SPORTURI  »  JOCURILE OLIMPICE  »  PARASCHI ALPIN

Două accidente de motocicletă i-au schimbat viața: „M-am gândit: «O să mor»”

Patrick Halgren la finalul cursei în care a câștigat argintul FOTO Guliver/GettyImages
Patrick Halgren la finalul cursei în care a câștigat argintul FOTO Guliver/GettyImages

Articol de - Publicat miercuri, 11 martie 2026, 11:56

Patrick Halgren (33 de ani) a fost numit starul rock al Jocurilor Paralimpice, parachiorul alpin american fiind remarcat pentru efervescența sa. Americanul a cucerit un argint în proba de Super-G în poziție verticală și a vorbit despre greutățile prin care a trecut și care i-au remodelat existența.

Patrick Halgren este unul dintre personajele Jocurilor Paralimpice de la Milano-Cortina. A fost numit drept starul rock al acestei întreceri, iar americanul și-a asumat această caracterizare. „Au dreptate”, a spus cel care a sărbătorit medalia de argint ținând cârja cu care se ajută în deplasare pe podium ca și cum ar fi o chitară.

Două accidente de motocicletă i-au schimbat viața: „M-am gândit: «O să mor»”
Patrick Halgren pe podium la Jocurile Paralimpice FOTO Guliver/GettyImages

Și-a pierdut piciorul stâng într-un accident de motocicletă în 2013. Fratele său, Lucas Sven Halgren, a fost și el implicat într-un grav accident de motocicletă trei ani mai târziu și a murit din cauza rănilor suferite.

În 2013, Patrick era în întârziere la serviciu și se grăbea să ajungă. Nu a reușit să vireze cu motocicleta și a ieșit de pe șosea. „M-am gândit: «O să mor»”, și-a amintit el. Dar era o fermă cu un câmp și a virat în acea direcție. „Mi-am zis: «Oh, slavă Domnului. Probabil că o să scap». Am zburat în câmp și asta e ultimul lucru pe care mi-l amintesc”, a povestit el pentru Associated Press.

În jurul unui stâlp erau pietre, iar el a lovit stâlpul cu o viteză de aproximativ 130 km/h. A rămas prins între motocicletă și stâlp. Artera principală din pelvis i-a fost secționată. Paramedicii au folosit un defibrilator pentru a-l resuscita înainte de a-l transporta de urgență la spital. I-au salvat viața, a fost în comă timp de o lună, dar nu i-au putut salva piciorul stâng, care a fost amputat deasupra genunchiului.

Îndemnat de fratele geamăn să schieze

După ce a ieșit din spital, a încercat să facă în continuare lucruri care îi aduc bucurie. Fratele său geamăn, mai mic cu 20 de minute, era voluntar într-un program de sport adaptat la Mount Snow, în Vermont. El l-a îndemnat pe Patrick să încerce paraschiul.

Mai întâi, însă, a vurt să vadă cum este baschetul în scaunul cu rotile, dar a renunțat repede pentur că nu voia să riște să-și rănească și celălalt picior. Dar, pe măsură ce a devenit mai puternic, dorința de a încerca schiul i-a revenit. Nu i-a fost ușor la început, având numeroase accidente, însă la un moment dat i-a spus tatălui său că vrea să devină cel mai bun schior din lume cu un picior.

Două accidente de motocicletă i-au schimbat viața: „M-am gândit: «O să mor»”
Patrick Halgren zburând pe părtia de la Jocurile Paralimpice FOTO Guliver/GettyImages

Trei ani după accidentul său și-a pierdut fratele, un schior pasionat și ghid de ghețari, tot într-un accident de motocicletă. De atunci a considerat fiecare rază de soare de pe munte ca un semn că fratele său îl veghează.

Întrebat după ce a urcat pe podium la Jocurile Paralimpice dacă i-a simțit prezența fratelui său, Pater a răspuns: „Foarte mult. El m-a determinat să mă interesez de condițiile meteorologice și toate celelalte, de acolo vine totul. Fie că e vreme bună sau orice alt motiv care mă face să mă gândesc la el, o fac. El a făcut ca asta să se întâmple cu adevărat. El este zeul schiului și m-a binecuvântat cu viteză”.

