SPORTURI  »  TENIS  »  ROLAND GARROS

Alexandra Dulgheru s-a obişnuit cu vîrfurile circuitului WTA » Lumea lui Piti

Alexandra Dulgheru, Dulgheru
Alexandra Dulgheru, Dulgheru

Articol de - Publicat luni, 24 mai 2010 00:00

Anul trecut, cîştiga titlul în capitala Poloniei de pe locul 201 mondial. Probabil surpriza sezonului. Acum, victoria Alexandrei vine pe un fond de acumulări pozitive. Românca îşi găseşte tot mai bine locul între jucătoarele de top.

Ce asemănare există în 2010 între Alexandra Dulgheru şi Serena Williams, Venus Williams ori Vera Zvonareva? Scurt şi simplu: sînt singurele jucătoare care au reuşit să-şi apere titlurile cucerite sezonul trecut. "Vorbeam şi cu domnul Marcu: e ceva extraordinar, mai ales la fete, să poţi să cîştigi doi ani la rînd", spunea Alexandra la puţine ore după ce reuşise să se impună pentru a doua oară consecutiv la Varşovia.

"E ca un vis! Am intrat în turneu ştiind că n-o să fie uşor. Era şi ceva presiune, aş fi pierdut puncte. Nu aş fi căzut însă mult în clasament pentru că aveam o rezervă. Am luat totul meci cu meci. Am jucat, pur şi simplu. Mi-am văzut de treabă", a explicat Piti, care a trecut în finală cu 6-3, 6-4 de chinezoaica Jie Zheng.

De unde atîta maturitate şi atît realism la o fată care abia va împlini 21 de ani peste cîteva zile? De unde capacitatea de a sintetiza atît de bine o situaţie complexă, în care s-a aflat şi pe care a gestionat-o perfect? De unde atît calm pe teren şi atîta putere de luptă şi de concentrare? Aşa e Piti. Serioasă în joc, dedicată, atentă, ambiţioasă, degajată în afara lui, zîmbitoare, deschisă. O jucătoare care îşi găseşte tot mai clar şi mai definit locul în topul mondial.

Cîteva niveluri dintr-un foc
A trecut un an de schimbări dramatic pozitive pentru Alexandra. În 2009, s-a impus la Varşovia şi a devenit ceea ce site-ul WTA numea "una dintre cele mai improbabile campioane din istorie". Era pe locul 201 mondial, juca pentru prima dată pe un tablou principal de asemenea nivel şi nimeni, nici chiar ea, nu-i acorda vreo şansă. Dulgheru se afla însă pe un trend ascendent, chiar dacă de mai mică magnitudine, adunînd rezultate favorabile în turnee de 25.000 sau 75.000 de dolari.

Dintr-o dată, victoria de la Varşovia a proiectat-o într-un univers superior, de pe 201 pe 83. Ca la jocurile video, a escaladat cîteva niveluri dintr-un singur foc şi s-a găsit brusc aproape de elita tenisului feminin. "A fost uimitor şi straniu în acelaşi timp!", recunoaşte românca. "Ştiam cît de mult trebuie să munceşti pentru a ajunge acolo, dar şi cît de mult trebuie să munceşti în continuare pentru a rămîne". N-a mai fost nevoită să dispute rundele de calificare. "Minunat! Mereu eram prima sau a doua variantă de rezervă pentru tabloul mare şi nu ştiam cînd să-mi iau bilete de avion!", îşi aminteşte Piti.

Confruntări cu scîntei
Mai mult decît atît însă, au început să conteze întîlnirile tot mai dese cu jucătoare importante. "Mi-am dorit să joc cu ele, cine nu vrea asta?". Ştia că doar aşa putea să-şi ascută propriile arme. Ştie în continuare că asemenea înfruntări călesc. Nu degeaba enumeră printre cele mai bune meciuri făcute de ea anul acesta două pierdute, cu Wickmayer la Australian Open (8-10 în decisiv) şi cu Clijsters la Marbella (trei seturi). Au fost partide în care a luptat, s-a bătut, a jucat bine, din care a învăţat. Apoi au venit victoriile la Safina (Roma) şi Dementieva (Madrid).

