SPORTURI  »  TENIS  »  ATP

„Carlos Alcaraz e cu adevărat un cadou pentru acest sport” » Liderul mondial, lăudat de dublul finalist de la Roland Garros

Carlos Alcaraz, liderul mondial ATP/Foto: Getty Images
Carlos Alcaraz, liderul mondial ATP/Foto: Getty Images

Articol de - Publicat luni, 15 septembrie 2025 17:30 / Actualizat luni, 15 septembrie 2025 17:50

Alex Corretja (51 de ani), fostul număr 2 mondial, a avut o declarație plină de laude la adresa compatriotului său Carlos Alcaraz (22 de ani, 1 ATP), pe care îl consideră „un cadou pentru tenis”.

În urmă cu o săptămână, Carlos Alcaraz l-a învins pe Jannik Sinner (24 de ani, 2 ATP) în finala US Open, scor 6-2, 3-6, 6-1, 6-4, și a obținut al 2-lea titlu de Grand Slam al anului, după cel câștigat la Paris.

Carlos Alcaraz, comparat cu Rafael Nadal: „Toată lumea îl iubește pentru că e atât de natural”

În total, spaniolul a ajuns la 6 trofee majore câștigate și a reușit să revină pe prima poziție în clasamentul mondial. Într-un interviu citat de Reuters, Alex Corretja, dublu finalist la Roland Garros și medaliat cu bronz la Jocurile Olimpice din 2000, a dezvăluit ce înseamnă Alcaraz pentru tenis.

„E o binecuvântare să avem un jucător precum Carlos Alcaraz. E cu adevărat un cadou pentru acest sport. E aproape un miracol, să fiu sincer. Am avut atât de mulți jucători grozavi în trecut, dar după Rafael Nadal, legenda sportului nostru, dintr-odată îl avem pe Carlos, care e comparabil cu el”, a afirmat comentatorul Eurosport.

„Câștigă Grand Slam-uri, e numărul 1 mondial. E ceva foarte neașteptat și suntem foarte norocoși să îl avem. Cred că trebuie să apreciem asta, pentru că ceea ce face e foarte, foarte dificil și are doar 22 de ani, iar deja a câștigat 6 Grand Slam-uri”, a adăugat Corretja.

Fostul tenismen prevede un viitor strălucit pentru Alcaraz. „Va mai câștiga multe turnee de Mare Șlem în viitor. Toată lumea îl iubește pentru că e atât de natural. E atât de modest și simplu și spune ce gândește. E foarte direct și se comportă foarte bine. E unic”, a concluzionat Corretja.

Anul 2025 a fost foarte bun pentru Carlos Alcaraz, care a câștigat 7 trofee, având un bilanț de 61 de victorii și 6 înfrângeri. El s-a impus la Rotterdam, Monte-Carlo, Roma, Roland Garros, Queen’s Club, Cincinnati și US Open și a mai jucat finala la Barcelona și Wimbledon.

„Carlos Alcaraz e cu adevărat un cadou pentru acest sport” » Liderul mondial, lăudat de dublul finalist de la Roland Garros
Alex Corretja la microfonul Eurosport
Citește și:
Soția i-a anunțat plecarea de la FCSB, imediat după victoria cu Rapid
Superliga
Soția i-a anunțat plecarea de la FCSB, imediat după victoria cu Rapid
Mai multe stadioane emblematice ale lumii au fost abandonate! Motivele sunt diferite, iar imaginile de neratat
Campionate
Mai multe stadioane emblematice ale lumii au fost abandonate! Motivele sunt diferite, iar imaginile de neratat
„De unde i-o fi adus?” » Adrian Porumboiu, furibund după derby: „Un figurant, își dă cu ulei de cânepă și atât”
Superliga
„De unde i-o fi adus?” » Adrian Porumboiu, furibund după derby: „Un figurant, își dă cu ulei de cânepă și atât”
Supermodel după supermodel » Cel mai mare jucător din istoria fotbalului american are o nouă iubită
Altele
Supermodel după supermodel » Cel mai mare jucător din istoria fotbalului american are o nouă iubită
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

„Părinții mei câștigau în trei ani salariul meu pe o lună!” » Regretul jucătorului căruia Gigi Becali i-a pus clauză de 20 de milioane de euro

De 5 ori campion, astăzi taie și vinde fier: „Chiar acum mă ocup de niște vagoane de tren”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează