SPORTURI  »  JOCURILE OLIMPICE  »  ROMÂNIA - COREEA DE SUD 0-4

„O seară neagră!” » Jucătorii României, dărâmați: „Altceva trebuia să facem”

România a cedat fără drept de apel în fața Coreei de Sud, scor 0-4, în cel de-al doilea meci de la Jocurile Olimpice. Marius Marin, autorul unui autogol, invocă și ghinionul. +40   FOTO
România a cedat fără drept de apel în fața Coreei de Sud, scor 0-4, în cel de-al doilea meci de la Jocurile Olimpice. Marius Marin, autorul unui autogol, invocă și ghinionul.

Articol de GSP - Publicat duminica, 25 iulie 2021 17:07 / Actualizat duminica, 25 iulie 2021 17:22

România a cedat fără drept de apel în fața Coreei de Sud, scor 0-4, în cel de-al doilea meci de la Jocurile Olimpice. Marius Marin, autorul unui autogol, invocă și ghinionul.

  • „Tricolorii” se află acum pe ultima poziție în grupă. Calificarea în sferturi va fi decisă de un criteriu diferit de departajare, la Jocurile Olimpice contând golaverajul înaintea rezultatelor directe.
  • Miercuri, de la 11:30, România înfruntă Noua Zeelandă. De la aceeași oră, Coreea de Sud dă piept cu Honduras.

„A fost un meci greu, am început bine în primele 15 minute, pentru că s-a văzut că am vrut victoria, dar a fost o seară neagră pentru noi. Am avut puțin ghinion, cel puțin eu la autogol, după a venit și acel roșu. 

Sperăm să trecem cât mai repede peste meciul ăsta. Mai avem un meci cu Noua Zeelandă, care e decisiv și ne poate califica mai departe. De mâine ne vom gândi la meciul cu Noua Zeelandă, ne dorim foarte mult să mergem mai departe. 

Se întâmplă și la jucători mai mari, trebuia să strângem puțin rândurile și să nu-i mai lăsăm să dea atâtea goluri”, declarat Marius Marin pentru TVR.

Ştiam că echipa Coreei de Sud este una foarte bună, că practică un fotbal de calitate. Dar trebuie să trecem peste acest moment şi să câştigăm următorul meci, pentru a ne califica! Nu suntem la fel de bine pregătiţi fizic ca sud-coreenii. Am făcut multe greşeli ca grup, nu neapărat individual

Trebuie să avem o atitudine mult mai bună, să compensăm partea fizică. Nu avem scuze pentru ce s-a întâmplat. Trebuie să strângem rândurile şi să mergem cu gândul la victorie cu Noua Zeelandă. Am încredere în echipă, în colegii mei, trebuie să trecem cât mai repede peste acest rezultat

Virgil Ghiță, fundaș România

Cum se califică România în „sferturi” la Jocurile Olimpice

Pentru „tricolori”, urmează duelul de joi cu Noua Zeelandă, decisiv pentru calificarea în „sferturi”. Doar victoria califică România mai departe, într-o grupă încinsă de-a dreptul, cu toate cele patru echipe având trei puncte după primele două meciuri.

Atenție, un egal în meciul cu Noua Zeelandă nu ne ajută! La Jocurile Olimpice, în materie de criterii de departajare, contează golaverajul înaintea rezultatelor directe. Actualmente, România are cel mai slab golaveraj al grupei, 1-4.

Mirel Rădoi recunoaște, după dezastrul cu Coreea de Sud: „Lecție de fotbal și mentalitate, o umilință!”
ROMÂNIA - COREEA DE SUD 0-4
Mirel Rădoi recunoaște, după dezastrul cu Coreea de Sud: „Lecție de fotbal și mentalitate, o umilință!”

Clasamentul în grupa României la Jocurile Olimpice, B:

NAȚIONALĂMECIURIGOLAVERAJPUNCTE
1. Coreea de Sud24-13
2. Honduras23-33
3. Noua Zeelandă23-33
4. România21-43

Cum arată ordinea de departajare la JO:

  • golaverajul general
  • numărul superior de goluri marcate
  • rezultatele directe
  • golaverajul în meciurile directe
  • numărul superior de goluri marcate în meciurile directe
  • cartonașele primite în grupă
  • tragere la sorți

România - Coreea de Sud 0-4

  • România a jucat în „10” timp de 45 de minute, după ce debutantul Ion Gheorghe a încasat al doilea galben cu puțin timp înainte de pauză. 
  • Nici norocul nu le-a mai surâs „tricolorilor”. După golul deviat marcat împotriva Hondurasului, zeii ne-au întors spatele astăzi: Marius Marin și-a introdus mingea în proprie poartă în prima repriză ('27), pentru ca cea de-a doua reușită a sud-coreenilor să vină tot în urma unei devieri ('59). 
  • Golul trei al sud-coreenilor, venit în ultimele minute, ca urmare a penalty-ului comis de Ricardo Grigore, a completat o zi pe care tinerii fotbaliști ai lui Rădoi trebuie s-o uite cât mai repede, însă coșmarul a luat sfârșit abia în minutul 90, când Kang-In Lee, talentatul fotbalist al Valenciei, a făcut „dubla”. 
România - Coreea de Sud / foto: Raed Krishan (Tokyo)
România - Coreea de Sud / foto: Raed Krishan (Tokyo)
România - Coreea de Sud / foto: Raed Krishan (Tokyo)
România - Coreea de Sud / foto: Raed Krishan (Tokyo)
România - Coreea de Sud / foto: Raed Krishan (Tokyo)
+36 FOTO

Citește și alte știri despre naționala României: 

Roșu la debut » Pariul lui Rădoi a luat două „galbene” în 20 de minute și a fost eliminat!

Ghinion pentru naționala olimpică! Marius Marin a trimis mingea în proprie poartă în minutul 27

32 de ani de la moartea tragică a fotbalistului român „mai talentat decât Hagi” » Cum l-a „vânat” Securitatea și de ce nu s-a înțeles nici cu Dobrin, nici cu Hagi: „Gică îl înjura, îl scuipa”

SPECIAL GSP | Povestea-thriller a lui Claudiu Bozeșan, fotbalist ce a învins-o pe Dinamo într-un blat stricat de Poli Timișoara: „Nu mi-a fost frică de ordinele primite!” + Dramă imensă după ce fratele i-a murit într-un misterios accident de camion


Comentarii (3)
138672209828437
Gelu Oanca  •  25 Iulie 2021, 23:47

Foarte simplu, dat antrenorul afara, nu se pricepe, de ce la dat B ecali afara de la fcsb.

dobrin
dobrin  •  25 Iulie 2021, 23:46

„Altceva trebuia să facem” De acord, trebuia sa stati acasa.

holland
holland  •  25 Iulie 2021, 18:28

***

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

Vezi toate comentariile (3)
Comentează