SPORTURI  »  TENIS  »  AMINTIRI

FOTO Novak Djokovic, copilul simplu din Belgrad » Imagini UNICE, nemaivăzute, publicate de fostul său coleg de bancă: „De ce venea cu bomboane în fiecare luni”

Foto: Blick / Ringier +27   FOTO
Foto: Blick / Ringier

Articol de - Publicat miercuri, 22 mai 2024 09:17 / Actualizat marti, 28 mai 2024 17:58

Ajuns la vârsta de 37 de ani, Novak Djokovic continuă să domine în circuitul ATP și se bucură, poate, de ultimii lui ani de glorie în lumea tenisului. Dacă despre viața și performanțele lui ca adult cunoaștem foarte multe, nu la fel putem spune despre cum era Novak când era un copil simplu din Belgrad.

Despre copilăria lui a dat mai multe detalii Bojan Petronic, cel care i-a fost coleg de bancă și prieten în școala primară, într-un interviu pentru sportal.blic.rs. Petronic a rememorat tot: glumele, poantele și farsele pe care le făceau împreună, dar și momentele în care Novak le dădea clasă tuturor la școală.

Cei doi au fost elevi la școala „Bora Stankovic”, o instituție cu profil sportiv, renumită pentru numeroșii campioni pe care i-a lansat. Djokovic nu a fost singurul mare campion sârb care a urmat această școală, chiar în generație cu el fiind și Filip Filipovic, un jucător de polo renumit în țara vecină.

Foto: Blick / Ringier
Foto: Blick / Ringier
Foto: Blick / Ringier
Foto: Blick / Ringier
Foto: Blick / Ringier
+23 FOTO

Novak Djokovic și bomboanele de ciocolată din fiecare luni

Chiar dacă viața i-a pus pe drumuri separate, Bojan Petronic nu a uitat de amintirile trăite cu prietenul și colegul său, când acesta era un simplu copil.

„Nu era diferit de alți copii în ceea ce privește lucrurile obișnuite, însă când era vorba de sport, aici da, era cu totul diferit. O amintire frumoasă din copilăria noastră este când era ziua cuiva dintre noi. Veneam cu bomboane de ciocolată la școală, bananele în ciocolată erau cele mai bune. Chiar dacă ziua cuiva pica în weekend, venea luni cu bomboane pentru toți, asta era regula când erai copil.

Într-o luni, fără să fi fost ziua lui, a venit și Novak cu o cutie de banane în ciocolată. Ne gândeam că poate ne-a luat ceva așa, înainte de vacanță. Voia însă să celebreze cu noi, tocmai câștigase primul său turneu în weekend. Lunea viitoare s-a întâmplat la fel. Apoi iar. Și așa a devenit o nouă regulă. Ori de câte ori câștiga un turneu, ne aducea ciocolată luni. Și practic am mâncat bomboane de ciocolată în fiecare luni, aproape un an. Uneori câștiga și două turnee pe săptămână și atunci ne aducea două cutii de bomboane.

Apoi, într-o zi de luni am venit la școală și nu erau obișnuitele bomboane de ciocolată. Așteptăm, așteptăm și el ne spune că a pierdut turneul din acea săptămână. I-am spus că e imposibil să fi pierdut și atunci el tot ne-a adus ciocolată. Glumeam cu el că învinge ca să avem ciocolată, nu pentru că vrea să câștige.

Era singurul coleg care practica tenisul, pe atunci nici nu se știa ce fel de sport este. Așa că ne-a adus rachete mici la școală și am început să ne jucăm cu el”, a început să povestească Bojan.

Momentul în care Djokovic s-a dedicat complet tenisului: „Învăța mai bine decât noi”

Fostul prieten al lui Novak a povestit și cum a evoluat acesta și a dat detalii despre momentul în care Djokovic a decis să se dedice complet tenisului.

