Articol de Marian Ursescu, Cătălin Tolontan, Cristi Preda (foto) - Publicat marti, 19 august 2008 00:00
"Îmi vine să mă las de sport!", a spus Nicoleta Grasu în lacrimi, aseară, după ce a ratat seara vieţii ei
"Nicoleta a muncit patru ani ca un cîine pentru această Olimpiadă, dar emoţiile au trădat-o", a spus aseară un oficial al atletismului. În lumea mică şi deseori clevetitoare a sportului, Nicoleta trece drept o emotivă intratabilă, "genul de sportivă extraordinară cînd nu are presiune, dar incapabilă să reziste momentelor de vîrf. A greşit că n-a folosit o consiliere psihologică înainte de Beijing".
De aici a pornit dialogul cu Nicoleta. Finala de disc a început la 19:00, atunci a pornit şi ploaia, iar 30 de minute mai tîrziu românca îşi căuta, rătăcită, soţul din priviri în tribună. "Unde să mă duc?", bîiguia ea. Casele de pariuri tresăltau fericite. Prima favorită a concursului, cu cotă de 2,50, părăsise competiţia după trei aruncări!
Au mai trecut 20 de minute pînă cînd ea a apărut la zona mixtă, ducînd în mîna dreaptă geanta grea, în care şi-a îndesat prosopul şi munca de 4 ani. Incredibil!
- Nicoleta, ce s-a întîmplat?
- Nu ştiu, e urît ce s-a întîmplat! Pur şi simplu, am fost prea sigură pe mine. Îmi pare rău că i-am dezamăgit pe cei de aproape, familia, pe toţi cei care au crezut în mine. (Femeia de 37 de ani nu spune un text învăţat pe dinafară. Ţine ochii mari, albaştri, spre tavan şi îşi cere scuze încă o dată).
- Emoţiile te-au doborît?
- Nu. Am avut mai multe emoţii la calificări. (Asta e adevărat, n-a sunat acasă cu trei zile înainte de concurs de frică să nu plîngă la telefon). Mi-am dorit prea mult să înving aici, aveam nevoie de o medalie. (Se uită scurt către plasmele din zona mixtă) Nu-mi vine să cred! Priviţi, se va cîştiga medalie cu 62-63 de metri, cît arunc eu din prima în mod normal.
- Şi cînd ai simţit că lucrurile nu sînt în regulă?
- La stadionul de încălzire. M-a luat o durere de cap! Şi am cerut o pastilă.
- Publicul te-a timorat? (În probă au fost şi două chinezoaice, care au făcut cei 90.000 de oameni, stadionul a fost plin ochi, să vuiască. Dar nici vorbă să huiduiască adversarele!)
- Nu, nu. M-am concentrat cît am putut. După un astfel de eşec îţi vine să te laşi de sport! Vă daţi seama ce ar urma? Încă patru ani de eforturi?! Nu mai pot! NU MAI POT! (Loveşte uşor cu piciorul drept în geanta pe care o leagănă în ritmul unei stări interne de pendul. E cînd lucidă, cînd înlăcrimată).
- Ce vei face în continuare?
- Nu ştiu, dar mi se pare greu acum să o mai iau de la capăt. Nu pot să-mi expun toată viaţa sportului. Am familie, am o vîrstă şi un timp de trăit. Vă rog să mă iertaţi, plec. (Are lacrimi în ochi. Oricum nu mai puteam întreba altceva)
"Îmi vine să mă las de sport!", a spus Nicoleta Grasu în lacrimi, aseară, după ce a ratat seara vieţii ei
"Nicoleta a muncit patru ani ca un cîine pentru această Olimpiadă, dar emoţiile au trădat-o", a spus aseară un oficial al atletismului. În lumea mică şi deseori clevetitoare a sportului, Nicoleta trece drept o emotivă intratabilă, "genul de sportivă extraordinară cînd nu are presiune, dar incapabilă să reziste momentelor de vîrf. A greşit că n-a folosit o consiliere psihologică înainte de Beijing".
De aici a pornit dialogul cu Nicoleta. Finala de disc a început la 19:00, atunci a pornit şi ploaia, iar 30 de minute mai tîrziu românca îşi căuta, rătăcită, soţul din priviri în tribună. "Unde să mă duc?", bîiguia ea. Casele de pariuri tresăltau fericite. Prima favorită a concursului, cu cotă de 2,50, părăsise competiţia după trei aruncări!
Au mai trecut 20 de minute pînă cînd ea a apărut la zona mixtă, ducînd în mîna dreaptă geanta grea, în care şi-a îndesat prosopul şi munca de 4 ani. Incredibil!
- Nicoleta, ce s-a întîmplat?
- Nu ştiu, e urît ce s-a întîmplat! Pur şi simplu, am fost prea sigură pe mine. Îmi pare rău că i-am dezamăgit pe cei de aproape, familia, pe toţi cei care au crezut în mine. (Femeia de 37 de ani nu spune un text învăţat pe dinafară. Ţine ochii mari, albaştri, spre tavan şi îşi cere scuze încă o dată).
- Emoţiile te-au doborît?
- Nu. Am avut mai multe emoţii la calificări. (Asta e adevărat, n-a sunat acasă cu trei zile înainte de concurs de frică să nu plîngă la telefon). Mi-am dorit prea mult să înving aici, aveam nevoie de o medalie. (Se uită scurt către plasmele din zona mixtă) Nu-mi vine să cred! Priviţi, se va cîştiga medalie cu 62-63 de metri, cît arunc eu din prima în mod normal.
- Şi cînd ai simţit că lucrurile nu sînt în regulă?
- La stadionul de încălzire. M-a luat o durere de cap! Şi am cerut o pastilă.
- Publicul te-a timorat? (În probă au fost şi două chinezoaice, care au făcut cei 90.000 de oameni, stadionul a fost plin ochi, să vuiască. Dar nici vorbă să huiduiască adversarele!)
- Nu, nu. M-am concentrat cît am putut. După un astfel de eşec îţi vine să te laşi de sport! Vă daţi seama ce ar urma? Încă patru ani de eforturi?! Nu mai pot! NU MAI POT! (Loveşte uşor cu piciorul drept în geanta pe care o leagănă în ritmul unei stări interne de pendul. E cînd lucidă, cînd înlăcrimată).
- Ce vei face în continuare?
- Nu ştiu, dar mi se pare greu acum să o mai iau de la capăt. Nu pot să-mi expun toată viaţa sportului. Am familie, am o vîrstă şi un timp de trăit. Vă rog să mă iertaţi, plec. (Are lacrimi în ochi. Oricum nu mai puteam întreba altceva)
CUM EXPLICĂ ARUNCĂRILE
Prima 58,63 "Am făcut rotaţia bine, dar n-am accelerat"
A doua ratare "De data asta am accelerat, dar am greşit la rotaţie. Dacă mergea bine, asta era o aruncare foarte tare"
A treia ratare "Nu ştiu ce s-a întîmplat. Nu mi-o explic"
62,51 metri reuşise Nicoleta în calificări, al doilea rezultat dintre cele 12 atlete care au intrat în finală
64,74 metri a măsurat aruncarea americancei Stephanie Brown Trafton, cîştigătoare de aseară, iar locul 3 s-a luat cu 62,59, cum anticipase Nicoleta
66,51 metri a aruncat Nicoleta Grasu în acest an, la Istanbul, reprezentînd a doua performanţă mondială pe 2008
