SPORTURI  »  HANDBAL  »  REGULAMENT

Schimbări uriașe în handbalul românesc » Ce decizii s-au luat în ședința de azi a FRH

Articol de GSP - Publicat marti, 02 august 2022 19:01 / Actualizat miercuri, 03 august 2022 12:32

Azi a avut loc prima ședință a noului Consiliu Administrativ din cadrul Federației Române de Handbal, după ce Constantin Din a fost ales președinte, în cadrul căreia au fost luate mai multe decizii. 

După cum președintele Din voia, baremurile arbitrilor au fost crescute substanțial. Dacă înainte un arbitru primea 560 de lei net pentru un meci condus în Liga Națională, conducerea FRH a hotărât ca baremul să crească la 3.000 de lei, dintre care 500 de lei vor fi opriți de FRH pentru cursurile de perfecționare ale acestora și, eventual, pentru achiziția de ținute noi pentru oficiali.

Aici se vede handbalul în următorii 4 ani! Televiziunea care a licitat 500.000 de euro pentru drepturile TV
TELEVIZARE
Aici se vede handbalul în următorii 4 ani! Televiziunea care a licitat 500.000 de euro pentru drepturile TV

De asemenea, s-a luat decizia ca în campionatul masculin să fie excluse criteriile de transferuri. Acum, echipele pot aduce jucători străini din orice țară, indiferent de vârstă și performanță.

Regula cu 8 români și 8 străini pe foaia de 16 a fost abrogată, iar în locul ei a fost impusă regula cu 40 la sută români pe teren în timpul unui meci, conform ordinului de ministru, ceea ce duce la obligativitatea folosirii în permanență a 3 români din 7. 

Până la această ediție de campionat era obligatorie folosirea în permanență a doi jucători români din cei 7 de pe teren, iar 8 din cei 16 de pe foaia de joc trebuiau să fie români.

Schimbări importante în handbalul românesc dictate de FRH

La feminin, regula care obligă echipele să folosească o jucătoare de U21 și una de U23 un anumit număr de minute va dispărea dacă Ministerul Sportului va obliga handbalul să aplice ordinul cu 40% din jucătorii de pe teren să fie români. 

În acest caz, 3 din 7 jucătoare de pe teren ar trebui să fie românce. Cine nu va respecta acest lucru va fi amendat cu 3.000 lei la fiecare meci.

Anul trecut, CSM București și Magura Cisnădie au fost amendate cu câte 50.000 lei pentru că nu au folosit jucătoare U21 și U23.

Citește alte știri din handbal: 

Rapid și CSM București și-au aflat programul din Liga Campionilor » Când începe noul sezon
LIGA CAMPIONILOR
Rapid și CSM București și-au aflat programul din Liga Campionilor » Când începe noul sezon
Președintele FRH vrea să facă schimbări importante! Cresc de cinci ori baremurile pentru arbitri
BAREM
Președintele FRH vrea să facă schimbări importante! Cresc de cinci ori baremurile pentru arbitri

32 de ani de la moartea tragică a fotbalistului român „mai talentat decât Hagi” » Cum l-a „vânat” Securitatea și de ce nu s-a înțeles nici cu Dobrin, nici cu Hagi: „Gică îl înjura, îl scuipa”

SPECIAL GSP | Povestea-thriller a lui Claudiu Bozeșan, fotbalist ce a învins-o pe Dinamo într-un blat stricat de Poli Timișoara: „Nu mi-a fost frică de ordinele primite!” + Dramă imensă după ce fratele i-a murit într-un misterios accident de camion


Comentarii (4)
mr90
mr90  •  10 August 2022, 07:53

Incredibil ce jaf ! Deci CSM, sustinuta de bani publici, isi permite sa plateasca si zeci de amenzi fiindca o face tot din bani publici ! De ce, in loc de amenda, nu se trece la depunctare ca in cazul echipelor de fotbal ???

ceaiuri
ceaiuri  •  04 August 2022, 15:48

haosul ce domneste in politica a trecut si in sport...presedintele mareste aproape de 6 ori baremul de arbitraj(a fost el arbitru...dar mai multi bani pt cavalerii in negru nu inseamna ca o sa creasca si nivelul campionatului,un arbitru mai "norocos"poate avea peste 20de jocuri in campionat,daca primeste asa si pt meciuri din cupa...se apropie de 30meciuri....deci peste 15000 de euro si alearga decat o..repriza)cat despre ordinul min cu 3 romance pe teren,apa de ploaie(multe echipe vor plati amenda)interesant de urmarit prima etapa daca Rapid si CSM respecta sau nu regula(3000 pt ei e un mizilic)echipele cu bani cred ca vor plati in fiecare etapa....amenda

brentford
brentford  •  02 August 2022, 22:31
Postat de vasileroaita pe 02 August 2022, 20:47

S-a uitat deja ordinul prostesc al lui Novak?!

Nu ai inteles. Primaria Bucuresti plateste 50.000 catre FRH pentru incompetenta staff-ului;)

Vezi toate comentariile (4)
Comentează