Patrick Halgren: „Medaliile nu înseamnă nimic pentru mine”

Părinții lui, Kathy și Peter, s-au numărat printre spectatorii care au urmărit cursa de argint a fiului lor. Aceștia se află doar pentru a treia oară într-o călătorie în afara granițelor SUA. „Au plecat în luna de miere la Tijuana, în Mexic, acum 50 de ani. Și-au recuperat copilul decedat din Noua Zeelandă și m-au văzut câștigând o medalie la Jocurile Paralimpice pe cea mai frumoasă pârtie de schi din lume. Este un moment ireal pentru ei. Este o experiență care le va rămâne în memorie toată viața și un moment atât de frumos”, a spus el, aflat la a doua participare paralimpică la pentru olympics.com.

Patrick a subliniat însă: „Medaliile nu înseamnă nimic pentru mine. Dragostea tuturor celor care mă susțin este ceea ce contează pentru mine. Pot simți, pot simți literalmente toate persoanele care mi-au transmis urări de bine, mulțumiri și urări de noroc. Pot simți că mă iubesc și ele sunt motivul pentru care am câștigat”.

Mama sa l-a completat: „I-am spus: «Nu ne pasă de medalii. Suntem atât de fericiți că suntem aici cu tine»”.

Patrick Halgren: „Simt că am o superputere”

Pentru a-l duce pe fratele său prin toate locurile prin care umblă, Patrick lipește prin locurile prin care trece autocolante cu inscripția „SvendIt” – un omagiu adus fratelui său și cuvintele după care se ghidează în viață. „Înseamnă să ai curaj, să fii conștient de tine însuți în fața adversității, și asta fac eu prin „Svending” pentru el, pentru Sven”.

Halgren duce o viață plină de aventuri, împărțindu-și timpul între rulota sa Ford și casa din Colorado Springs, Colorado. În timpul sezonului de schi, își parchează rulota în apropierea stațiunii Winter Park Resort, unde anunță cursele pentru copii, ajută la repararea gardurilor, se antrenează și se relaxează. Se autointitulează „șeriful muntelui și le mulțumesc tuturor celor care m-au votat”, glumește el.

Recent, s-a aventurat și în lumea cinematografiei. A lucrat la un film intitulat „Us and Them”, care prezintă schiul adaptat din perspectiva sportivilor precum Halgren. „Am vrut doar să realizăm un scurtmetraj cu persoane cu dizabilități care fac lucruri interesante. Simt că am o superputere în acest moment, aceea de a combate ura cu iubire și de a o transmite celor care m-au ajutat să ajung aici”, a spus Patrick pentru Associated Press.

Citește și:
A semnat astăzi cu U Cluj: „Unul dintre «pistoane»”
Superliga
A semnat astăzi cu U Cluj: „Unul dintre «pistoane»”
„Arăta ca o focă” » Diana Șucu a dezvăluit jucătorul de la Rapid care l-a dezamăgit crunt pe patron: „N-a fost în stare să se miște”
Superliga
„Arăta ca o focă” » Diana Șucu a dezvăluit jucătorul de la Rapid care l-a dezamăgit crunt pe patron: „N-a fost în stare să se miște”
Cadou de 500.000 de dolari pentru Jutta Leerdam  » Reacție ei, de milioane
Altele
Cadou de 500.000 de dolari pentru Jutta Leerdam » Reacție ei, de milioane
Imagini incredibile în Liga Campionilor » A început să facă sandvișuri chiar în timpul meciului!
Liga Campionilor
Imagini incredibile în Liga Campionilor » A început să facă sandvișuri chiar în timpul meciului!
LISTA Salarii în armată de la 5.000 de lei pentru civili, la 30.000 de lei pentru ofițeri, fără sporuri. Au început înscrierile și recrutarea
Profit.ro
LISTA Salarii în armată de la 5.000 de lei pentru civili, la 30.000 de lei pentru ofițeri, fără sporuri. Au început înscrierile și recrutarea
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

„Nu mi-am dat seama cât e de scurtă sau transparentă” » Eugenie Bouchard a venit la evenimentul de la Indian Wells cu o rochie pe care nu o probase

Verdict înainte de play-off: „La ce calitate avem, nu avem voie să pierdem vreun meci!”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează