SPORTURI  »  JOCURILE OLIMPICE  »  ÎNOT

CORESPONDENȚĂ DIN JAPONIA Robert Glință, epuizat după finala de la Jocurile Olimpice: „Atât am putut la momentul acesta! Am dat totul”

Robert Glință, foto: Raed Krishan/GSP +11   FOTO
Robert Glință, foto: Raed Krishan/GSP

Articol de , - Publicat marti, 27 iulie 2021 07:54 / Actualizat marti, 27 iulie 2021 09:37

Locul 8 la 100 metri spate pentru campionul european din acest an. Robert Glință nu are ce să-și reproșeze, dar va continua să muncească pentru a ajunge pe podium și la Jocurile Olimpice.

  • Corespondență din Japonia: reporterii GSP Marian Ursescu, Justin Gafiuc și Raed Krishan (foto) transmit cele mai importante știri de la Jocurile Olimpice.

Robert Glință a prins la Tokyo a doua finală olimpică în proba de 100 metri spate. După Rio 2016, unde a ocupat locul 8, Robert a terminat pe 8 și în Japonia. Și-a îmbunătățit cu mult timpul, dar nu a putut să urce în clasament.

Epuizat, la finalul cursei, campionul european a explicat cum a trăit cursa, ce își propune pentru viitor, dar a făcut declarații măgulitoare la adresa lui David Popovici, noua stea a înotului românesc și nu numai.

David Popovici, la două sutimi de bronz! foto: Raed Krishan/GSP
David Popovici, la două sutimi de bronz! foto: Raed Krishan/GSP
David Popovici, la două sutimi de bronz! foto: Raed Krishan/GSP
+7 FOTO

Robert Glință, primele declarații după finala de la Jocurile Olimpice

...despre finala de la 100 metri spate

„Extrem de epuizantă, de altfel toate finalele sunt la fel. E vorba de a da tot ce ai în tine, de a nu lăsa niciun fel de resursă în corp. Eu am dat tot ce am avut în mine azi, de aceea sunt așa extenuat acum. Până la urmă am avut o cursă mai bună decât în semifinale și calificări, asta e îmbucurător. Timpul nu a fost departe de timpul meu de record național și personal. Din punct de vedere tehnic și tactic am executat o cursă foarte bună. Ăsta mi-a fost nivelul la această competiție".

...despre strategia de cursă

„Am încercat să plec tare, era singura mea șansă de a avea șanse. Mă bazam pe resursele mele. Am fost pe locul 4 la 50 de metri, am dat tot ce am avut în mine, efectiv mai mult de atât nu am avut ce! Eu sunt încântat. E o lecție, îmi servește pe viitor. Față de acum 5 ani, la Rio, cu siguranță am devenit un înotător mai complet, dar voi mai avea foarte multe de învățat. Voi folosi aceste curse de la Tokyo ca sursă de inspirație și motivație pentru viitor"

...despre 50 metri spate probă olimpică?

„Eu sunt pregătit pentru 50 metri spate. Sunt dublu vicecampion european pe această distanță după rusul Koleșnikov, recordmenul mondial al probei. Din câte am auzit, din 2024 vor intra ca probe olimpice și distanțele pe 50 metri. Sunt un vitezist și un sprinter de fel și m-ar ajuta"

...despre David Popovici

„Este uluitor ce a reușit David la vârsta de 16 ani, este o performanță pe care ne este greu să o percepem și concepem la adevărata ei valoare! David nu este un fenomen doar pentru natația românească, David este un fenomen al înotului mondial. Sper din tot sufletul să aibă o cale lină în performanță, este setat din plin pentru succes. Este un caracter și o personalitate demnă de toată admirația. Eu îl admir și-l respect. Are un potențial uriaș, este fabulos"

...despre viitor și Jocurile Olimpice Paris 2024

„Am crescut din toate punctele de vedere, am trecut prin multe, am învățat, m-am perfecționat. Cu siguranță nu mi-am atins apogeul carierei și nu există niciun înotător desăvârșit. Există lucruri din care să învățăm. Mi-am demonstrat în ultimul an că sunt într-un trend ascendent în performanță, încerc să urmăresc acest trend, să merg mai departe și să țintesc sus.

Paris 2024, nu știu ce se va întâmpla până atunci, dar promit că tot ce ține de mine voi face! Orice să ajung cât mai sus, vreau să știu că am făcut tot ce mi-a stat în putere. Când voi privi înapoi să nu am nimic de regretat"

Rezultate finala de la 100 metri spate

  1. Evgheni Rîlov (Rusia): 51,98 - record european
  2. Kliment Koleșnikov (Rusia): 52,00
  3.  Ryan Murphy (SUA): 52.19
  4. Thomas Ceccon (Italia): 52.30
  5. Jiayu Xu (China): 52.51
  6. Hugo Gonzalez (Spania): 52.78
  7. Mitch Larkin (Australia): 52.79
  8. ROBERT GLINȚĂ (România): 52,95

52,88este cel mai bun timp al lui Robert Glință la 100 metri spate. Cu acest timp a câștigat aurul european în acest an, la Budapesta

Citește mai multe știri de la Jocurile Olimpice: 

David Popovici la două sutimi de secundă de medalie la Jocurile Olimpice, dar cu nou record național! Cum s-a trăit cursa pe viu

David Popovici, primele declarații după cursa fabuloasă la Tokyo: „Mi-am ros aseară unghiile, altfel luam medalie!”

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Imagini scandaloase! Zona Crepusculară la Arenele BNR, în centrul Bucureștiului » Jandarmii blochează accesul pentru un motiv incredibil: „Sunt «consensele» noastre”


Comentarii (5)
1115907728536992
Gheorghe Bica  •  28 Iulie 2021, 10:25

Bravo,Robert!

926404604585145
Valentina Boboc  •  27 Iulie 2021, 20:47
Postat de farist pe 27 Iulie 2021, 11:22

Ce pretenții să ai de la sportivii români? Ăsta e epuizat pe locul 8, ăia la fotbal erau morți după primul meci, în care s-au apărat frenetic...

Fără supărare, dar nu cred că aveți habar câtă muncă se depune și câți ani de antrenamente sunt necesari pentru a ajunge la nivelul ăsta, a ajuns în finală la Jocurile Olimpice și e mare lucru și dacă nu sunteți în stare să apreciați, măcar nu aruncați cu noroi. Este ușor să privești de pe margine și să-ți dai cu părerea. O seară frumoasă!

dobrin
dobrin  •  27 Iulie 2021, 18:52
Postat de farist pe 27 Iulie 2021, 11:22

Ce pretenții să ai de la sportivii români? Ăsta e epuizat pe locul 8, ăia la fotbal erau morți după primul meci, în care s-au apărat frenetic...

Da, de parca am avut numai campioni ca sa ne fie rusine cu un loc 8. Atat a putut omul si asa i-a fost forma de moment. Grija noastra ar trebui sa fie cum sa-i tinem in tara dupa ce se retrag, ca sa pregateasca pentru performanta generatia urmatoare.

Vezi toate comentariile (5)
Comentează
Close