SPORTURI  »  JO 2012  »  CORESPONDENŢĂ DIN LONDRA

Patronul Oţelului a dat bani pentru Olimpiadă » Lakshmi Mittal a finanţat construcţia turnului Orbit din Parcul Olimpic

Articol de - Publicat miercuri, 08 august 2012 00:00 / Actualizat marti, 07 august 2012 20:26

Are o casă de 57 de milioane de lire sterline, cumpărată de la Bernie Ecclestone, şi a dat alte 30 de milioane pentru Jocurile Olimpice


E simplu, ca să investeşti în sport, trebuie să ai ce. Unii n-o fac nici atunci, dar asta e altă poveste. Lakshmi Mittal, născut acum 62 de ani într-un sat fără electricitate din India, întîi a făcut avere, s-a asigurat că e stabilă, apoi s-a întors şi spre alte orizonturi. Pornind de la o mică oţelărie pe care a fondat-o în Indonezia, Mittal a ajuns acum cel mai bogat om din Marea Britanie, cu un capital total estimat la 12,5 miliarde de lire sterline.

Discuţie la garderobă
Era prea tentant să nu fie atras în frumoasa şi ampla poveste a Jocurilor londoneze. Primarul Boris Johnson a luat asupra sa iniţiativa şi, în ceea ce ziarul Evening Standard numeşte o întîlnire istorică la garderobă în timpul Forumului Economic Mondial de la Davos, s-a pus prima cărămidă. Mittal nu a putut rezista propunerii de a construi un turn în Parcul Olimpic, care să devină încă un punct de atracţie în estul Londrei. Nu doar pentru perioada Jocurilor, ci şi după. Rugămintea iniţială era de a se dona din partea Mittal Steel 2.000 de tone de oţel. De aici, s-a ajuns la un proiect complex, desenat de Anish Kapoor şi aprobat de Lakshmi Mittal însuşi. Un proiect numit Orbit.

Bugetul a început să crească. "Am pornit de la ceva de 30-40 de metri înălţime. O investiţie nu prea mare. M-am simţit însă luat de val cu toată această poveste şi am plusat", povesteşte magnatul în Evening Standard. "Am îngheţat, din punctul nostru de vedere, la 100-105 metri, dar inginerul, Cecil Balmond, ne-a convins că 115 e perfect. Asta a însemnat bani suplimentari. A meritat".

Soţia a vrut oglinzi
Da, de la 10 milioane de lire au urcat la 26. Asta pînă cînd soţia businessman-ului, Usha, a avut o idee excelentă, originală: să se instaleze oglinzi pe terasa din vîrf. "Depăşeam bugetul, dar ea a insistat", spune patronul Oţelului cu un zîmbet. Sînt aceleaşi oglinzi în care s-a privit Regina cînd a vizitat turnul Orbit, a doua zi după ce se paraşutase pe stadion în timpul festivităţii de deschidere.

Aflat în casa sa din Kensington, unul dintre cartierele cele mai mai elegante din Londra, casă pe care a cumpărat-o cu 57 de milioane de lire sterline de la boss-ul F1, Bernie Ecclestone, Mittal vorbeşte despre turn ca despre un pom pe care l-a plantat el însuşi. "Unii spun că e o operă de artă, alţii că e o modalitatea grozavă de a folosi oţelul, altora le plac culoarea şi amplasamentul. E atît de proeminent încît n-ai cum să nu-l observi".

Urmează alte proiecte
Şi acesta e doar începutul colaborării între Mittal şi primarul Johnson. "Am discutat despre proiectul următor. Vreau să fac mai mult pentru estul Londrei. Vom începe cu cîteva lucruri mici, apoi vom încerca să strîngem fonduri pentru comunitate". Despre ce fel de proiecte e vorba, nu a spus. Aşa sînt oamenii de afaceri. Au secretele lor. Şi nu investesc pînă nu se conving că merită.

Sprijină echipa Indiei
Mittal s-a hotărît să susţină echipa olimpică a Indiei, ţara sa natală, de cînd a văzut bilanţul slab al acesteia la JO din 2004, de la Atena. A oferit, pînă acum, 8 milioane de lire sterline, iar răsplata din 2012 este un bronz la tir, în proba cîştigată de Alin Moldoveanu. "Sînt foarte dezamăgit", a spus magnatul, "dar nu-mi retrag sprijinul. Nu vom încuraja doar sportivii individual, ci vrem să convingem corporaţiile indiene să facă şi ele mai mult. Să se implice şi în altceva decît crichet".

Citește și:
Tragedie! Fotbalistul a murit pe loc, după ce a fost lovit de fulger
Campionate
Tragedie! Fotbalistul a murit pe loc, după ce a fost lovit de fulger
Cum a ajuns să arate stadionul fostei campioane a României, pe care au jucat mari echipe ale Europei » Dinamo și FCSB au jucat „acasă” aici!
Special
Cum a ajuns să arate stadionul fostei campioane a României, pe care au jucat mari echipe ale Europei » Dinamo și FCSB au jucat „acasă” aici!
Noul atacant al Rapidului a ajuns la București! Pancu e încântat: „Foarte bun, o să vezi!”
Superliga
Noul atacant al Rapidului a ajuns la București! Pancu e încântat: „Foarte bun, o să vezi!”
Viitoarea mireasă a fotbalistului de la FCSB a dat o fugă la Paris: „Cele mai frumoase rochii! Și am băut Pornstar Martini”
Superliga
Viitoarea mireasă a fotbalistului de la FCSB a dat o fugă la Paris: „Cele mai frumoase rochii! Și am băut Pornstar Martini”
Schimbarea cărții de identitate. Până când mai puteți folosi buletinul vechi
Profit.ro
Schimbarea cărții de identitate. Până când mai puteți folosi buletinul vechi
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Omul din umbră din echipa „Zeiței de la Montreal”: „Nota 10? Meritul Nadiei 80%. Eu – 1%!” + De ce nu vorbește Comăneci despre barbariile lui Karolyi

Dinamo își schimbă din nou sigla!


Comentarii (6)
iulian_luk
iulian_luk  •  09 August 2012, 23:43
Postat de yahoooo pe 08 August 2012, 02:11

O hidosenie.

Comentariul tău...Hidosenie ???!! Dar ce v'oiai, statuia lui Mihai Viteazul era mai potrivita, nu ? Arhitectule, hidosenia aia are rolul de a face bani, pe langa toti casca-gura ce se aduna in jurul ei ... Britanicii fac bani din ce nu iti trece prin cap. O trecere de pietoni a devenit obiectiv turistic, doar pt. ca ,o data ,a traversat strada pe acolo Beatles (Abbey Road)

buri
buri  •  09 August 2012, 09:21

Mittal nu mai baga bani la Otelul, s-a suparat ca Stan i-a vandut pe Salageanu si Antal la pachet. Adica ce, nu aveam bani de doua pachete separate? Intrebare pentru Luminita Paul: E posibil ca Mittal, cel batran si cu bani, sa se urce in turn atunci cand joaca Otelul acasa si sa vada meciul de acolo? Eu asa am inteles, ca a facut turnul de 115 m pentru ca nu vedea poarta lui Grahovac din cauza varfului Omu.... Am inteles ca oglinzile sunt pentru a avea reluari la faze din toate unghiurile posibile...

mateiasi
mateiasi  •  08 August 2012, 16:36

Familia Mittal nu are NICI O ACTIUNE la SC Otelul Galati SA. Conform Registrului Comertului, actionari la Otelul sunt gunoaiele: Ionel Bors, Mirela Gatin, Ioan Ungureanu, Aurelian Mocanu si Nicu Radu (daca va intrebati cine mama naibii sunt astia, bun venit in clubul suporterilor Otelului - nici noi nu stim cine sunt si cum au ajuns ei 'patroni' ai clubului).

Vezi toate comentariile (6)
Comentează