SPORTURI  »  HANDBAL  »  LIGA NAȚIONALĂ

VIDEO CSM București-Măgura Cisnădie 24-18 » Meci cu două cartonașe roșii!

Articol de - Publicat duminica, 27 octombrie 2019 18:39

CSM București a trecut greu de Măgura Cisnădie, desprinzându-se în câștigătoare abia în ultimele 10 minute. Cvijici și Pintea au văzut cartonașul roșu, iar cele mai bune jucătoare au fost portarii Jelena Grubisici, respectiv Elena Voicu.

CSM București nu-și găsește deloc cadența în campionatul intern. După ce, în meciul trecut, vicecampioana a trecut foarte greu de Dunărea Brăila, tot în ultimele minute, azi, în sala Rapid, "tigroaicele" s-au chinuit iar cu Măgura Cisnădie.

Apărarea duce greul la CSM, atacul fiind unul de nivel foarte slab. Bucureștencele nu au reușit deloc să se desprindă în fața sibiencelor, care și ele au ratat enorm, altfel ar fi putut produce surpriza.

Gabriela Perianu a prins o zi groaznică, reușind doar trei goluri din 10 aruncări. Asta sub privirile selecționerului Tomas Ryde, care a asistat la meci. Nici Laura Chiper, și ea componentă a naționalei, nu a avut un procentaj prea bun cu trei goluri din 7 aruncări. Nervozitatea și-a făcut simțită prezența pe teren. Când pivotul Crina Pintea a văzut în repriza secundă a doua eliminare de două minute, bucureșteanca le-a cerut explicații celor doi arbitri, Constantin și Gal. În momentul ieșirii pe marginea terenului, Crina a lovit cu piciorul banca de rezerve și a mai primit o eliminare de două minute, a treia, și implicit cartonașul roșu. Pivotul naționalei a plâns apoi în tribună, vădit nervoasă. Mai devreme văzuse cartonașul roșu și coechipiera sa, Dragana Cvijici, și ea foarte nervoasă din cauza deciziilor celor doi "fluierași".

Cisnădie putea produce surpriza la București, dar ardelencele parcă s-au speriat de ceea ce se întâmplă. Extremele echipei oaspete s-au întrecut în ratări. Surorile Predoi, Diana și Mădălina, dar și Mălina Petrescu au marcat trei goluri din 15 aruncări! Cele mai bune jucătoare, din ambele echipe, au fost cei doi portari, Jelena Grubisici, respectiv Elena Voicu. Cele două portărițe și-au trecut în cont câte 17 intervenții!

CSM a învins în cele din urmă cu 24-18, dar tot jocul oaspetelor s-a rupt în minutele în care CSM a avut două jucătoare mai puțin pe teren. Cisnădie nu a putut atunci să marcheze și a clacat psihic.

CSM a bifat a cincea victorie în campionat și a urcat pe locul 5, cu 15 puncte, la 9 puncte distanță de liderul SCM Rm. Vâlcea, dar și cu un joc mai puțin disputat. Măgura Cisnădie e pe 9, cu 10 puncte.

CSM București 24
Curea 7, Klikovac 4, Omoregie 3, Moisă 3, Perianu 3, Pintea 2, Torstensson 2. Antrenor: Adrian Vasile
Măgura Cisnădie 18
Ani-Senocico 8, Diana Predoi 3, Tănăsie 2, Crăciun-Țăcălie 2, Nan 1, Ada Moldovan 1, Panici 1. Antrenor: Alexandru Weber

#MatchDay | #FT: #CSMBucuresti castiga in stil de mare campioana duelul cu Magura Cisnadie, 24-18! 💪💪💪 Felicitari, "tigroaicelor"!👏👏👏 #CSMB #OrasulTau #EchipaTa

Publicată de CSM Bucuresti Oficial pe Duminică, 27 octombrie 2019

SCM RM. VÂLCEA - HC ZALĂU 26-20 // Campioana la borna 8 » Vâlcea continuă marșul triumfal spre titlu

„Fotbalul se «deteritorializează»! Nu mai există ceva esențial” » Un profesor de antropologie, Christian Bromberger, conferință de excepție despre o „mutație” în fotbalul de azi: „Am plecat de la tifoso, adică boală contagioasă, și am ajuns aici”

32 de ani de la moartea tragică a fotbalistului român „mai talentat decât Hagi” » Cum l-a „vânat” Securitatea și de ce nu s-a înțeles nici cu Dobrin, nici cu Hagi: „Gică îl înjura, îl scuipa”


Comentarii (2)
xac13
xac13  •  28 Octombrie 2019, 09:39

Asa cum se intampla , toate echipele care joaca impotriva C.S.M - parca joaca finala CL ( cand se joaca impotriva Valcei - meci amical ??? ciudat !!! ) . Arbitraj penibil , au dezavantajat clar pe bucurestence ( daca a fost dat afara Luca ??? - federatia lucreaza !!!), creand o stare de nervozitate . Nu poti avea un atac stralucitor cand jucatoarele de atac stau in tribuna - Cristina , Nora, Carmen, Andreea ( aproape o echipa ) . Solutia este simpla , aparare - contraatac sau atac pe faza a doua rapid iar la pozitional - ce da Domnul !!! Aviz amatorilor - sa vedeti cum o sa joace Magura cu Valcea etapa viitoare - o sa aiba atatea accidentate ca o sa introduca in teren numai junioare . Vai de handbalul nostru .

rivaldinho
rivaldinho  •  27 Octombrie 2019, 19:38

Vasalie asta o sa duca echipa de rapa! V-a pacalit pe toti, o fi bun la pregatire fizica (poate), la antrenorat si-a luat o diploma si hopa direct la CSM...

Vezi toate comentariile (2)
Comentează