SPORTURI  »  TENIS  »  WIMBLEDON

Ana Bogdan, după ce a intrat în istoria turneelor de Grand Slam: „E un moment pe care nu o să-l uit vreodată”

Ana Bpgdan/ foto: Imago Images
Ana Bpgdan/ foto: Imago Images

Articol de GSP - Publicat sambata, 08 iulie 2023 08:25 / Actualizat sambata, 08 iulie 2023 10:06

Ana Bogdan (30 de ani, 57 WTA) a pierdut dramatic cu Lesia Tsurenko (34 de ani, 60 WTA) din turul III de la Wimbledon, cedând în trei seturi, scor 6-4, 3-6, 6-7 (18-20). Sportiva din România a oferit un interviu emoționant la final, după ce a intrat în istoria turneelor de Grand Slam.

În meciul dintre Bogdan și Tsurenko s-a consemnat cel mai lung tie-break din istoria turneelor de Mare Șlem pe tabloul feminin. La finalul partidei, Ana a explicat ce a simțit pe parcursul „maratonului” de de 3 ore și 40 de minute.

Răsturnare la reluare » Cum s-a terminat „blockbuster-ul” Murray - Tsitsipas, meciul de la Wimbledon întins pe două zile
WIMBLEDON
Răsturnare la reluare » Cum s-a terminat „blockbuster-ul” Murray - Tsitsipas, meciul de la Wimbledon întins pe două zile

Ana Bogdan: „Începusem să amețesc”

„Stările mele au început de când conduceam în primul set cu 4-1, simțeam că ceva e în neregulă cu mine pentru că nu prea puteam focusa mingea, simțeam că parcă nu mă pot coordona și a început să-mi fie din ce în ce mai rău, dar cumva m-am luptat și am reușit să câștig primul set. Dar nu-mi era bine. 

Începusem să amețesc, începusem să simt presiune mare în urechi, ca și cum aveam urechile înfundate, începusem să văd punctulețe albe, am zis că e mai bine să chem doctorul pentru că era clar că ceva nu era în regulă cu mine. Apoi a început să-mi fie rău. Simțeam că îmi vine să vomit și am cerut o pastilă de la doctor pentru acest lucru. 

Nu pot să spun că a fost o diferență uriașă după ce am luat acea pastilă, stările mele erau aceleași și încercam din răsputeri să mă liniștesc, să reușesc să trec de acele stări, să mă lupt cu ele și să reușesc să le înving”, a spus Ana Bogdan, potrivit Eurosport.

Ana Bogdan - Lesia Tsurenko / Sursă foto: Guliver/Getty Images
Ana Bogdan - Lesia Tsurenko / Sursă foto: Guliver/Getty Images
Ana Bogdan - Lesia Tsurenko / Sursă foto: Guliver/Getty Images
Ana Bogdan - Lesia Tsurenko / Sursă foto: Guliver/Getty Images
Ana Bogdan - Lesia Tsurenko / Sursă foto: Guliver/Getty Images

Ana Bogdan: „E un moment pe care nu îl voi uita vreodată”

„În primul rând, pentru mine, a fost o luptă cu acele stări și apoi a fost lupta de pe teren. La un moment dat am trecut de orice limită, consider că mi-am întrecut multe limite astăzi și e dureros că am pierdut, dar faptul că am rezistat acolo pe teren, că mi-am zis că trebuie să lupt și să fiu acolo pentru că făceam ceea ce îmi place, cred că asta spune totul. 

Poate fi oboseală fizică, și oboseală mentală pentru că nivelul la care trebuie să fii aici, energetic și mental, e unul foarte înalt, dar cred că a fost și căldură, cred că au fost adunate de fapt. Cum să zic, e un moment pe care n-o să-l uit vreodată... 

E destul de dureros acum, dar poate că peste câteva zile o să-l privesc cu alți ochi și cred că îmi va da putere pe viitor și îmi arată că totuși am fost puternică și mi-am depășit multe limite. 

Cred că uneori erau momente în care simțeam clar că nu mai pot, că poate ar fi mai bine să mă opresc pentru că îmi era foarte, foarte rău și mă tot uitam la antrenor și îi spuneam lucrurile astea și încerca să mă liniștească pentru a putea continua. Deci, nu știu, mi-am depășit multe limite. Putem spune că m-am învins pe mine”, a mai spus Ana Bogdan.

Citește și:

Paula Badosa, enervată și de jurnaliști, și de tatăl iubitului, la Wimbledon » „Felicitări pentru victorie!” / „Am pierdut, dacă vrei să știi”
WIMBLEDON
Paula Badosa, enervată și de jurnaliști, și de tatăl iubitului, la Wimbledon » „Felicitări pentru victorie!” / „Am pierdut, dacă vrei să știi”
Bianca Andreescu, după ce a întors de la 2-5 în decisiv: „M-am uitat spre loja mea și toată lumea era roșie la față!”
WIMBLEDON
Bianca Andreescu, după ce a întors de la 2-5 în decisiv: „M-am uitat spre loja mea și toată lumea era roșie la față!”

FCSB se transformă total » Planul lui Becali pentru Liga Campionilor conține și „opțiunea interzisă, din umbră”

Imagini scandaloase! Zona Crepusculară la Arenele BNR, în centrul Bucureștiului » Jandarmii blochează accesul pentru un motiv incredibil: „Sunt «consensele» noastre”


Comentarii (5)
Trandafir
Trandafir  •  08 Iulie 2023, 20:55

Nu-i nimic, pana acum victorioasa la dublu in echipa cu Cristian. Tot la dublu Begu si Ruse victorioase si ele. Succes mai departe !

Ucluj
Ucluj  •  08 Iulie 2023, 18:31

Ai facut Ucraineni fericiti. Nu ai ce iti reprosa ! Nimeni nu te acuza. Felicitari ! Slava Ucraina ! Hai Romania !

Misu1950
Misu1950  •  08 Iulie 2023, 15:30

Respect, Ana Bogdan!

Vezi toate comentariile (5)
Comentează