SPORTURI  »  HANDBAL  »  CM U18

Spania e din nou campioană mondială U18 la handbal feminin! Cum arată clasamentul turneului organizat în România

Spania, campioană mondială U18 la handbal feminin/Foto: Real Federacion Espanola de Balonmano
Spania, campioană mondială U18 la handbal feminin/Foto: Real Federacion Espanola de Balonmano

Articol de - Publicat duminica, 09 august 2026 20:21 / Actualizat duminica, 09 august 2026 20:24

Echipa feminină U18 a Spaniei a reușit să își apere titlul mondial la handbal feminin și a câștigat finala cu Muntenegru, scor 26-23. Finala mică a fost adjudecată de Danemarca, învingătoare în duelul cu Egipt: 23-19.

Duminică, 9 august, Pitești Arena din Pitești a găzduit finalele Campionatului Mondial U18 la handbal feminin. Mai întâi a avut loc lupta pentru bronz, disputată între Egipt, „revelația” turneului, și Danemarca.

Spania, aur la Campionatul Mondial, Muntenegru pe locul al doilea, Danemarca pe poziția a treia

Cele două naționale au mers cap la cap în prima repriză, dar apoi nordicele s-au desprins și, în cele din urmă, s-au impus cu 23-19. Liderele medaliatei cu bronz au fost Sofie Hansen (4 goluri) și Cecilia Dreisig (4 goluri).

De partea cealaltă, s-au remarcat Sondos Abouelazaiem (6 goluri) și Jowaireya Abdallah (4 goluri).

Apoi, în Pitești Arena au intrat naționalele U18 ale Spaniei și Muntenegrului. În prima repriză, balcanicele au jucat foarte bine și au intrat la vestiare cu un avantaj de un gol: 12-11.

Însă, în repriza secundă, campioana ediției precedente a demonstrat că este cea mai puternică națională U18 din lume și a dictat ritmul. Spania s-a impus cu 26-23 și și-a păstrat titlul de campionă mondială U18 la handbal feminin.

Cele mai bune jucătoare ale ibericelor au fost Lucia Velasco (6 goluri), Iraia Sanchez (5 goluri) și Elene Bastarrika (4 goluri). „Românca” Erika Vladu s-a remarcat cu 3 goluri din 4 aruncări.

Din tabăra medaliatei cu argint au impresionat Ivana Savic (9 goluri) și Andelina Orbovic (7 goluri).

România a terminat Campionatul Mondial U18 organizat în țara noastră pe locul 12, pierzând ultimul meci cu 27-33 contra Țărilor de Jos. Elevele Victorinei Bora au avut un bilanț de 3 victorii, un egal și 3 înfrângeri la Campionatul Mondial.

Clasamentul primelor 12 naționale de la Campionatul Mondial U18

  1. Spania

  2. Muntenegru

  3. Danemarca

  4. Egipt

  5. Elveția

  6. Slovacia

  7. China

  8. Ungaria

  9. Japonia

  10. Franța

  11. Țările de Jos

  12. România

Citește și:
A venit nota de plată! Ce suspendare a primit Denis Alibec, după incidentele din partida cu Dinamo
Superliga
A venit nota de plată! Ce suspendare a primit Denis Alibec, după incidentele din partida cu Dinamo
Decizie de ultimă oră înainte de Suedia - România! Gică Hagi, antrenament special pentru 11 jucători
EURO 2028
Decizie de ultimă oră înainte de Suedia - România! Gică Hagi, antrenament special pentru 11 jucători
Lăsat acasă de Hagi, titularul din Superliga a plecat în vacanță alături de Alexandra: „Singura țară unde m-aș muta!”
Superliga
Lăsat acasă de Hagi, titularul din Superliga a plecat în vacanță alături de Alexandra: „Singura țară unde m-aș muta!”
Locul din România care l-a impresionat pe David Popovici în vacanță: „Căutați-l, e extraordinar!”
Altele
Locul din România care l-a impresionat pe David Popovici în vacanță: „Căutați-l, e extraordinar!”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Suedezul trecut prin Superliga dezvăluie ce l-a uimit în România și solicită: „UE trebuie să se implice, ceva trebuie făcut la voi”

Am intrat în baza sportivă din România construită cu sprijinul lui Ion Iliescu: „Specialiștii spun că e a treia din lume”


Comentarii (2)
paval_stefan
paval_stefan  •  09 August 2026, 22:21

Se pare că Spania domină majoritatea sporturilor majore până acum, din ceea ce am putut remarca...

wittman68
wittman68  •  09 August 2026, 21:13

Egipt nu a fost " revelația" campionatului. Egipt a fost revelația campionatului. Erika Vladu nu este " româncă". Erika Vladu este româncă.

Vezi toate comentariile (2)
Comentează