Articol de Marian Ursescu - Publicat luni, 30 iulie 2012 00:00 / Actualizat duminica, 29 iulie 2012 22:08
Alina spune că nu-şi dă seama cum de a bătut-o pe japoneza Tomoko Fukumi, în semifinale, mai ales că o durea mîna dreaptă îngrozitor.
Spiriduşul de la 48 de kilograme, Alina Dumitru, şi-a confirmat încă o dată valoarea la Londra. Campioana olimpică a trecut în semifinale de numărul 1 mondial, japoneza Fukumi.
A clacat însă în finală, neputînd lupta la potenţial maxim. Se accidentase în meciul contra mongolei Munkhbat. A strîns din dinţi, a vrut să abandoneze, dar s-a gîndit că nu e demn de o campioană olimpică. Iar la final a recunoscut superioritatea braziliencei Sarah Menezes.
- Alina, ai dormit bine după medalia cîştigată sîmbătă?
- Nu prea. Din mai multe cauze. Eram fericită, mă gîndeam că am mai luat o medalie olimpică. Apoi m-a durut mîna. Am fost să fac şi un RMN, dar ligamentul la cot nu e rupt. Şi în al treilea rînd că am stat în oraş cu familia, cu prietenii, pînă pe la miezul nopţii. Am sărbătorit.
- Acum, gîndind la rece, ai fi putut repeta aurul de la Beijing?
- În condiţiile accidentării la mînă, nu. Niciodată. Altfel, nu ştiu. Acum nu vreau însă să par nu ştiu cum, să dau vina pe acest lucru. Menezes a fost mai bună şi a cîştigat meritat. A ştiut de problema mea şi m-a atacat doar acolo. Am vrut să renunţ, să abandonez, dar m-am gîndit că nu e frumos.
- A fost mai greu să cîştigi medalia de argint decît pe cea de aur?
- Nu ştiu ce să zic. Parcă a fost mai greu. La Beijing adversarele nu prea m-au luat în seamă. Am avut greu meciul cu Tani Ryoko, din semifinale. Aici însă, a fost foarte dificil şi cu cubaneza Mestre, cu mongola Munkhbat nu mai spun. Iar pe Fukumi, sincer, nu ştiu cum am învins-o la cum mă durea mîna. Adversarele ştiau acum că sînt campioana olimpică, toate s-au pregătit pentru mine. De asta spun că a fost mai greu.
- Florin Bercean, antrenorul tău, a spus că după ce te-ai calificat în finală, te-ai mulţumit cu puţin. Că nu ai mai fost la fel de luptătoare.
- Chiar nu m-am mulţumit cu puţin, dar nu am mai putut. Îmi doream să am răutate, să înving, dar mîna dreaptă nu mă mai ajuta. Brazilianca asta a crescut foarte mult. Pînă anul acesta o băteam mereu. În 2012, m-a învins de patru ori. E cea mai bună din lume acum.
18 ani, 15 medalii strălucitoare
- Acum chiar eşti hotărîtă să te retragi? Poate te răzgîndeşti.
- E prea devreme să vorbim de acest lucru, dar nu cred că mai pot continua. Anul acesta fac 30 de ani, îmi ajunge. De 18 ani am stat aproape zilnic în sala de judo, am făcut sacrificii. Acum îmi doresc să întemeiez o familie, să am mai mult timp pentru mine. Voi rămîne însă alături de judo.
- Ştii cîte medalii ai cîştigat în carieră?
- (rîde) Aaaa, multe. Şi la juniori, şi la seniori?
- Le luăm doar pe cele la seniori.
- Le număr. Opt cu două, zece la Europene, trei la Mondiale, două la Olimpiadă. E simplu, nu? S-au adunat 15.
- Care ţi-e cea mai dragă?
- Toate îmi sînt dragi. Pentru toate am luptat la fel. Mi-am dorit mereu să iau aurul, numai că nu întotdeauna am reuşit.
- Acum ai cîştigat la Londra. Ai mai pus pe harta ta un oraş favorit?
- Fireşte. Să ştii că am o hartă a inimii mele, o hartă a oraşelor în care am urcat pe podium. Toate îmi sînt dragi. De la Bucureşti, unde am cîştigat primul titlu european în 2010, pînă la Beijing şi Londra, unde am cucerit medaliile la Olimpiadă.
- Le mai ştii şi pe celelalte?
- Dacă le am la inimă cum să nu le ştiu? La Cairo, Rio de Janeiro şi Tokyo am cîştigat medalii de bronz la Mondiale, la Bucureşti, Rotterdam, Tampere, Lisabona, Belgrad, Viena, Istanbul, Celiabinsk am cucerit titlurile europene.
- Ai spus că îţi doreşti să întemeiezi o familie. Cîţi copii vrei?
- Doi. Un băiat şi o fată. Vreau fată neapărat.
- Ai da-o să facă judo?
- De ce nu? Pe mine sportul m-a realizat, m-a făcut om. Am avut ocazia să văd toată lumea, să cunosc oameni importanţi, să fiu respectată, iubită. Nu regret nimic din ceea ce am făcut.
- Ce le transmiţi oamenilor de acasă?
- Că îi iubesc, că ştiu că m-au susţinut din faţa televizoarelor. Sînt mîndră că i-am făcut fericiţi.
Rămîne la Londra pînă la final!
Alina Dumitru se va întoarce în România după încheierea Jocurilor Olimpice. "Vreau să fiu alături de ceilalţi olimpici, să-i susţin din tribune. În plus, să vizitez Londra, e un oraş minunat. Acum am ocazia", a spus Alina.
Unghii tricolore
Alina şi-a vopsit ieri unghiile în roşu, galben şi albastru. "Cei de la Procter&Gamble, care i-au adus la Londra şi pe părinţii mei, mi-au oferit o serie de facilităţi. Mi-am făcut manichiura, o să-mi fac programare şi la coafor. Acum am timp să mă fac frumoasă", rîde Alina. Tratează cu manichiurista şi e atentă la fiecare mişcare. "Vreau culorile pe orizontală, nu pe verticală". Femeia din faţa ei se uită şi înţelege într-un tîrziu. "Sînt foarte frumoase. Uite ce bine dau acum pe medalie", spune fericită micuţa judoka.
"Fratele meu din Canada mi-a spus înainte de Olimpiadă: "Să nu mă faci să vin degeaba la Londra, că te pun să-mi plăteşti biletul". După ce s-a terminat i-am spus eu: "Vezi că nu ai venit degeaba?" (Alina Dumitru)
"De-a lungul carierei am avut multe accidentări. Judoul e un sport de contact, e dur. Cel mai important e să ştii să treci de fiecare dată peste dureri, să strîngi din dinţi şi să mergi mai departe" (Alina Dumitru)
"Cel mai mare regret al carierei rămîne faptul că nu am luat o medalie de aur şi la Mondiale. Ar fi fost frumos, dar nu am putut" (Alina Dumitru)