Totul are o curgere şi o logică. Un progres asumat. Alexandra deţinea de mult, probabil din perioada junioratului, datele necesare pentru a pătrunde în top. Jocul variat, pe care e dispusă să-l îmbunătăţească unde e nevoie şi să-l facă mai agresiv. "Doar aflîndu-te între cele mai bune te ajută să creşti", spune ea. "Încrederea contează la rîndul ei". Totul se leagă. De aceea, a doua izbîndă de la Varşovia nu e nici pe departe o surpriză atît de mare cum a fost prima. Alexandra Dulgheru merge pe drumul ei. E în lumea ei. O lume care începe să coincidă din ce în ce mai mult cu elita mondială.

Punctul fix de la Varşovia
Deşi nu e superstiţioasă, Alexandra spune că nu poate evita o anumită rutină în timpul turneelor. La Varşovia, a cinat în fiecare seară la restaurantul hotelului Sheraton, "pentru că mi-a plăcut foarte mult şi a fost mai comod". "E amenajat în stil retro, uneori vin să cînte diverse trupe, au şi un ecran. Acolo am văzut finala de la Madrid, Nadal cu Federer", a povestit Piti. Sîmbătă seară, a urmărit acolo ultimul act al Champions League, Inter-Bayern, iar ieri a plecat spre Paris, pentru Roland Garros.

Citește și:
Transformare fizică incredibilă a fostului internațional coechipier cu Mutu! » „S-a retras în munți și s-a dedicat religiei”
Campionate
Transformare fizică incredibilă a fostului internațional coechipier cu Mutu! » „S-a retras în munți și s-a dedicat religiei”
Fostul campion cu FCSB se RETRAGE din cariera de fotbalist! A îmbrăcat de 30 de ori tricoul naționalei + și-a ales deja viitorul job
Superliga
Fostul campion cu FCSB se RETRAGE din cariera de fotbalist! A îmbrăcat de 30 de ori tricoul naționalei + și-a ales deja viitorul job
Cea mai nouă sala polivalentă din România urmează să fie inaugurată în iulie, anunță CNI
Altele
Cea mai nouă sala polivalentă din România urmează să fie inaugurată în iulie, anunță CNI
Fiica lui Jose Mourinho a atras toate privirile la Coachella: „Ce-i cu acel abdomen?”
Stiri extrasport
Fiica lui Jose Mourinho a atras toate privirile la Coachella: „Ce-i cu acel abdomen?”
FOTO Proiect de lux: mașini unicat pentru un singur client. Miliardarii planetei vor putea să aibă, în sfârșit propriul automobil unic
Profit.ro
FOTO Proiect de lux: mașini unicat pentru un singur client. Miliardarii planetei vor putea să aibă, în sfârșit propriul automobil unic
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

AI UN PONT? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

„Una dintre cele mai frumoase sportive” din România are o poveste cutremurătoare: „Cum să îmi fie rușine?!”

Ministrul Cătălin Predoiu, decizie istorică: „Vom numi viitorul stadion «Dinamo - Mircea Lucescu»”


Comentarii (22)
 •  24 Mai 2010, 18:12

excelent articol, multumesc! sper ca macar pe perioada RG si cu aceste rezultate bune ale lui Piti (vad ca e aproape de turul 2 acum) sa primeasca si tenisul mai multa atentie in paginile gsp!

 •  24 Mai 2010, 14:59

Felicitari pentru victoria de la Varsovia! Na Li e o jucatoare buna. Succes la Roland Garros, cred ca poate face o figura frumoasa! Frumos gestul cu steagul Romaniei, din ce in ce mai rar in sportul romanesc.

 •  24 Mai 2010, 14:44

Este puternica, ambitioasa, curajoasa. Dar joc variat? De cate ori vine la fileu intr-un meci? Cate mingii pierde pe rever? Sunt capitole la care are mult de lucrat pentru a deveni un sportiv complet, succes.

Vezi toate comentariile (22)
Comentează
Fii primul care află noutățile din sport! Cum să urmărești GSP în Google Discover!
Fii primul care află noutățile din sport! Cum să urmărești GSP în Google Discover!