în faza grupelor principale de la Campionatul Mondial de handbal feminin din Japonia!

  • Adversarele României din grupa principală vor fi Rusia, Suedia și Japonia.
  • GSP e singura redacție din România care a trimis o echipă de jurnaliști la Campionatul Mondial de handbal feminin din Japonia. Dan Udrea și Cristi Preda (foto) transmit de la fața locului detalii

Am murit şi am înviat, am suferit, ne-am pierdut speranţa, dar am venit de nicăieri şi am câştigat cum probabil n-am făcut-o niciodată.

Un meci între români şi maghiari ridică pulsul spre 180 încă dinainte de startul lui. Indiferent de competiţie, sport, dacă e amical sau oficial. Când miza e pentru accesul în top 10 mondial, adrenalina atinge un nivel maxim. 

+7 FOTO

Start horror

Atmosfera e şi ea de meci mare în sala din Yatsushiro, cu fani veniţi şi din România, dar şi din Ungaria. Şi începe partida. Dar începe doar pentru Ungaria. Fetele noastre nu sunt pe parchet. 1-0, 2-0, 3-0 pentru trupa lui Kim Rasmussen. Poarta lor e închisă de Biro, a noastră e lăsată larg deschisă de către Denisa Dedu, care a fost surprinzător preferată între buturi în locul Iuliei Dumanska. 

Kim, strategie genială anti-Neagu 

Tabela e neverosimilă. 5-0 pentru Ungaria, minutele trec şi nu băgăm mingea în poartă. Neagu e blocată perfect printr-o tactică extrem de bine gândită de selecţionerul danez al maghiarelor: un fel de marcaj semi om la om, pentru ca Ungaria nici să nu pierdă om pe semicerc, dar e întâmpinată şi tamponată imediat cum primeşte mingea. Şi Cristina e zero în prima repriză. În fine, dăm gol, dar meciul e cam rupt. 

Polocoşer, mult sub nivelul meciului 


Ryde apelează la planul B: atacăm în 7, cu doi pivoţi. Începem să contăm, reducem diferenţa la doar 3 goluri, însă orice eroare costă la acest nivel. Şi Polocoşer e mult prea tânără şi prea lipsită de experienţă pentru un Mondial. Face două faulturi dure de eliminare în mai puţin de 10 minute, e eliminată, irosim tot ce am recuperat şi Ungaria se desprinde. Încheiem repriza la podea. Plini de sânge. 10-16! Dor o  inune ne poate salva! 

Recuperăm 4 goluri în 10 minute 


Partea a doua trebuie să fie de totul sau nimic. Ungariei pare să-i fie frică de victorie, nu mai are acelaşi ritm şi precizie. Şi noi ne chinuim, aruncările lui Neagu sunt puţine şi atunci când există sunt ineficiente, dar chiar şi aşa ne apropiem fiindcă începem să valorificăm jocul cu pivotul. 
Se face 16-18, maghiarele au înscris doar de două ori în 13 minute. Se anunţă din nou un meci în care cine are nervii mai tari se va impune. 

Ungaria tremură şi trage de timp 


Maghiarelor le e frică. Trag de fiecare secundă la fiecare fault sau 7 metri pe care îl primesc. Dar timpul chiar trece în avantajul lor. Braţul lui Neagu oboseşte şi el şi nu mai avem putere şi nici luciditate să egalăm şi să sperăm într-un succes miraculos. 

Finalul e interzis 

Grăbim atacurile! La 24-26, pe Kim Rasmussen, selecţionerul lor, îl lasă nervii. Primeşte 2 minute, avem superioritate, iar Iuganu face 25-26. E insuportabil finalul. Primim gol, apoi dăm prin Seraficeanu, dar nu prea mai e timp. 


Câştigăm mingea, Iuganu pluteşte, marchează şi e 27-27. Mai e un minut, mingea e la ele. Dacă luăm gol, murim. Dar nu luăm! Avem atacul. Mai sunt 35 de secunde! E mult prea mare tensiunea. Pristăviță scoate 7 metri. Neagu ia mingea. Va marca! Trebuie să marcheze.  E Neagu, e cea mai bună din lume. Trage! E gol, e gol, e goooooooool!

Rezumat România - Ungaria 28-27: 

Câştigăm. Uluitor meci! Uluitoare calificare! 