„Din clasa a VI-a până într-a VIII-a, Novak venea la școală doar în prima lună, apoi era plecat în restul anului la diferite turnee. Se mai întorcea în ultimele 10 zile ale finalului de an școlar pentru a-și finaliza notele și a trece. Îl mai vedeam în vacanțele de iarnă, a venit o dată la mine, la Banjica (n.r. cartier din Belgrad), și-a luat rămas bun. L-am întrebat pe unde e și ce mai face, era la Academia lui Nikola Pilic din Munchen pe atunci.

Erau doi-trei elevi mai deștepți care se ocupau și de pregătirea materialului școlar de care Novak avea nevoie ca să treacă clasele. Venea mama lui, lua materialele și i le ducea la Munchen când îl vizita. Apoi, la final de an, se întorcea și trecea cu note mari examenele de final de an. Deși nu era prezent la școală, învăța mai bine decât noi, cei care eram acolo tot anul”, a mai povestit Petronic.

Îmi mai amintesc un moment, când a venit să joace fotbal cu noi. A venit un antrenor și l-a certat rău, nu îi era permis să joace fotbal, să nu se accidenteze. A ieșit de pe teren, dar noi l-am acoperit, după ce a plecat antrenorul, el a revenit și a jucat cu noi.

- Bojan Petronic

Foto: Blick / Ringier
Foto: Blick / Ringier
Foto: Blick / Ringier
Foto: Blick / Ringier
Foto: Blick / Ringier
+23 FOTO

Novak Djokovic și aniversarea de 10 ani ratată: „Toți întrebau unde e Nole, el era la televizor

O altă amintire evocată de Bojan este momentul în care Djokovic a încercat să participe la aniversarea de 10 ani de absolvire a școlii, chiar dacă pe atunci se afla în plin turneu de Mare Șlem, unde îi învingea pe rivalii săi Roger Federer și Rafael Nadal.

„La 10 ani după ce am terminat școala am organizat o mică reunire. Am încercat să adun toată lumea, am făcut rost de contactele tuturor celor 30 de colegi și am vorbit cu ei. Am făcut rost și de numărul lui Djokovic și i-am scris: «Salut, sunt Boki. Sărbătorim 10 ani de absolvire. Dacă poți, sună-mă!».

Dincolo de Premier League, e COLAPSUL » Datorii imense în Anglia, desființări și o mare întrebare: cât mai rezistă modelul?!
ANGLIA
Dincolo de Premier League, e COLAPSUL » Datorii imense în Anglia, desființări și o mare întrebare: cât mai rezistă modelul?!

Mai târziu îmi sună telefonul, era Nole. Am început să glumim, apoi m-a întrebat când e petrecerea de absolvire. Data coincidea cu semifinalele de la Wimbledon, cred. Ne-a contactat și spunea, în glumă, că nu are de gând să renunțe înainte de semifinale. «Dacă ies mai devreme din turneu, sunt la absolvire, vin la Belgrad», îmi zicea.

Mi-a spus să îi adun pe toți colegii care vor să vină, că putem organiza totul la restaurantul său și că se ocupă el de toate cheltuielile. Ne-am adunat la petrecere și lumea a început să întrebe unde e Novak. Ei bine, el era la televizor, juca semifinala la Wimbledon.

Ne-a propus să ne vedem și după turneu, șapte sau opt colegi au rămas bucuroși, ceilalți nu au putut. Ne-am adunat și am stat toată seara la povești, ne-a povestit despre prieteniile lui cu oameni celebri, ca actorul Robert De Niro, ne-a spus lucruri pe care un om obișnuit nu le-ar fi putut afla și în aceeași noapte a plecat la Monaco. Avea tot felul de obligații, tot programul îi era deja făcut, dar a reușit să își pună o seară la dispoziție pentru a petrece cu prietenii săi de la școală”, a afirmat Petronic.

Foto: Blick / Ringier
Foto: Blick / Ringier
Foto: Blick / Ringier
Foto: Blick / Ringier
Foto: Blick / Ringier
+23 FOTO

Bojan Petronic i-a fost alături lui Djokovic la US Open

Bojan Petronic a fost alături de Novak Djokovic la finala US Open din 2021. A dat 400 de dolari pe un bilet pentru al putea urmări pe bunul său prieten din copilărie. A fost pregătit inclusiv cu tricouri speciale pentru a sărbători ceea ce ar fi putut fi al 21-lea trofeu de Mare Șlem al lui Nole. Petrecerea a fost însă stricată de victoria lui Daniil Medvedev în trei seturi (4-6, 4-6, 4-6).

