Jurnaliștii GSP vor recompune cu minuție performanțele din perspectiva celor aflați la fața locului și a celor care au contribuit la succes.

Astfel, de-a lungul a 6 episoade, vom înlocui "individual" cu "împreună" și vom scoate în relief participarea comună la victorii, pentru că marile reușite ale sportivilor români la Olimpiadă au fost puzzle-uri la care au contribuit antrenori, sportivi și fani deopotrivă.

Olé! Olé! Aur!

În 1992, la Barcelona, Elisabeta Lipă reușea să se impună într-una dintre cele mai grele probe din canotaj, cea de schif simplu.

Mai sunt 500 de metri din cursă și ea privește scurt într-o parte, apoi în cealaltă, respirând egal, pe gură, printre dinții strânși. Cerul e acum limpede deasupra lacului Bañolas, după ce finalele din acea zi fuseseră împinse spre prânz din cauza unei furtuni.

Are o barcă și jumătate avans, e pe culoarul 4, departe în fața adversarelor pe care le ține sub ochi. În stânga, pe 3, e Silken Laumann, canadianca socotită la acea ediţie mare favorită la aur. Şi mai în stânga, pe 2, belgianca Annelies Bredael, medaliata cu bronz la Mondialele de cu un an înainte.

Finișul întețit

La jumătatea distanței, Uța, o siluetă albastră cu dungi albe pe mâneci, pusese o barcă între ea și celelalte, dar acum, pe ultima bucată, se simțe amenințarea din partea belgiencei.

Înghite centimetri cu fiecare stroc, dar Lipă stă acolo, împinge mai tare cu tălpile și genunchii, brațele se încordează, vibrează. Și trece linia de sosire cu un avans clar, aproape o barcă. Nici nu se bucură,  se apleacă, o clipă lasă fruntea să-i atingă genunchii, apoi zâmbește larg, căutând să-și regleze respirația, cu palmele încă încleștate pe capetele vâslelor.

E campioană olimpică în cursa de schif simplu! Acel titlu pe care înaintea ei îl mai cuceriseră două românce, Sanda Toma, în 1980, și Valeria Răcilă, în 1984. Titlul pe care îl râvnește orice canotoare.

După Lipă, sosește Bredael, apoi Laumann, care smulge bronzul pe ultimii metri din fața americancei Anne Marden. Canadianca, învingătoare la Mondialele de la Viena în 1991, era și la Barcelona privită drept marea favorită la victorie.

Cu două luni înainte de JO însă, suferise o accidentare teribilă, fractură deschisă de tibie, care îi punea în pericol nu doar participarea la întrecerea olimpică, ci chiar cariera.

Laumann s-a recuperat miraculos, însă aurul ieșea din discuție. El lua drumul spre vitrina unei românce care, peste câțiva ani, urma să fie desemnată de federația internațională "Canotoarea secolului XX".

Teamă pentru Uța

Undeva în România, în fața televizorului, soțul Elisabetei, Cornel Lipă, aștepta cursa cu mari emoții. "Nu pentru că nu aveam încredere sau că m-aș fi îndoit vreun pic de forța ei. Ci pentru că ea suferea în acele momente de niște probleme medicale, destul de grave", spune Cornel.

Dezvăluie și cauzele. "Avusese două cauterizări la nas și țesutul se subțiase. În timpul efortului maxim, la puls mărit, a avut curse în care i-a țâșnit sângele pe nas", adaugă soțul fostei campioane.

Prin minte îi trec momentele grele pe care le-a trăit la Köln, la etapa de Cupă Mondială, cu un an înainte. "La 1.850 de metri conducea detașat cursa, dar dintr-o dată aproape s-a oprit și a trecut linia de sosire a cincea! Când am văzut-o la mal plină de sânge, m-am îngrozit", mărturisește Cornel Lipă.

Cursa de pe lacul Bañoles o povestește de parcă o vede acum. Știa că belgianca Annelies Bredal și canadianca Silken Laumann erau principalele contracandidate. De altfel, se cunoșteau atât de bine din etapele de Cupă Mondială... La Mondialul din 1991, cursa feminină de simplu fusese cea mai disputată din concurs. Atunci câștigase Silken. La finala Cupei Mondiale de la Lucerna, se impusese Elisabeta.

