SPORTURI  »  TENIS  »  US OPEN

video Discursul lui Jaqueline Cristian după prima victorie a carierei la US Open: „Voi încerca să fiu mai bună în turul următor” + Ce a zis de adversara ei

Jaqueline Cristian/Foto: Imago Images
Jaqueline Cristian/Foto: Imago Images

Articol de - Publicat marti, 26 august 2025 22:57 / Actualizat marti, 26 august 2025 22:59

Jaqueline Cristian (27 de ani, 50 WTA) a obținut marți, 26 august, prima victorie a carierei pe tabloul principal de la US Open: 6-2, 6-0 împotriva americancei Danielle Collins (31 de ani, 61 WTA). După meci, „prima rachetă” a României a vorbit despre triumful de pe terenul 17 de la Flushing Meadows.

A doua jucătoare din țara noastră care a intrat în competiție la US Open a fost Jaqueline Cristian, sportivă aflată pe locul 50 mondial. Ea s-a duelat cu Danielle Collins, fost număr 7 în clasamentul WTA.

Jaqueline Cristian, evoluție dominantă la Flushing Meadows: „Am încercat să mă concentrez pe mine însămi”

După un start echilibrat de partidă, tenismena în vârstă de 27 de ani a preluat inițiativa și a jucat impecabil, în timp ce adversara cu 4 ani mai mare nu a mai reușit să se concentreze și a comis o serie de greșeli greu explicabile.

De la scorul de 2-1 în primul set pentru Collins, Jaqueline a reușit 11 game-uri consecutive și, după o oră și 7 minute, s-a impus cu 6-2, 6-0. Așadar, românca s-a calificat în turul al 2-lea de la US Open, unde va juca tot cu o americancă: fie cu Ashlyn Krueger (21 de ani, 38 WTA), fie cu Sofia Kenin (26 de ani, 27 WTA).

„Mă așteptam la un meci greu, e o adversară grozavă, o competitoare foarte bună. Luptă mereu până la final. Cred că am încercat să mă concentrez pe mine însămi, să fiu agresivă, să joc solid în raliuri și să încerc să lupt pentru fiecare punct”, a declarat Cristian, la finalul meciului.

„Evident, nu a fost în cea mai bună formă a ei”, a spus ea despre Collins. „Ultima oară când am jucat cu ea, venea după ce a câștigat 2 turnee, era în formă excelentă și a fost o bătălie. Astăzi știu că s-a chinuit puțin cu spatele și nu a fost ușor pentru ea. Așa cum i-am spus [la fileu], îi doresc tot binele și să se recupereze”, a adăugat Jaqueline.

Jaqueline Cristian și-a lăudat echipa: „Sunt cu adevărat mândră de munca pe care o depunem”

Tenismena originară din București nu a uitat să le mulțumească suporterilor români:

„Evident, sunt foarte fericită cu meciul meu și vă mulțumesc mult pentru atmosfera creată. Au fost mulți români, i-am auzit și chiar m-am bucurat și am fost mândră. Sper să câștig pentru voi în runda următoare.”

Întrebată care e aspectul din jocul ei de azi pe care și l-ar dori să îl ducă mai departe în competiție, Jaqueline a răspuns astfel:

„E ceva la care încercăm să ne concentrăm în fiecare zi, nu doar azi. Eu și echipa mea facem o treabă foarte bună și sunt cu adevărat mândră de munca pe care o depunem. Antrenorul meu se chinuie cu mine uneori, dar facem progrese. Încercăm să construim o jucătoare grozavă, o competitoare solidă și să ne îmbunătățim zi de zi.”

La final, Cristian a explicat că succesul cu Collins va contribui la un moral ridicat.

„Ei bine, e prima mea victorie pe tabloul principal de la US Open așa că sunt foarte fericită. Evident, e un boost de încredere și voi încerca să mă pregătesc și să fiu mai bună în turul următor”, a concluzionat jucătoarea antrenată de spaniolul Javier Marti.

Citește și:
Daniel Pancu a anunțat primele plecări de la CFR: „Da, pleacă doi jucători! Sunt titulari amândoi” + Gazeta a aflat numele
Superliga
Daniel Pancu a anunțat primele plecări de la CFR: „Da, pleacă doi jucători! Sunt titulari amândoi” + Gazeta a aflat numele
Basarab Panduru, reacție acidă după ce Marius Baciu, fostul lui coleg de platou, a fost numit de Becali la FCSB: „Este exact ce vrea Gigi!”
Superliga
Basarab Panduru, reacție acidă după ce Marius Baciu, fostul lui coleg de platou, a fost numit de Becali la FCSB: „Este exact ce vrea Gigi!”
Adrian Mutu știe de ce a fost numit Marius Baciu la FCSB: „Gigi m-a ascultat pe mine!”
Superliga
Adrian Mutu știe de ce a fost numit Marius Baciu la FCSB: „Gigi m-a ascultat pe mine!”
Decizie-bombă: Southampton, descalificată din lupta la promovare, fiindcă și-a spionat adversara
Campionate
Decizie-bombă: Southampton, descalificată din lupta la promovare, fiindcă și-a spionat adversara
Schimbare importantă pregătită în facturile de telefonie din România
Profit.ro
Schimbare importantă pregătită în facturile de telefonie din România
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Un fost fotbalist român este judecat în Anglia, după ce a înjunghiat un jurnalist la ordinul Iranului!

„I-am dat un picior în gură lui Bumbescu de nu și-a dat seama cu ce l-am lovit!” » Dezvăluire despre un conflict incredibil în vestiarul Stelei '86


Comentarii (1)
dandrake
dandrake  •  27 August 2025, 00:15

Collins a jucat accidentata clar, de ce a jucat ?...din respect...respect pe care Jaqui i l-a intors la fileu, iar Collins a imbratisat-o, superb gest...good girls!...love u!

Vezi toate comentariile (1)
Comentează