SPORTURI  »  TENIS  »  TENIS

Belu: „Nu pot să îi aprob demisia lui Năstase”

Articol de GSP - Publicat marti, 26 februarie 2008 00:00

Preşedintele ANS, Octavian Belu, a declarat, marţi, că nu poate să aprobe demisia lui Ilie Năstase din fruntea FRT, pentru acest lucru urmând a se organiza o Adunare generală a Federaţiei, întrucât în regulamentul instituţiei nu există situaţia de demisie a preşedintelui acestuia.

Octavian Bellu a precizat că, deşi pe moment a părut simplă demisia lui Ilie Năstase de la FRT, nu este atât de simplu.

"Nu pot eu să îi aprob eu această demisie şi nu aş fi aprobat-o", a spus Bellu, precizând că acest lucru se poate face doar în Adunarea generală a FRT, singurul for care poate accepta demisia, întrucât preşedintele a fost ales de acest for.

Astfel, trebuie să se organizeze o nouă adunare generală, să se propună noi candidaturi şi să se facă din nou alegeri pentru postul de preşedinte al FRT.

Octavian Bellu a menţionat că nu s-a presupus, în regulamentul Federaţiei, situaţia demisiei preşedintelui instituţiei.

"Eu sper ca timpul care s-a scurs de la momentul prezentării demisiei să fi fost suficient pentru ca Ilie Năstase să găsească argumentele pentru a nu părăsi tenisul românesc, pentru că vom pierde de la imagine până la magnetul pe care îl reprezintă acesta pentru cei care vor să practice acest sport", a spus Octavian Bellu.

În opinia sa, "maestrul Ilie Năstase este o emblemă a sportului din România, o imagine a României, şi pierderea acestei embleme nu va aduce decât dezavantaje şi pierdere de încredere şi imagine României".

"Cele întâmplate sper că, aşa cum a spus Ilie, nu au reprezentat chiar picătura care a umplut paharul. Sper să revină aspra demisiei. Eu cred că aici ar trebui ca toţi să învăţăm din cele întâmplate, şi FRT să dea dovadă de o mai mare preocupare pentru transparenţa în aceste situaţii când se lucrează cu bani publici, şi să existe o comunicare mai specifică", a mai spus preşedintele ANS.

El a mai declarat că acest moment este unul "pasager", care să ducă Federaţia Română de Tenis la o reorganizare internă, la o adaptare la situaţia zilelor noastre şi la găsirea unor soluţii ca aceste evenimente să nu mai aibă loc, pentru ca instituţia să aibă puterea în continuare de a atrage sponsori fără de care nu se pot organiza aceste evenimente.

Fostul preşedinte al Federaţiei Române de Tenis, Ilie Năstase, a declarat, marţi, la finalul audierii în Comisia de sport din Senat, că o să se mai gândească dacă revine asupra demisiei din funcţie, pentru că nu doreşte să lase tenisul după 11 ani, şi că o să ajute "din urmbră".

Fostul tenisman Ilie Năstase a demisionat, în 12 februarie din funcţia de preşedinte al FRT, motivându-şi gestul prin faptul că nu mai doreşte ca numele său să fie asociat cu scandalurile de la federaţie şi prin faptul că o decizie judecătorească îl împiedică să realizeze proiectul academiei de tenis.

Citește și:
Fostul fotbalist român, idol în Croația, a ajuns să lucreze la o firmă de acoperișuri: „Nu m-a căutat nimeni. Trebuie să ai relații”
Superliga
Fostul fotbalist român, idol în Croația, a ajuns să lucreze la o firmă de acoperișuri: „Nu m-a căutat nimeni. Trebuie să ai relații”
Când își inaugurează Rapid noua bază de 6 milioane de euro » Imagini cu complexul construit de Dan Șucu
Superliga
Când își inaugurează Rapid noua bază de 6 milioane de euro » Imagini cu complexul construit de Dan Șucu
Revoluție la FCSB! Mirel Rădoi și-a dat acordul » Gigi Becali a numit noul șef la transferuri: „I-am făcut birou. Ordinele mele se execută. Să-l accepte!”
Superliga
Revoluție la FCSB! Mirel Rădoi și-a dat acordul » Gigi Becali a numit noul șef la transferuri: „I-am făcut birou. Ordinele mele se execută. Să-l accepte!”
Iată forma finală a viitoarei arene, după noile modificări: „Vom avea cel mai modern și mai frumos stadion din România”
Liga 2
Iată forma finală a viitoarei arene, după noile modificări: „Vom avea cel mai modern și mai frumos stadion din România”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

FRF ia în calcul să desființeze o echipă națională: „Căutăm alte soluții”

Noi imagini spectaculoase de pe șantierul Polivalentei - OZN: „Am pus șampania la frapat” + Costul investiției a crescut cu aproape 60%!


Comentarii (1)
 •  27 Februarie 2008, 10:54

aproba demisia Nastase e un inger pt nestiutori dar nu si pentru partenerii de afaceri de ce sa fie nastase deasupra legii? de ce sa poata face presiuni asupra judecatorilor?

Vezi toate comentariile (1)
Comentează