SPORTURI  »  OLIMPIADA 2008  »  JOCURILE OLIMPICE / GIMNASTICA FEMININ

Nadia Comăneci: "România a ocupat locul pe care îl merita"

Articol de GSP - Publicat miercuri, 13 august 2008 00:00

Fosta mare gimnastă a României, Nadia Comăneci, a declarat miercuri că elevele lui Nicolae Forminte au obţinut o medalie de bronz foarte preţioasă în concursul pe echipe, mai ales că puţină lume le dădea şanse după evoluţia din calificări.

"Fetele au mers foarte bine azi în comparaţie cu evoluţia din calificări. Au fost foarte sigure şi cred că au primit note destul de mici la bârnă, deşi nu au avut ratări ca rusoaicele", a spus Nadia Comăneci la Antena 3.

Ea consideră că "este locul pe care îl meritam, deoarece China şi SUA au exerciţiile cu notă de plecare mult mai mare ca a noastră". "Mă bucur mult pentru această medalie, să avem încredere în fetele noastre şi în antrenori, pentru că putem ajunge mai sus cu muncă multă. Mai avem nevoie de încă două fete de aceeaşi valoare cu Steliana Nistor, la paralele, o fată cu săritură mai bună, iar la bârnă ne trebuie un exerciţiu cu notă de plecare mai mare", a spus Comăneci, care a încheiat: "În momentul de faţă suntem buni, dar sunt alţii mai buni ca noi".

Sursa: NewsIn

Citește și:
Fiorentina - Frosinone » Bîrligea a debutat în Serie A, într-un meci de coșmar pentru Drăgușin! Rezultat neverosimil
Stranieri
Fiorentina - Frosinone » Bîrligea a debutat în Serie A, într-un meci de coșmar pentru Drăgușin! Rezultat neverosimil
Cele mai ciudate stadioane din lume » Recunoști vreunul?
Campionate
Cele mai ciudate stadioane din lume » Recunoști vreunul?
Transferul lui Vladislav Blănuță a fost oficializat
Campionate
Transferul lui Vladislav Blănuță a fost oficializat
Craiova Maxima, la căpătâiul lui Nicolae Ungureanu » Eugen Neagoe, dărâmat: „În dreapta nea Nae Tilihoi, în stânga nea Nae Ungureanu. S-au dus mult prea devreme”
Superliga
Craiova Maxima, la căpătâiul lui Nicolae Ungureanu » Eugen Neagoe, dărâmat: „În dreapta nea Nae Tilihoi, în stânga nea Nae Ungureanu. S-au dus mult prea devreme”
Încă o revoluție la Horse, companie cu fabrică în România: primul motor axial pe un range-extender
Profit.ro
Încă o revoluție la Horse, companie cu fabrică în România: primul motor axial pe un range-extender
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

„Asta e lipsă de curaj!” » Decizia luată de Mihai Rotaru în cazul lui Filipe Coelho și primul nume mare care „bântuie” banca Craiovei

De la 5 milioane la zero » Precedentul care dă fiori celor de la FCSB în afacerea Bîrligea

Comentarii (31)
 •  16 August 2008, 10:34

toti cei care au lasat romania o critica!!!dar de ce nimeni nu face nimic ptr a o ajuta?!?NADIA SI BELA KAROLY de ce nu ajutati gimnastica romana in loc sa o criticati,sau ati uitat de unde ati plecat?????voi aveti o putere!!!noi oamenii de rand asteptam doar o minune data de la Dumnezeu!e bine in america dar lasati-o balta si ajutati tara voastra mama!!!!

 •  15 August 2008, 10:46

Bravo si cinste voua campioanelor,parerea mea ca am primit note prea mici la barna, la care nu am ratat deloc si cat de mult nu si-ar dori unii sa ne vada inafara podiumului,aceasta n-o sa se intample, pentru ca valoarea si talentul romanesc e in sangele acestor fete si baieti, iar domnii Belu si Bitang ar trebui sa revina in sala de antrenament desigur cu domnul Forminte care a facut o traba exelenta cu aceste fete pentru mine de Aur nu de Bronz.SUCCES in continuare.

 •  14 August 2008, 10:55

Nadia are dreptate, nu avem inca o echipa. Mai rau este ca am avut doi antrenori pe care n'am stiut sa'i pastram. Nu am nimic cu antrenorul actual, tot respectu,dar cei doi erau o fabrica de medalii de aur. Am facut sport de performanta, altul nu gimnastica, pentru performanta trebuie sa muncesti mult si asta implica si durere si suferinta. Felicitari echipei.

Vezi toate comentariile (31)
Comentează