„Am fost la finala US Open din 2021. La final, am coborât la tunel, pe unde ieșea Novak. În toată mulțimea, emoțiile și neîncrederea ce a urmat pierderii finalei, ochii noștri nu s-au putut întâlni. Era în lacrimi, așa că am ratat ocazia de a vorbi cu el.

Cine știe, poate cu altă ocazie, la un alt turneu, în alt oraș, o să-mi aplaud din nou prietenul pentru victorie și pentru un nou trofeu. Nole este cel mai bun din toate timpurile”, și-a încheiat Bojan seria amintirilor cu Djokovic.

Banii nu l-au schimbat pe Novak. Banii te pot schimba prin felul în care te îmbraci, poate arăți mai bine sau conduci un Ferrari. Dar nu ca bărbat, Nole e dovada aici. A devenit faimos, dar a demonstrat că poate fi un om bun și ca star. A rămas fidel lui însuși în orice moment.

- Bojan Petronic

Citește și alte știri din tenis:

Rafael Nadal revine în circuit, la turneul de la Barcelona! » Spaniolul a început deja antrenamentele

Denis Shapovalov, bucuros să fie în România, la Țiriac Open: „Încerc să construiesc din nou” » Ce crede despre Simona Halep: „Sunt fericit pentru ea, a luptat și și-a făcut dreptate”

Citește și:

E gata! Florinel Coman pleacă de la FCSB, dar nu la Al-Duhail
Superliga
E gata! Florinel Coman pleacă de la FCSB, dar nu la Al-Duhail
„Blatul perfect” la România - Slovacia? Un celebru jurnalist spaniol avansează un scenariu-șoc la Euro 2024
Euro 2024
„Blatul perfect” la România - Slovacia? Un celebru jurnalist spaniol avansează un scenariu-șoc la Euro 2024
Ianis Hagi, luat tare după meciul cu Belgia! „Nu se vede urât ca numărul 10 să fie rezervă două meciuri la rând?” » Ce a răspuns
Nationala
Ianis Hagi, luat tare după meciul cu Belgia! „Nu se vede urât ca numărul 10 să fie rezervă două meciuri la rând?” » Ce a răspuns

Mesajul interzis introdus de fanii români pe stadion la meciul cu Belgia! UEFA nu ne va ierta!

Pe urmele lui Napoleon » Dormitorul lui Bonaparte din palatul somptuos din Wurzburg, păstrat în starea lui originală


Comentarii (7)
dragan
dragan  •  22 Mai 2024, 19:15

Srecan rodjendan, Novak!

BindenDanDat
BindenDanDat  •  22 Mai 2024, 18:11
Postat de MaxiP pe 22 Mai 2024, 13:08

Nu vreau sa fiu hater, dar chiar in perioada asta nu poti spune ca el continua sa domine. Momentan anul acesta nu domina nimic, e prematur sa vorbim, dar e chiar cea mai slaba jumatate de an a sa din ultimii 4-5.

Annus horribilis, cum ne-ar zice Lisaveta, dacă ar mai fi printre noi. Nu ca n-a trait 7apte vieți.

MaxiP
MaxiP  •  22 Mai 2024, 13:08
Postat de rac_doi pe 22 Mai 2024, 11:24

Born: May 22, 1987 (age 37 years), Belgrade, Serbia Implineste 37 ani azi , sanatate! Deci : Ajuns la vârsta de 37 de ani, Novak Djokovic continuă să domine în circuitul ATP și se bucură, poate, de ultimii lui ani de glorie în lumea tenisului.

Nu vreau sa fiu hater, dar chiar in perioada asta nu poti spune ca el continua sa domine. Momentan anul acesta nu domina nimic, e prematur sa vorbim, dar e chiar cea mai slaba jumatate de an a sa din ultimii 4-5.

Vezi toate comentariile (7)
Comentează