"A început cursa și barca ei parcă avea motor. A luat avans o lungime, două, chiar mai mult. Pe final a încercat să revină Annelies, dar știam că nu mai poate pierde. Doar dacă i-ar fi dat sângele pe nas nu ar fi câștigat", spune Cornel Lipă.

"În simplu ești tu și Dumnezeu!"

Elisabeta Lipă a fost a treia campioană olimpică a României în proba de simplu, după Sanda Toma în 1980 și Valeria Răcilă-van Groningen în 1984. "Proba de simplu e cea mai grea. Pentru că acolo ești doar tu și Dumnezeu. Dacă ai un punct mort, nu are cine să te ajute. Așa, într-o echipă, dacă apare punctul mort, te ridică toți ceilalți și nici nu știi când ai trecut peste", spune Veronica Cochelea.

"În barca de simplu, fiecare națiune pune cel mai bun om al său de care dispune. Așa a fost la noi și cu Sanda Toma, și cu Valeria Răcilă, și cu Elisabeta Lipă"
Victor Mociani, antrenor canotaj

"Deviza mea dintotdeauna? Muncă, de un milion de ori muncă! Fără muncă nu aș fi izbutit nimic. Știu că n-am câștigat ceva ușor. Nu mi-a venit nimic gratis"
Elisabeta Lipă

CV Lipă:

  • Născută pe 26 octombrie 1964 la Siret (Suceava)
  • 5 medalii de aur la Jocurile Olimpice, 2 de argint și 1 de bronz
  • o medalie de aur la Mondiale, 8 de argint și 4 de bronz
  • singura sportivă medaliată la 6 ediții ale Jocurilor Olimpice
  • a fost portdrapelul României la edițiile din 2000 și 2004

Interzis la înghețată

”Lipă ne-a luat sub aripa ei la Barcelona”, povestește Doina Ignat, cea care i-a devenit o bună prietenă.

Doina Ignat avea 22 de ani în 1992 și era la prima ediție a Jocurilor Olimpice din carieră.

"Eu cu Tanța Burcică eram cele mai mici. Ascultam de veterane. Erau atunci Anișoara Dobre, Veronica Cochelea, Adriana Bazon, Doina Bălan. În lot parcă erau două Românii, vâslașele pe de-o parte și cele de la rame pe de altă parte. Noi eram la vâsle, dar vedetele erau în barca de 8 plus 1", își amintește Doina.

"Anișoara Dobre era tot timpul cu ochii pe noi. Nu aveam voie să mâncăm înghețată, să dăm drumul la aer condiționat în cameră, ca să nu răcim. Nici să ne plimbăm prin Satul Olimpic! Asta pentru că la ediția dinainte, de la Seul, existase o canotoare care mâncase atât de mult că luase cinci kilograme în greutate", povestește Ignat.

Costumul de baie

Fosta mare canotoare își continuă povestea barceloneză. "Elisabeta Lipă ne-a luat sub aripa ei. Noi îi spuneam tot timpul: «Tu o să câștigi la simplu, avem încredere în tine!». «Dacă o să câștig, îți cumpăr ce îți dorești tu!». I-am spus că vreau un costum de baie".

Când s-a terminat cursa, Elisabeta Lipă s-a ținut de promisiune. "A dat și ea două-trei interviuri și am plecat în Satul Olimpic. Mi-a cumpărat costumul", rememorează Doina Ignat. 

Victor Mociani: "Am avut trei simpliste formidabile!"

Victor Mociani, părintele canotajului românesc, spune că Elisabeta Lipă, alături de Sanda Toma și Valeria Răcilă au fost etaloanele flotilei românești de canotaj.

Cât timp a fost antrenorul loturilor de canotaj, România a obținut cele mai mari performanțe. Tocmai de aceea i se spune părintele canotajului românesc. Victor Mociani a fost la Olimpiada de la Barcelona 1992 tehnicianul principal al lotului olimpic. Are 82 de ani, dar își amintește fiecare cursă de parcă ar fi avut loc ieri.

