Articol de Mihai Șovei - Publicat luni, 09 februarie 2026, 11:16 / Actualizat luni, 09 februarie 2026 11:16
Ilia Malinin (21 de ani), patinatorul cunoscut sub numele de „Quad God”, a adus Statelor Unite ale Americii medalia de aur la Jocurile Olimpice de Iarnă în competiția pe echipe la patinaj artistic. Novak Djokovic și soția Jelena au fost fascinați de reprezentație.
Într-un duel sub presiune mare împotriva japonezului Shun Sato, Malinin a rezistat, în ciuda unei alunecări. Scorul său a fost decisiv, confirmând o victorie dramatică și al doilea titlu olimpic consecutiv pentru SUA în competiția pe echipe.
GALERIE FOTO. Ilia Malinin, campion olimpic la patinaj artistic! Cum a reacționat Djokovic
Programul liber masculin din competiția pe echipe la patinaj artistic s-a transformat într-un duel direct între Malinin și japonezul Shun Sato, iar miza era clară: patinatorul cu cel mai bun scor avea să asigure aurul țării sale.
Malinin a gestionat presiunea și și-a îndeplinit sarcina. În ciuda unei alunecări în timpul evoluției, Malinin a obținut 200,03 puncte și a propulsat Statele Unite în frunte, în timp ce Sato urma să intre pe gheață. Sato a avut o evoluție mai curată, dar cu un risc tehnic mai mic. Scorul său de 194,86 puncte nu a fost suficient pentru a depăși totalul american, medalia de aur revenind astfel SUA.
La o zi după ce „Quad God” a executat un backflip pe două picioare în programul scurt al competiției pe echipe, Malinin a ridicat ștacheta și a realizat un backflip pe un singur picior în programul liber de duminică, la Milano. Această mișcare i-a ajutat pe americani să câștige medalia de aur.
Prin acel backflip pe un singur picior, Malinin a devenit primul patinator care a executat acest element de la franțuzoaica Surya Bonaly la Jocurile de Iarnă de la Nagano din 1998. Bonaly a aterizat atunci pe o singură lamă, în ciuda faptului că mișcarea era interzisă, motiv pentru care i-au fost deduse puncte, potrivit sportal.rs.
Statele Unite au încheiat competiția cu un total de 69 de puncte, cu unul mai mult decât Japonia. Italia a câștigat bronzul cu 60 de puncte după programul liber al lui Matteo Rizzo, care s-a încheiat cu patinatorul italian alergând spre coechipieri și alunecând pe genunchi până la boxa lor.
Djokovic, uimit de prestația lui Malinin
Legenda tenisului sârb, Novak Djokovic (38 de ani), a asistat la competiția de duminică, iar campionul cu 24 de titluri de Grand Slam a rămas uimit de backflip-ul lui Malinin. Sârbul și-a pus mâinile la cap, nevenindu-i să creadă, iar reacția sa l-a lăsat pe Malinin uimit.
„L-am văzut pe Djokovic acolo și a fost, sincer, complet ireal. Toți mi-au spus că, după ce am aterizat backflip-ul, a rămas fără cuvinte și stătea cu mâinile la cap. M-am gândit: « O, Doamne, este incredibil ». Este un moment care se întâmplă o dată în viață. ca un celebru tenismen să-mi urmărească prestația. Sunt cu adevărat încântat”, a declarat Malinin, potrivit sportal.blic.rs.
Donald Trump l-a atacat violent pe sportivul american de la Jocurile Olimpice: „Un adevărat ratat”