SPORTURI  »  TENIS  »  TURNEUL DE LA ROMA

Che bella! Simona Halep s-a calificat în finala de la Roma » Pe cine va întâlni în finală + prima reacție

Articol de - Publicat sambata, 20 mai 2017 11:57

Simona Halep dispută duminică a doua finală consecutivă, după Madrid, ea trecând sâmbătă de Kiki Berten cu 7-5, 6-1.

Chiar și sub stropii răzleți și capricioși de ploaie care au căzut sâmbătă, zgura și Roma îi zâmbesc Simonei Halep. Tot mai puternică parcă de la zi la zi și de la meci la meci, dezvăluind forțe noi în situații diferite, românca pășește sigur prin ceea ce se poate numi un splendid sezon cărămiziu. În semifinalele de la Foro Italico, ea a învins-o pe Kiki Bertens cu 7-5, 6-1 și a obținut, în premieră, biletul pentru ultimul act.

Doar primul set a fost echilibrat și cu unele fluctuații de scor, însă Halep a rezistat foarte bine. Nu s-a mai pierdut cu firea, a rămas calmă și puternică și a reușit să redescopere jocul care o dusese de la început în avantaj. Apoi, actul al doilea a fost dominat de ea, tot mai sigură și mai dezinvoltă în execuții și în conceperea punctelor.

"Să stau calmă"

Nici amenințarea de ploaie n-a scos-o din ritm. "Cred că am destulă experiență acum, când eram mai tânără grăbeam punctele dacă vedeam că începe ploaia. Acum încerc să stau calmă și să joc ca înainte", a explicat ea la conferința de presă. Și mai știa că e ceva, natura, vremea, ce nu poate controla. De aceea, nu a zorit nimic și a avut câștig în final.

Întrebată care este cheia acestei săptămâni, a indicat mai multe. "Încredere. Simt jocul. Sunt pregătită fizic foarte bine, nu am probleme, accidentări. Mănânc ciocolată. Totul e Ok, asta e cheia", a spus Simona, zâmbind. Și mai e ceva care funcționează: o mentalitate puțin diferită. Anul trecut, după ce a câștigat titlul la Madrid, a sosit la Roma obosită și încă un turneu, alte meciuri i s-au părut aproape o corvoadă. Acum le-a primit cu bucurie, ca pe o recunoaștere a faptului că totul se leagă, că îi merge bine.

Revedere după ani

"Sunt mândră că am putut să schimb lucrurile față de anul trecut. De data asta mi-am spus că trebuie să joc până la final. Mi-am dorit asta foarte mult, am fost motivată. Anul trecut a reprezentat o lecție bună. E bine că n-am mai repetat ce s-a întâmplat", a argumentat ea. Și e bine că joacă o nouă finală, pe care își dorește s-o și câștige.

O va întâlni acolo pe Elina Svitolina, numărul 11 mondial. Istoria lor comună e scurtă și deja parcă din alte vremuri, Halep câștigând ambele lor meciuri din 2013 și 2014, de pe hard. Azi însă, în finală, va fi altceva. Dificil, diferit, o provocare. Ceva ce Simona cu care Simona s-a obișnuit însă de la Cupa Fed contra Marii Britanii încoace. 

2-0 în favoarea Simonei Halep e scorul întâlnirilor directe cu Elina Svitolina, la Sofia 2013, la Tournament of Champions, și la Budapesta 2014, în Cupa Fed


"Simt presiunea, dar e una pozitivă. Îmi place să joc cu presiune. Îmi place să cred că am șansa să câștig meciuri, să intru pe teren și să fiu responsabilă de ceea ce fac. Nu mă gândesc la ce se întâmplă cu celelalte, ci la mine, să-mi mențin nivelul"

FINAL SIMONA HALEP - KIKI BERTENS 7-5 / 6-1

SETUL 2:

6-1 SET ȘI MECI SIMONA HALEP! 
5-1 Halep:
Simona se apropie la un singur game de victorie, fiind tot mai solidă în joc.
4-1 Bertens:
Olandeza a obținut primul game pe propriul serviciu după mai multe erori neforțate ale Simonei
4-0 Halep:
Bertens nu mai are reacție. Simona își face la zero gameul pe propriul serviciu.
3-0 Halep:
Al doilea break consecutiv și Simona se apropie de o nouă finală importantă pe zgură.
2-0 Halep:
Românca joacă foarte bine și pe propriul serviciu și Bertens nu are reacție.
 1-0 Halep:
Simona reușește breakul din debutul manșei, la fel ca în primul set, cu o minge excelent plasată.