FINAL » România - Ungaria 28-27

min. 60: NEAGU TRANSFORMĂ O LOVITURĂ DE LA 7 METRI! 28-27

min. 60: Avem ultimul atac. 25 de secunde rămase pe tabelă. 27-27

min. 59: Dedu apără, Iuganu marchează! Avem nevoie de UN GOL pentru calificarea mai departe. Time-out cerut de Ungaria. Un minut rămas! 27-27

min. 58: Seraficeanu, aruncare magnifică în vinclu! 26-27

min. 57: Unguroaicele schimbă greșit! Jucăm în superioritate, iar Iuganu marchează un gol colosal. 25-26

min. 55: Neagu marchează a noua aruncare de la 7 metri din nouă aruncări. Pristăviță pătrunde cutezător în inter dreapta și aruncă la vinclu. 24-26

min. 54: Dache, atentă pe semicerc, înscrie un gol ușor. Unguroaicele forțează în atac. 22-24

min. 50: Pristăvița scoate 7 metri. Neagu aruncă perfect, la încheietura barelor! 20-21

min. 49: Seraficeanu, Seraficeanu, Seraficeanu! Extrema dreaptă de la Baia Mare marchează din unghiuri imposibile. Din păcate, primim gol rapid la acțiunea imediat următoare. 20-21

min. 47: Pristăviță vede un culoar bun și obține 7 metri. Cristina Neagu e absolut fantastică! 19-20

min. 46: Seraficeanu punctează dintr-un unghi absolut imposibil. Dedu capătă încredere cu o nouă intervenție! 18-20

min. 45: Neagu e perfectă de la 7 metri! Marcăm în dublă inferioritate. 17-19

min. 43: Perianu, eliminată două minute într-un moment total inoportun, pe amenințarea de joc pasiv a adversarelor. Primim încă o eliminare, iar adversarele beneficiază de un 7 metri. Szabo marchează. Tomas Ryde cere timp de odhină! 16-19

min. 41: Denisa Dedu apară senzațional o lovitură de la 7 metri! Crina Pintea scoate o eliminare de 2 minute pentru Lukacs. Neagu marchează de la 7 metri. 16-18

min. 38: Crina Pintea e atentă pe recupere, înscrie și îl obligă pe Kim Rasmussen să ceară time-out. 15-18

min. 37: Nu izbutim să aruncăm la poartă în superioritate numerică. Mai mult, Pristăvița este eliminată. Tomori forțează, dar Seraficeanu ratează cu poarta goală în față. 14-18

min. 35: Crina Pintea e servită ideal de Perianu. Ne apropiem la 4 lungimi. 14-18

min. 34: Perianu aruncă spectaculos și machează. Elevele lui Ryde sunt pedepsite de Tomori pe o repunere rapidă. Jucăm din nou fără portar. Iuganu fructifică, iar Dedu salvează. 13-18

+7 FOTO

A început repriza secundă!

S-a terminat prima repriză!

min. 30: Dache forțează în atac. Primim gol din jumătatea adversă. Udriștoiu scoate un 7 metri, transformat și de data aceasta de Neagu. Jucăm în superioritate numerică. 10-16

min. 28: Seraficeanu, eliminată și ea două minute. Szabo înscrie de la 7 metri, iar scorul capătă proporții nefericite. Iuganu reduce din diferență. Maghiarele încearcă să ne surprindă cu o aruncare de la centrul terenului, dar nu cadrează. 9-15

min. 26: Polocoșer este din nou eliminată. Ungaria profită și marchează ușor de pe pivot. 8-14

min. 25: Seraficeanu înscrie la o nouă acțiune purtată în superioritate, fără portar. Extrema dreapta de 22 de ani marchează încă o dată. 8-12

min. 24: Udriștoiu încearcă un lob din extrema dreapta, dar mingea trece mult pe lângă poartă. 6-12

min. 22: Acțiunile Ungariei au mai multă cursivitate, jucătoarele ajung de fiecare dată în acțiune de finalizare. Polocoșer forțează în atac la acțiunea ofensivă a „tricolorelor”. 6-12

min. 18: Crina Pintea obține a doua lovitură de la 7 metri. Neagu aruncă jos, în dreapta portarului, și marchează. Polocoșer este eliminată două minute. 6-9

min. 17: România atacă în 7, fără portar, și izbăbește. Ostase marchează de pe pivot. 5-8

min. 16: Succesiva duce mingea în extrema stângă, la Iuganu. Al treilea atac consecutiv fructificat. Kim Rasmussen cere timp de odihnă. 4-8

min. 14: Cristina Neagu își dă drumul la braț! Defensiva României e din ce în ce mai agresivă și incomodează construcția. 3-7

FOTO Fanii maghiari au inflamat spiritele înainte de meci! Organizatorii au intervenit după apariția unui banner provocator

min. 11: Perianu obține o lovitură de la 7 metri. Cristina Neagu aruncă necruțător. Greșeală tehnică din parte băncii adverse. România are posesia. 2-7

min. 10: Portărița maghiarelor blochează două aruncări consecutive ale Cristinei Neagu. 1-6

min. 8: Gabi Perianu sparge gheața cu o aruncare surprinzătoare din inter stânga. 1-5

min. 7: Udriștoiu, dintr-un unghi închis, e blocată. Adversarele înscriu pe faza a doua, din extremă. Dumanska are prima intervenție din poarta României. 0-5

min. 6: Hafra o depășește pe Crina Pintea și obține o lovitură de la 7 metri. Klujber transformă fără emoții. Tomas Ryde cere time-out! 0-4

min. 5: Noemi Hafra aruncă de la șold, prin evitare, și o învinge pe Denisa Dedu. 0-3

min. 4: Perianu trimite mult peste poartă dintr-o poziție excelentă. 0-2

min. 1: Prima aruncare a Cristinei Neagu este blocată. Crina Pintea ratează și ea de pe semicerc. Tomori marchează primul gol al partidei. 0-1

A început partida! România a avut lovitura de start!

