SPORTURI  »  OLIMPIADA 2008  »  SCRIMĂ / INTERVIU

Fără teamă

Articol de GSP - Publicat marti, 22 iulie 2008 00:00

Deşi debutant la Jocurile Olimpice, Rareş Dumitrescu speră întrăo medalie în China, călit fiind în concursurile de Cupă Mondială

Scrimerii olimpici au fugit de căldura din Bucureşti şi se află de două săptămîni în cantonament la Buşteni. Ei vor mai sta la munte pînă joi, cînd vor reveni acasă pentru a-şi pregăti bagajele pentru Beijing. Rareş Dumitrescu, care nu a împlinit încă vîrsta de 25 de ani, este al doilea sabrer calificat în China după Mihai Covaliu. A avut un sezon bun, ocupînd locul 4 mondial (locul 1 la Cupa Mondială de la Madrid, locul 2 la cea de la Kish Island şi locul 3 la Budapesta şi Padova). Pentru Beijing şi-a propus un rezultat care să nu dezamăgească.

- Rareş, cum te simţi înainte de Olimpiadă?
- Sincer, am emoţi, fiind pentru prima dată cînd particip la o astfel de competiţie. În acelaşi timp, sînt încrezător că voi reuşi o performanţă notabilă.

- Cum decurg antrenamentele?
- Sînt în plină pregătire. Pînă acum sînt mulţumit de evoluţia mea, dar mai este destul timp pînă la începerea concursului, aşa că voi putea pune la punct toate capitolele.

- Ce obiectiv ţi-ai stabilit la Jocurile Olimpice?
- Îmi doresc să cuceresc o medalie, dar sînt conştient că nu va fi uşor. Depinde mult de nivelul de concentrare, de atenţie, de experienţă. Am avut cîteva podiumuri anul acesta şi am ieşit pe 4 la Cupa Mondială, aşa că voi face însă tot posibilul să mă întorc acasă cu o medalie.

- Ai mai fost în China?
- Am mai fost anul trecut, într-un stagiu de pregătire.

- Şi cum ţi s-a părut?
- Ţara este frumoasă şi mi-a plăcut foarte mult cum au pregătit evenimentul. Totuşi, nu mi-a plăcut deloc mîncarea.

- Cum e să lucrezi alături de campionul olimpic Mihai Covaliu?
- Personal, am învăţat multe de la Mihai. Nu de puţine ori ne-a împărtăşit din experienţa acumulată în carieră. Este un coleg bun, care ne-a ajutat mult să progresăm.

4 este locul mondial pe care se află în 2008 Rareş Dumitrescu

Citește și:
Ce a făcut Daniel Pancu, imediat după fluierul final din Rapid - Corvinul
Superliga

Denis Alibec a devenit tată: „Un nou capitol a fost deblocat”

Gabriela Ruse, detalii inedite din relația cu celebrul tenismen: „Îi place în România. Ceva interesant. Diferit!”
Tenis

Am primit imagini de neprivit de la Militar: „Neicuțescu i-a rupt piciorul și râdea. Câine” » Fotbalistul acuzat se apără: „De-aia am și ieșit la pauză”
Liga 2

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Arhivele Securității: imagini rare și detalii explozive din culisele europene ale lui Dinamo - mese de lux, bani, fete și vacanțe pentru arbitri + „A apreciat-o pe informatoarea «Brândușa»”

Gabriela Ruse, detalii inedite din relația cu celebrul tenismen: „Îi place în România. Ceva interesant. Diferit!”

Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează