5 întrebări cu Victor Hănescu la BRD Trophy: "Vreau să mă bucur de tenis"

Victor iese din Centrul de Presă şi oamenii îl opresc pentru poze şi autografe pe tot drumul spre vestiare. La fel de calm şi de răbdător ca pe teren, adăugînd un zîmbet, el se alătură fanilor de toate vîrstele, apoi îşi reia drumul. Are aerul cuiva care şi-a găsit drumul, care preţuieşte mai mult fiecare senzaţie pe care o trăieşte în cadrul tenisului, fie aceasta legată de o victorie sau de o înfrîngere. Iar asta se vede şi din felul cum răspunde la întrebări.

- Victor, ai avut un început bun de sezon, chiar din prima săptămînă, la Doha, mai tîrziu au făcut sferturi la Casablanca. Poţi să descrii puţin aceste rezultate?
- Da, a fost un start de sezon relativ bun. Am ajuns în sferturi la Doha, l-am învins acolo pe Verdasco, apoi am trecut un tur la Australian Open, ceea ce nu mi se întîmpla de obicei. E mai greu acolo pentru mine cu suprafaţa, cu condiţiile. Am cîştigat un meci şi la Indian Wells, iar la Casablanca am ajuns iar în sferturi. Sînt cîteva luni bune.

- Se apropie Roland Garros-ul, turneul de Mare Şlem în care ai obţinut cele mai bune rezultate ale tale. Îţi aminteşti de prima dată cînd ai jucat acolo?
- A fost în 2002, dar atunci n-am trecut de calificări. Îmi amintesc că nu înţelegeam de ce scorurile se spun în franceză, chiar jucam cu un francez şi mi se părea că îl favorizează pe el (rîde). M-am enervat şi mi-am zis că nu mai vin niciodată la turneul acesta. Apoi, în anul următor, cînd am trecut de calificări şi am ajuns în turul al treilea pe tabloul principal, ce meci am avut acolo cu Nieminen!, am realizat impactul unui asemenea concurs. Ce înseamnă istoria, tradiţia, cum sînt arenele de acolo, clubul. Abia atunci am fost fascinat.

- Cu cine lucrezi acum?
- De la începutul sezonului, chiar înainte de Doha, am început să lucrez cu Florian, fratele soţiei mele. E bine, şi el e la început, mă ajută şi ne înţelegem bine, mai ales că sîntem rude. Şi colaborez în continuare cu Dave Dehaan, doar că la mai puţine turnee. Aş putea să merg oricînd să mă antrenez la academia Mouratoglu, am rămas în relaţii bune cu ei, dar prefer să vin acasă, să fiu alături de familie.

- Cum s-a schimbat viaţa ta de jucător de cînd ai devenit tată?
- S-a schimbat în bine. Sînt mai responsabil. Pe de altă parte, îmi doresc să fiu aproape de soţia mea şi de copil. Ei nu pot veni mereu cu mine la turnee, au fost în State pentru că am petrecut mai multe săptămîni acolo. În rest, caut să vin eu mai des acasă.

- Spuneai că te apropii de ultimii ani ai carierei. Ce mai aştepţi de la ei, ce-ţi mai doreşti să obţii?
- Într-adevăr, nu cred că mai pot ţine mult timp pasul în ritmul acesta, de plecări, veniri, deplasări lungi. Tot ce vreau e să mă bucur de aceste meciuri pe care le joc, pe care le cîştig pentru că se simt altfel acum. Cînd eşti tînăr, nu prea realizezi, nu preţuieşti victoriile aşa cum o faci la maturitate, e mai mult elan, nu înţelepciune.