SPORTURI  »  TENIS  »  AUSTRALIAN OPEN

AUSTRALIAN OPEN // VIDEO Premiere diferite în semifinala Barty - Kenin » Ce borne au atins cele două

Articol de - Publicat marti, 28 ianuarie 2020 17:26

Ashleigh Barty (23 de ani, 1 WTA) și Sofia Kenin (21 de ani, 15 WTA) se vor înfrunta joi în semifinale la Melbourne, o realizare inedită pentru fiecare dintre ele.

Una dintre jucătoarele cu cel mai evident progres în 2019, când a cucerit trei titluri și a urcat pe locul 12 în lume, Sofia Kenin continuă traseul în sus și la Australian Open. Americanca în vârstă de 21 de ani a trecut cu 6-4, 6-4 în „sferturi” de Ons Jabeur, atingând prima ei semifinală de turneu de Grand Slam. Și sfertul fusese un „first”, dar a fost capabilă să-l îmbunătățească fără zăbavă.  

Mai puțin dramatic 

„Mă simt foarte bine, superemoționată. Cred că am jucat bine, am încercat să-mi stăpânesc nervii. Era o partidă importantă. Totuși, felul în care am sărbătorit nu a fost atât de dramatic ca la anterioarele”, a spus Sofia. „Tot jocul meu a progresat, asta m-a ajutat. Încerc să mențin un nivel stabil, să fiu consistentă, să lupt la fiecare meci”, a adăugat americanca.  

Adversara ei din penultimul act se află și ea pentru prima dată în această fază la Australian Open. Nu însă și la turnee de Grand Slam în general, fiind campioana de la Roland Garros 2019. Ashleigh Barty a mai depășit un val de presiune locală, impunându-se în fața Petrei Kvitova cu 7-6, 6-2. 

VIDEO // Rezumatul meciului Barty - Kvitova

„Cu ea nu știi până la ultimul punct. Este o competitoare incredibilă. Trebuie să fii pregătită pentru fiecare punct în parte”, a lăudat-o australianca pe adversara ei. Ash și-a depășit cea mai bună performanță anterioară la Melbourne, "sfertul" de anul trecut. 

Kenin despre Barty 

„Va fi un meci mare, indiferent ce va ieși, mă simt emționată. Ne-am întâlnit de câteva ori, îi cunosc destul de bine jocul. Ea va juca acasă, de aceea totul va fi puțin diferit. Zilele acestea am obținut și eu suporteri noi, așa că sper să primesc un pic de sprijin”.

Barty despre Kenin 

„Este o competitoare excepțională. Îi place să se plaseze și să se testeze pe scenele mari. Am jucat deja de câteva ori, cu rezultate împărțite. Are capacitatea de a controla terenul și a fi cea care atacă prima. Va fi important pentru mie să anulez acest aspect”.

4-1în favoarea lui Barty este scorul întâlnirilor directe cu Kenin, dintre care 4 au avut loc anul trecut, inclusiv în "optimi" la Roland Garros

Vezi și:

Alexander Zverev, de la disperare la excelență » Cum și-a schimbat neamțul jocul în două săptămâni

Citește și:
ȘOCANT! Ce s-a ales de vila de 2 milioane de euro a lui Vasile Turcu, în 9 ani de la decesul fostului acționar de la Dinamo
Superliga
ȘOCANT! Ce s-a ales de vila de 2 milioane de euro a lui Vasile Turcu, în 9 ani de la decesul fostului acționar de la Dinamo
„Dacă eram după bani, luam unul cu mai puțini copii!” » Replică tăioasă pentru cei care o acuză că s-a măritat din interes
Stiri extrasport
„Dacă eram după bani, luam unul cu mai puțini copii!” » Replică tăioasă pentru cei care o acuză că s-a măritat din interes
Ilie Năstase, despre performanțele lui David Popovici: „Noi ne gândim că le-a făcut pentru România. Nu! Le-a făcut pentru el”
Altele
Ilie Năstase, despre performanțele lui David Popovici: „Noi ne gândim că le-a făcut pentru România. Nu! Le-a făcut pentru el”
Tavi Popescu n-a scăpat! Pedeapsă anunțată în direct: „Trebuie să înțeleagă toți”
Superliga
Tavi Popescu n-a scăpat! Pedeapsă anunțată în direct: „Trebuie să înțeleagă toți”
FOTO PREMIERĂ în România. Abonamente de parcare în curtea hipermarketului. Autoritățile se pregătesc să înceapă discuții cu marile magazine. Kaufland a lansat deja abonamente, în capitală
Profit.ro
FOTO PREMIERĂ în România. Abonamente de parcare în curtea hipermarketului. Autoritățile se pregătesc să înceapă discuții cu marile magazine. Kaufland a lansat deja abonamente, în capitală
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Portarul devenit celebru la Campionatul Mondial se românește cu românca Dana » Surprinși pe aeroportul Otopeni

David Popovici, intervievat de un mare rival și amic: „Ar fi egoist să încerc să-mi scriu numele în istorie și atât. Vreau să fiu mai mult”


Comentarii (1)
viomarmi22
viomarmi22  •  29 Ianuarie 2020, 11:57

O zăpăcește Barty cu bătaia pe Kenin, australianca este din alt film, împreună cu Simona sunt cele mai bune jucătoare din turneu și vor juca finala !

Vezi toate comentariile (1)
Comentează