"Înainte de Jocurile Olimpice de la Barcelona, la regata de la Munchen, am mers în proba de simplu cu Tanța Burcică. Și acum îmi poartă sâmbetele pentru asta", glumește el.

"Strategia era ca să nu arătăm pe cine ne vom baza pe lacul Bañoles. Tanța Burcică era la categoria ușoară, dar tot a venit pe locul 2. Chiar și așa, lumea văzând-o pe Burcică și-a spus «Pe asta o batem!»", rememorează Mociani.

Pe pista iberică, peste câteva luni, s-au trezit însă cu Elisabeta Lipă. "Ea era indiscutabil cea mai puternică, cea mai valoroasă atunci". Cursa? "Nu a avut istoric. A dominat-o de la un capăt la altul! Și a trecut linia de sosire la câteva secunde bune".

Ergometrul de acasă

Victor Mociani își amintește că a avut mari probleme cu retragerile Elisabetei Lipă. "De multe ori a fost în situația asta. Ajungea la o saturație și pleca. Atunci m-am gândit ce să fac ca să o aduc din nou la Snagov sau să o țin în priză", povestește tehnicianul care a condus lotul olimpic din 1975 până în 1995.

"La un moment-dat, m-am întâlnit cu Ioan Dospinescu, cel care era antrenor la Dinamo. Mi s-a plâns că nu mai vrea să practice canotajul, că s-a retras. I-am spus atunci: «Vino la federație și-ți dau un ergometru. Du-i-l acasă, să se antreneze!» Așa am făcut, iar când s-a răzgândit și a revenit la Snagov, era bine pregătită", a povestit Mociani.

"Ne așteptam să câștige ea!"

Iulia Bobeică Bulie a făcut parte la Barcelona 1992 din barca de 8 plus 1 a României, care a cucerit argintul. Își aduce aminte că Elisabeta Lipă era clar una dintre favorite. "Noi, româncele, ne așteptam clar să câștige ea. Dar știți cum e, favorită, favorită, dar până nu vezi rezultatele, tot ai inima cât un purice", povestește actuala antrenoare de la CS Botoșani.

"Am văzut rezultatul cursei când eram la încălzire, ne pregăteam să intrăm și noi în concurs. Ne-am bucurat enorm. Mă uit că și astăzi timpii scoși atunci sunt competitivi, în condițiile în care evoluția materialelor e enormă, e o diferență de la cer la pământ", a adăugat Iulia Bobeică.

Câteva minute de efort intens, disciplinat, aproape orb. La capătul lui e un ban mare şi rotund de aur. Locul întâi pe podium. De fapt, Uţa rămâne la acelaşi nivel cu celelalte medaliate, la sporturile de apă premierea se face pe ponton, cu apa sclipind la câţiva paşi în spate.

Distincția e la gâtul ei, se intonează imnul, apoi cele trei se strâng una lângă alta pentru poze, buchetul tremură în mâna dreaptă și surâsul e, în fine, deplin. Cât pentru o cursă dominată de la cap la cap și pentru un aur de istorie.

Încălzirea pentru simplu

Veronica Cochelea a făcut la Barcelona dublu în proba de vâsle cu Elisabeta Lipă. Finala avusese loc sâmbătă, 1 august, iar a doua zi urma finala de la simplu.

"Am luat argintul, ne-au bătut nemțoiacele, dar pot să spun că am încălzit-o pentru simplu", glumește Veronica. Acum antrenoare la lotul olimpic al României, Vera Cochelea își amintește că la dublu nu erau deloc creditate cu șanse. "După cursă, a venit la noi unul dintre antrenori și ne-a spus: «Bravo, mă, ați făcut surpriza Ne gândeam că nici nu o să prindeți finala!»", a povestit Veronica.

Era colega ei de cameră și o foarte bună prietenă. "Nu am văzut cursa, când a luat startul eram în barca de 4 fără, ne încălzeam de finală. Dar țin minte că ne uitam pe panouri, eram cu urechile pâlnie la comentarii și am auzit imediat că a câștigat!



Veste uluitoare pentru Clanul Duduianu. “Regele Pian” nu a murit
Libertatea