SETUL 1: 

7-5 SET HALEP! 
6-5 Halep:
Break pentru Simona Halep, care este din nou la un singur ghem de câștigarea acestui set
5-5 Bertens:
Olandeza reușește să facă breakul pe fondul unei scăderi de ritm a Simonei Halep, care a început să facă destul de multe greșeli 
5-4 Bertens:
Simona Halep a avut 4 mingi de set, însă nu a reușit să câștige vreuna și îi dă șansa olandezei să se apropie la un ghem. Românca are însă acum șansa de a închide acest set pe propriul serviciu 
5-3 Halep:
Simona se apropie de câștigarea primului set după ce își face serviciul foarte ușor 
4-3 Bertens:
Jucătoarea din Olanda nu renunță la luptă și-și câștigă seriviciul destul de ușor. Continuă să fie foarte ofensivă, lucru care o incomodează pe Simona, care nu reușește să-i returneze mingea
4-2 Halep:
Simona revine de la 0-40 și reușește să-și câștige serviciul. Se apropie la doar două ghemuri de câștigarea primului set din acest joc
3-2 Halep:
Simona a crescut din nou ritmul și a reușit un nou break. A jucat mult mai rapid și Bertens a fost surprinsă din nou
2-2 Bertens:
Jucătoarea din Olanda reușește să facă breakul. A echilibrat partida după un început ezitant dominat de Simona. 
2-1 Bertens:
Olandeza a reintrat în joc. A servit mult mai puternic și a început să atace, lucru prin care a surprins-o pe Simona. Halep urmează la serviciu 
2-0 Halep:
Halep continuă cu jocul agresiv și își câștigă serviciul. În acest ghem Bertens a reușit să câștige un punct foarte disputat. N-a fost sufieicent însă pentru a face break 
1-0 Halep:
Simona începe excelent partida și câștigă la 0 pe serviciul adversarei. Românca a atacat și nu i-a dat nici o șansă 

*******

Citește și:
FCSB, transfer ca și rezolvat din Superliga » Gigi Becali confirmă pentru GSP și dezvăluie suma de transfer: „Am semnat cu clubul”
Superliga
FCSB, transfer ca și rezolvat din Superliga » Gigi Becali confirmă pentru GSP și dezvăluie suma de transfer: „Am semnat cu clubul”
Jucătoarea de la Australian Open a postat o poză cu ea nud, de pe platforma pentru adulți: „Sunt șocată de câți bani am făcut în două zile!”
Tenis
Jucătoarea de la Australian Open a postat o poză cu ea nud, de pe platforma pentru adulți: „Sunt șocată de câți bani am făcut în două zile!”
De la Șumudică, la Karamoko » Antrenorii și fotbaliștii s-au întrecut aseară în ținute inedite
Superliga
De la Șumudică, la Karamoko » Antrenorii și fotbaliștii s-au întrecut aseară în ținute inedite
Jucătoarea de tenis cu cele mai lungi picioare a plecat în vacanță, dar fanii n-au uitat de scandal: aproape să se bată din cauza ei
Tenis
Jucătoarea de tenis cu cele mai lungi picioare a plecat în vacanță, dar fanii n-au uitat de scandal: aproape să se bată din cauza ei
Primul blindat românesc, VLAH, va fi prezentat la Moreni. Imagini dezvăluite FOTO
Profit.ro
Primul blindat românesc, VLAH, va fi prezentat la Moreni. Imagini dezvăluite FOTO
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Soluția de urgență? Un fost mare internațional, pregătit să-i ia locul lui Arne Slot la Liverpool

Louis Munteanu, INTERZIS la interviu?! » Iuliu Mureșan a intervenit în direct și a explicat ce s-a întâmplat după meci


Comentarii (51)
catalynn
catalynn  •  20 Mai 2017, 15:23
Postat de thomassystem pe 20 Mai 2017, 15:03

Bine așa Simona, bine fată, ești cea mai bună din lume în momentul de față. JOS PĂLĂRIA in fața ta, supertenis, super lovituri, super jucătoare. Bertens asta nu e rea deloc, va mai urca in clasament însă azi nu a avut nici o șansă. La fel cum nu va avea nici o șansă mâine nici buburuza(cel mai probabil). Sincere felicitări Halepenio, cu tenisul de azi m-ai cucerit definitiv, începând de azi voi fii fanul tău cel mai înfocat. Mult succes in finală de mâine. HAI ROMÂNIA!

Nu, Nu, Nuuuuuuuu !!!!!!!!! Pai asa ne-a fost vorba ieri fratica?! Am convenit deja ca esti talismanul Simonei, tu trebuia azi sa vii sa spui ca maine pierde, ca si pana acum! Simonica si-a respectat partea ei de intelegere si a sters zgura cu olandeza din Olanda (sic!) tu vad ca incerci sa te echivezi .... Ru-si-ni-caaaaa!!!! :-))))) Hai ca iti mai dau o sansa sa retractezi, si sa ii urezi Simonei ca si pana azi! :-))))) Sa nu uit: ti-o cere milioanele de romani! :-)))))))

calinescupoliiasi
calinescupoliiasi  •  20 Mai 2017, 17:25

"Simona Halep a câștigat partida din semifinalele turneului de la Roma, scor 7-5, 6-1 în fața olandezei Kiki Bertens. Aceasta este din Olanda ...." - bai, incredibil... olandeza aia e din Olanda?

timm
timm  •  20 Mai 2017, 16:02
Postat de thomassystem pe 20 Mai 2017, 15:41

Nu mai am ce face, nu mai e cale de întoarcere pentru mine. Nu pot să descriu în cuvinte noua mea stare de fan Simona Halep. Orice se va întâmpla de aici înainte este prietena mea. Dacă cineva o va vorbi de rău pe fata asta, îl caut, îl găsesc și îl face carne de mici ( stil Liam Neeson). I'm bad. Nu vă jucați cu mine. Ăsta este un avertisment pentru toți haterii Simonei.

So pe tihi. Primul caz de rezolvat.

Vezi toate comentariile (51)
Comentează