România - Ungaria e finala pentru accesul în Main Round, de fapt, între primele 12 echipe din lume. În plus, echipa care va prinde faza următoare a competiţiei va rămâne în joc pentru a-şi asigura prezenţa la turneele preolimpice, de calificare la Tokyo 2020.

Miza e mare, presiunea e imensă fiindcă în joc e şi o rivalitate fantastică între cele două ţări. Chiar dacă nu e român, selecţionerul "tricolorelor", suedezul Tomas Ryde, e şi el în transă în preajma acestei bătălii.


Dezvăluie că a stat o noapte întregă pentru a urmări şi a studia în detaliu modul în care s-a prezentat Ungaria la actualul Mondial. "O noapte pentru analiza Ungariei, da! Am avut nevoie de aşa ceva fiindcă e clar că Ungaria are calitate mare din moment ce a avut 23 de aruncări de pe extremă împotriva Muntenegrului. Trebuia să văd şi să analizez atent ce fac de ajung ele atât de uşor să joace din extreme", a spus Ryde.

Clasament Grupa C

1. Spania 10p
2. Muntenegru 8
3. Ungaria 4
4. România 4
5. Senegal 0
6. Kazahstan 0

Se mai joacă azi: Senegal-Kazahstan (ora 8:00)

50de meciuri internaţionale e media per jucătoare pentru lotul Ungariei, în vreme ce în al nostru media e de 40 de partide bifate sub tricolor

24,5ani e media de vârstă a lotului Ungariei deplasat la acest Campionat Mondial; cel al României are 26 de ani

Cum alungă România presiunea finalei cu Ungaria: fetele, bună dispoziţie pe muzică:

ROMÂNIA - UNGARIA // CORESPONDENȚĂ DIN JAPONIA » EXCLUSIV FOTO&VIDEO Ce făcea Ryde la ultimul antrenament înaintea finalei cu Ungaria

CORESPONDENȚĂ DIN JAPONIA // EXCLUSIV Per Johansson, antrenorul Muntenegrului: „Sunteți favoriți cu Ungaria, aveți ce nu are nimeni în lume!” 



Cazul care a șocat Italia. Fată violată de 3 români: „Am fost obligată să-mi dau pantalonii jos, iar ei...„
Libertatea
Comentarii (191)
mihneadds  •  07 Decembrie 2019, 10:23

Acum le laudati ??? Toata saptamana din penibile nu le-ati scos, iar pe inaptii de la fotbal ii ridicati in slavi cand bat chinuit Malta. La voi in redactie este o *** in care nu isi are loc bunul simt!!! Laudati-l ba pe Coman, ca ala va duce la mondiale!!

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

yonkers  •  06 Decembrie 2019, 20:07
Postat de andrei2323 pe 06 Decembrie 2019, 18:42

Neagu meci slab?Lasa te de vizionat sportul asta.Neagu a facut tot jocul Romaniei.Oare de ce erau extremele noastre mai mereu libere?Poate din cauza ca strangeau unguroaicele in centru? Toata lumea o lauda pe Neagu, numai Manole se gaseste sa comenteze ca a facut un meci slab.

Neagu era sperietoarea care elibera extremele. Incearca sa intelegi tactica.... sau iti cer prea mult?

Adrian Constantin Sendroiu  •  06 Decembrie 2019, 19:05
Postat de pugliesi pe 06 Decembrie 2019, 12:10

Bugetara cica este cea mai buna jucatoare din lume. Buahahahahahahahahahahahaha =))))))))))))))))))))))))

pugliesi, mai ai vene? :D In alta ordine de idei, o victorie impotriva ongorenilor e de doua oriu mai importanta, pe langa victoria in sine, se pune si oftica alora

Vezi toate comentariile (191 )
Comentează
Agenda
Oră Competiție / Post TV
19:00 Fotbal, Serie A
Benevento - Inter
Digi 1, Telekom 1, Look Plus
19:00 Fotbal, Serie A
Udinese - Spezia
Digi 2, Telekom 2
19:45 Handbal M
Brest - PSG
Digi 3
20:00 Fotbal, La Liga
Huesca - Atletico Madrid
Digi 2, Telekom 2
21:00 Fotbal, Cupa Ligii Angliei
Alternativ: Burnley - Manchester City
Digi 4
21:30 Fotbal, Supercupa Germaniei
Bayern Munchen - Borussia Dortmund
Digi 1, Telekom 1, Look Plus
21:45 Fotbal, Cupa Ligii Angliei
Alternativ: Brighton - Manchester Utd
Digi 4
22:00 Fotbal, Preliminarii Liga Campionilor
Midtylland - Slavia Praga
Digi 2, Telekom 2
22:30 Fotbal, La Liga
Real Madrid - Valladolid
Digi 3
Program TV complet

Liga 1