Articol de GSP - Publicat miercuri, 14 decembrie 2011 00:00 / Actualizat miercuri, 14 decembrie 2011 16:26

Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminarii (CNCD) s-a autosesizat în cazul hocheistului român umilit în vestiar de coechipierii de etnie maghiara, anunţă HotNews.ro.

Cosmin Marinescu, care este component al naţionalei  U16 a fost lovit cu prosoapele şi înjurat in vestiar de coechipierii săi de origine maghiară, pe 1 decembrie, la Miercurea Ciuc. Motivul ar fi fost simplul fapt că puştiul este român,
se arată într-un memoriu depus la Federaţia Română de Hochei de tatăl băiatului.

Incidentul s-a petrecut de Ziua României, cînd lotul olimpic se afla într-un stagiu de pregătire la Miercurea Ciuc.

"Unul dintre băieţi, Antal Alfred, m-a înjurat în maghiară, iar eu l-am rugat să spună ce are de spus în română, că tot e ziua României şi că ei sînt tot români. Atunci, mai mulţi au început sp strige că ei nu sînt români şi au spus cuvinte urîte la adresa României. Apoi au stins lumina şi m-au lovit din toate părţile cu prosoapele ude", se precizează în memoriul trimis de tatăl sportivului, către FRHG, conform Prosport.

Preşedintele Federaţiei, Barna Tanczos confirmă incidentul.  "A fost plesnit cu prosoapele umede în vestiar, probabil înjurat, s-au rostit cuvinte grele, atitudine care nu are cum să fie trecută cu vederea. Nu s-a ajuns la bătaie, nu a fost bătut, mai mult a fost umilit", a declarat Tanczos pentru Agerpres.

Secretarul general al COSR, Ioan Dobrescu a fost desemnat să se ocupe de acest caz din partea Comitetului Olimpic Sportiv Român. "Desfiinţarea ar fi o sancţiune majoră, nu cred că se va ajunge pînă acolo. Este, într-adevăr, un eveniment major, însă trebuie să ţinem cont că este vorba de un grup de sportivi tineri, în formare. Un act de dreptate trebuie făcut, e normal, însă sancţiunile ar trebui să fie văzute ca un cartonaş galben, iar dacă aceste evenimente se repetă să se pună în discuţie şi desfiinţarea lotului", a spus Dobrescu pentru Mediafax.

Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminarii (CNCD) s-a autosesizat în cazul hocheistului român umilit în vestiar de coechipierii de etnie maghiara, anunţă HotNews.ro.

Cosmin Marinescu, care este component al naţionalei  U16 a fost lovit cu prosoapele şi înjurat in vestiar de coechipierii săi de origine maghiară, pe 1 decembrie, la Miercurea Ciuc. Motivul ar fi fost simplul fapt că puştiul este român, se arată într-un memoriu depus la Federaţia Română de Hochei de tatăl băiatului.

Incidentul s-a petrecut de Ziua României, cînd lotul olimpic se afla într-un stagiu de pregătire la Miercurea Ciuc.

"Unul dintre băieţi, Antal Alfred, m-a înjurat în maghiară, iar eu l-am rugat să spună ce are de spus în română, că tot e ziua României şi că ei sînt tot români. Atunci, mai mulţi au început sp strige că ei nu sînt români şi au spus cuvinte urîte la adresa României. Apoi au stins lumina şi m-au lovit din toate părţile cu prosoapele ude", se precizează în memoriul trimis de tatăl sportivului, către FRHG, conform Prosport.

Preşedintele Federaţiei, Barna Tanczos confirmă incidentul.  "A fost plesnit cu prosoapele umede în vestiar, probabil înjurat, s-au rostit cuvinte grele, atitudine care nu are cum să fie trecută cu vederea. Nu s-a ajuns la bătaie, nu a fost bătut, mai mult a fost umilit", a declarat Tanczos pentru Agerpres.

Secretarul general al COSR, Ioan Dobrescu a fost desemnat să se ocupe de acest caz din partea Comitetului Olimpic Sportiv Român. "Desfiinţarea ar fi o sancţiune majoră, nu cred că se va ajunge pînă acolo. Este, într-adevăr, un eveniment major, însă trebuie să ţinem cont că este vorba de un grup de sportivi tineri, în formare. Un act de dreptate trebuie făcut, e normal, însă sancţiunile ar trebui să fie văzute ca un cartonaş galben, iar dacă aceste evenimente se repetă să se pună în discuţie şi desfiinţarea lotului", a spus Dobrescu pentru Mediafax.

Citește și:
La 4 ani de la divorțul de Gerard Pique, Shakira se iubește cu un fost star de la Real Madrid
Stiri extrasport
La 4 ani de la divorțul de Gerard Pique, Shakira se iubește cu un fost star de la Real Madrid
FRF și-a ales favoritul și a început discuțiile pentru postul de selecționer al României U21
Nationala

A fost spaima ringului, l-a refuzat pe Tyson și 10.000.000 de dolari, iar acum a fost surprins printre gunoaie: „Caut ceva de mâncare!”
Box

Cauza morții subite a lui Daniel Oprea, nutriționistul lotului național și prezentator la TVR » Înmormântat în ziua în care ar fi împlinit 53 de ani
Altele

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Gabi Tamaș a numit „cel mai mare șprițar” cu care a fost coleg + Țara cu cele mai mari beții: „Vodcă, coniac, whisky. Ne-am făcut pilaf!”

Nuno Campos le-a explicat succesul său maghiarilor: „Nu se așteptau” » Cum vede Bucureștiul comparativ cu Budapesta: „Există aici un loc minunat”