SPORTURI  »  HANDBAL  »  CAMPIONATUL MONDIAL DE HANDBAL

ROMÂNIA - UNGARIA // CORESPONDENȚĂ DIN JAPONIA » Ana Maria Iuganu debordează de optimism: „Am o dorinţă formidabilă de a bate Ungaria!"

Articol de , - Publicat joi, 05 decembrie 2019 19:35

CAMPIONATUL MONDIAL DE HANDBAL // România joacă meciul decisiv pentru calificarea în grupele principale vineri, cu Ungaria, de la ora 12:00.

„Tricolorele” au nevoie de victorie pentru a merge mai departe. Ana Maria Iuganu a vorbit cu GSP.ro despre această partidă și despre presiunea pe care o resimte.

  • GSP e singura redacție din România care a trimis o echipă de jurnaliști la Campionatul Mondial de handbal feminin din Japonia. Dan Udrea și Cristi Preda (foto) transmit de la fața locului detalii 

- Ana, la ce te-ai gândit pe parcursul zilei de astăzi: la cum aţi pierdut dramatic cu Muntenegru sau la ce urmează, finala cu Ungaria?
-  A fost o noapte foarte grea, cu siguranţă nu am reuşit să ne odihnim chiar atât de bine pe cât ne-am fi dorit, însă nu putem să stăm fixaţi pe acest meci cu Muntenegru. Gata, l-am pierdut, a trecut, trebuie să fim gata pentru ce urmează!

"N-am înţeles cum am pierdut cu Muntenegru"

- Ai înţeles cum am pierdut meciul cu Muntenegru?
- Pff, sincer? Nu ştiu! Şi nici nu mai vreau să mă gândesc, să caut explicaţii. Am pus punct acelui meci, e istorie, chiar dacă nici n-au trecut 24 de ore.

- Dar crezi că o să reuşiţi să rămâneţi cu lucrurile bune, pozitive din acest meci, chiar dacă a fost un eşec?
- Cu siguranţă. acest lucru trebuie să-l facem, să păstrăm ce am făcut bine. Mai avem însă lucruri de îmbunătăţit, dar două lucruri din jocul cu Muntenegru trebuie să le luăm cu noi la meciul cu Ungaria.

- Care sunt cele două lucruri?
- Atitudinea fantastică pe care am avut-o, dar şi puterea de luptă dusă până la secunda 60 a minutului 60! Dacă le vom avea la noi şi vor fi la acelaşi nivel ca în jocul cu Muntenegru, atunci va fi bine.

"Nu simt presiune, simt dorinţă"

- Eşti mai optimistă acum pentru accesul în Main Round decât erai înainte de meciul cu Muntenegru?
- Noi am fost optimiste de la început, dar cred că avem nevoie şi de un pic de şansă. Însă eu am o mare convingere că vineri ne vom califica.

- Simţi presiune mare înaintea acestui meci?
- Nu! Pentru mine nu e presiune mare, e o dorinţă foarte mare. Noi, toate jucătoarele, voi, toţi românii, ne dorim acelaşi lucru, să batem Ungaria şi să mergem în grupa principală.

- Ce va face diferenţa în acest joc?
- Mai multe lucruri sunt importante într-un asemenea meci cu miză mare, dar eu rămân la părerea că echipa care va avea dorinţă, putere şi energie mai mari, aceea va fi cea câştigătoare.

- Muntenegru are două extreme fantastice, dar le-aţi închis bine, Ungaria la fel, are un joc bazat în special pe finalizări din extreme. Iarăşi vei fi şi tu una dintre cheile meciului?
- Aici e vorba despre cum abordezi partida şi ce tactică ai. Noi am avut una foarte bună cu Muntenegru, am respectat ce ne-a spus antrenorul şi a fost OK, la fel va fi şi acum, avem un plan, îl vom respecta şi la final vom câştiga.

- Ai făcut un meci bun în faţa lui Radicevici, e un motiv în plus de încredere pe care îl ai înainte de Ungaria?
- Nu neapărat! Eu nu ţin cont de numele adversarei, eu joc ce ştiu eu şi ce tactică avem.

2 goluri din 3 aruncăria reuşit Iuganu în meciul cu Muntenegru, în vreme ce Radicevici, adversara ei directă, a marcat un singur gol din extremă, din două aruncări

"Nici nu iau în calcul să nu ne calificăm!"

- Ryde argumenta căderea din finalul meciului cu Muntenegru şi din cauza lipsei de experienţă a multor jucătoare, care nici măcar n-au 30 de meciuri internaţionale. Nici tu nu ai mai mult de 30, poate fi acesta un argument?
- Eu nu simt nicio presiune. Sunt matură şi am puterea de a şti să mă echilibrez în orice situaţie. E adevărat că pe cele mai tinere încercăm să le ajutăm, să le susţinem, e mai greu când eşti la o vârstă mai mică.

+10 FOTO

- Crezi că va conta şi marea rivalitate istorică dintre România şi Ungaria?
- Va conta în jurul meciului şi acest aspect, mulţi vor privi şi din perspectiva aceasta, însă pe noi, jucătoarele, n-ar trebui să ne intereseze, ci să ne concentrăm doar pe ce avem de făcut când intrăm pe teren.

- Ar fi un dezastru pentru România să nu prindă Main Round şi să termine în afara primelor 12 locuri?
- Nici nu vreau să mă gândesc la aşa ceva! Nu există un răspuns la aşa ceva! 

BOOM economic într-un oraș din România » Investiție de 650 de milioane de euro: fabrica de anvelope se mută din Rusia

32 de ani de la moartea tragică a fotbalistului român „mai talentat decât Hagi” » Cum l-a „vânat” Securitatea și de ce nu s-a înțeles nici cu Dobrin, nici cu Hagi: „Gică îl înjura, îl scuipa”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează
Close