SPORTURI  »  TENIS  »  SCHIMBARE

Dezbaterea care împarte lumea tenisului în două: tradiție vs. tehnologie? Muguruza a reacționat categoric:"Ar fi înspăimântător"

Garbiñe Muguruza FOTO: Reuters
Garbiñe Muguruza FOTO: Reuters

Articol de GSP - Publicat miercuri, 22 august 2018 14:23

Jucătoarele au păreri împărțite între păstrarea tradiției arbitrilor versus introducerea masivă a tehnologiei și înlocuirea arbitrilor. Sau o combinație între cele două.

Iată ce cred sportivele, de la Muguruza la Sevastova și Dulgheru.

Discuțiile între jucători și arbitri legate de o decizie sau alta apar la fiecare turneu. Cel mai des legate de "A fost out? A fost in?" și mai puțin de alte reguli ale tenisului, pe care oficialii le stăpânesc cu autoritate și competență, în timp ce sportivii deseori nici nu le cunosc. Ceea ce își doresc ei este să știe dacă mingea lor ori a adversarului a fost bună. Cui i se cuvine punctul, în special dacă dubiul apare într-un moment important al meciului. Dacă îndoiala persistă, poate influența concentrarea pe mai departe a celui care se crede nedreptățit.

Introducerea sistemului Hawk-Eye a rezolvat multe dintre aceste potențiale controverse, chiar dacă la început lumea, atât jucători, cât și arbitri sau alți oficiali, l-a privit cu reticență. Cu timpul însă, s-a dovedit un adaos extrem de util. Atât de util încât acum sportivii îl doresc prezent pe toate terenurile, la toate turneele și pe toate suprafețele. Recent, în timpul turneului de la Cincinnati, s-a experimentat folosirea unui ceas care să măsoare secundele regulamentare înainte de serviciu. Prilej pentru numărul 7 WTA, Elina Svitolina, să-și întrebe fanii pe Twitter în legătură cu ce ar schimba în regulile tenisului

Se cere Hawk-Eye peste tot

Între răspunsurile primite, unul suna astfel: "Hawk-Eye pe zgură neapărat! După toate deciziile rele bazate pe urme greșite, Hawk-Eye e necesar, în special la Roland Garros!". Altcineva propunea chiar utilizarea "tehnologiei care există în China, ce constă din imagini reale în loc de estimări ale Hawk-Eye-ului". Iar alți fani sugerau folosirea Hawk-Eye-ului la toate punctele, așa cum s-a întâmplat, pe bază experimentală, la ATP NextGen Finals de la Milano, de anul trecut. La Masters-ul speranțelor tenisului masculin, s-au testat mai multe reguli, între care și aceasta, a înlocuirii arbitrilor de linie cu sistemul "ochiului electronic".

Asta ar însemna însă dispariția arbitrilor de linie. Sunt pregătiți jucătorii și jucătoarele pentru o asemenea schimbare? "Prefer să-i am acolo pentru a putea să țip la ei", a spus dubla campioană de Mare Șlem Garbine Muguruza pe această temă pentru BBC. "Neaah, glumeam, eu nu țip, dar cu siguranță ar fi ciudat, ți-ar lipsi oamenii care au ochii antrenați pentru a vedea unde aterizează mingea. Ar fi înspăimântător, dar eu nu sunt o persoană pasionată de tehnologie, nici nu am computer, nu-mi plac aceste lucruri", a conchis ea.

 

Costuri ridicate

Alte jucătoare au însă păreri diferite, mai nuanțate, mergând de la o posibilă testare a sistemului până la introducerea lui completă. Pentru aceasta din urmă însă există bariera financiară. Instalarea sistemului Hawk-Eye costă în jur de 100.000 de dolari pentru fiecare teren, iar unele turnee încă nu îl au nici măcar pe unul. Viitorul va decide însă dacă schimbarea se poate produce sau nu. Până atunci, părerile sunt diverse, dar deciziile le iau oficialii, chiar și fără a-i consulta pe sportivi. 

100.000 $ reprezintă costul pentru instalarea sistemului Hawk-Eye pe un teren

Un singur turneu are sistem Hawk-Eye pe toate terenurile, cel de la Indian Wells, concurs Masters 1000 la masculin și Premier Mandatory la feminin. Toate cele 12 arene de joc, Centralul plus 11 terenuri adiacente, beneficiază de Hawk-Eye. Turneul este deținut de Larry Ellison, 74 de ani, cofondatorul Oracle Corporation, a cărui avere a fost estimată de Forbes în 2018 la 54,5 miliarde de dolari. 

Amendă pentru izbucnire

Karolina Pliskova, cea care pare atât de calmă pe teren, a avut o ieșire nervoasă violentă în timpul turneului de la Roma. Cehoaica a lovit cu racheta în scaunul arbitrei, deteriorându-l vizibil. Nervii au apărut după ce un smash al Karolinei a fost catalogat drept "out", în timp ce servea la 5-5 și 30 egal în setul decisiv al meciului cu Maria Sakkari.

Pliskova a cerut revizuirea urmei fizice de pe zgură, însă arbitra de scaun a validat ce se strigase de la linie. Reluări TV ulterioare au arătat că mingea prinsese linia. Deși a primit o amendă serioasă, o sumă de 4 cifre, cehoaica nu ar vrea să se înlăture arbitrii de linie. "Lucrurile ar trebui să rămână așa, așa este acest sport și nu aș schimba nimic", a spus ea pentru BBC. "Arbitrii de linie comit erori, dar ai posibilitatea de a cere challenge dacă nu ești sigur dacă mingea a fost out sau nu. Tenisul fără oameni ar fi un sport complet diferit. Cred că oricine are probleme cu arbitrii, cu unele decizii, de aceea există challenge-ul. Greșelile fac parte din joc", a decretat Karolina. 

Între extreme

În timpul turneului WTA de la București, câteva jucătoare au opinat despre Hawk-Eye și posibila înlocuire a arbitrilor de linie

"Eu sunt OK cu Hawk-Eye-ul. Bine, am pățit să cer challenge pe terenuri pe care nu exista, a fost cel mai haios. Sunt momente importante și e mai bine să fii împăcat. Zici, asta e, nu-ți mai rămâne mintea acolo, ai parte de o decizie corectă. Cât despre înlocuirea arbitrilor de linie, mi s-ar părea în regulă să se încerce, să se vadă care este reacția. Mi s-ar părea ciudat să nu mai văd arbitri, dar cred că e singurul sport în care sunt atât de mulți! E bine și clasic, dar aș testa totuși și varianta cu Hawk-Eye în locul lor, întâi la câteva turnee, nu aș implementa direct. Pe de altă parte, nu toate turneele își permit să aibă Hawkeye, nici măcar la Grand Slam-uri, așa că rămâne de văzut", a declarat Alexandra Dulgheru.

"Cred că fiecare teren ar trebui să aibă Hawk-Eye, ceea ce nu este cazul acum. Să scoți de tot arbitrii de linie însă... nu știu, mi se pare că fac parte din tradiția tenisului și mie îmi place așa cum e, ca să fiu sinceră. Nu mi-ar plăcea ca sportul să se schimbe complet, dar văd necesar Hawk-Eye-ul peste tot. Știu că este scump, însă cred că fiecare jucător are dreptul să ceară verificarea unei urme, indiferent că joacă pe Central sau pe ultimul teren din complex", a spus Petra Martici, finalistă BRD Bucharest Open.

"Aș putea vedea un teren fără arbitri de linie, dacă deciziile date de Hawk-Eye sunt corecte, fără marjă mare de eroare. Mi-ar plăcea să se introducă Hawk-Eye și pe terenurile de zgură. Încă sunt decizii și pe zgură, se poate vedea în reluări, care nu sunt grozave. Poate vor apărea schimbări, poate nu, nu știu cât de costisitor ar fi. Hawk-Eye-ul e bun pentru că dă o decizie pe care nu o mai poți contesta. Pe când, dacă e vorba de o persoană... Eu văd lucrurile așa, tu le vezi așa, apare discuția", este părerea pe care o are Anastasija Sevastova, câștigătoare BRD Bucharest Open. 

SPECIAL GSP | A primit 3 lovituri în figură, a revenit după un an: „Vedeam în ceață, mă deranja orice zgomot” » Ce spun Luminița Huțupan Dinu sau Paula Ungureanu și opinia specialiștilor despre brutalitatea loviturilor frontale în handbal

SPECIAL GSP | Povestea-thriller a lui Claudiu Bozeșan, fotbalist ce a învins-o pe Dinamo într-un blat stricat de Poli Timișoara: „Nu mi-a fost frică de ordinele primite!” + Dramă imensă după ce fratele i-a murit într-un misterios accident de camion


Comentarii (8)
1048432045196571
Neculaescu Mircea  •  26 August 2018, 12:55

ar trebui sa se dea dreptul la mai multe in timpul unei partide.

1048432045196571
Neculaescu Mircea  •  26 August 2018, 12:49

ar trebui sa se dea dreptul la mai multe in timpul unei partide.

prism13
prism13  •  24 August 2018, 15:50
Postat de Gabriel Tudor Macarie pe 22 August 2018, 15:42

Ce sa mai spunem de baschet, sport in care ATACUL unei echipe poate dura MAXIM 25 de secunde (exact pauza lu sharapova sau a lu moby *** pana pun mingea in teren!) dupa care cealalata echipa are TOT 25 de secunde sa duca un ATAC COMPLET! Si asta in conditiile in care terenul de baschet e cam de vreo 3 ori mai mare decat cel de tenis!!!!!

Aberezi... La tenis pozitia mingii in teren este intreg obiectul jocului. Prin urmare este esential sa ai arbitri pe fiecare linie. Iar comparatia cu baschetul nu stiu ce rost are... Hawk-eye-ul poate fi eficient daca poate lua decizii rapide (sa nu stai 30 sec la fiecare serva). Altfel sistemul actual hibrid e cel mai potrivit daca e implementat pe majoritatea terenurilor.

Vezi toate comentariile (8)
Comentează