SPORTURI  »  TENIS  »  WIMBLEDON

Federer: ”Am impresia că nu am pierdut la cît de bine am jucat”

Articol de GSP - Publicat joi, 30 iunie 2011 00:00 / Actualizat joi, 30 iunie 2011 11:29

Roger Federer a fost eliminat în sferturile de finală ale turneului de Grand Slam de la Wimbledon pentru a doua oară consecutiv. După ce anul trecut a fost învins de Tomas Berdych, la ediţia actuală elveţianul a pierdut în faţa francezului Jo-Wilfried Tsonga, cu 6-3, 7-6 (3), 4-6, 4-6, 4-6 la finalul unui meci care a durat peste trei ore.

Chiar dacă a ratat şansa de a-şi trece în palmares cel de-al şaptelea trofeu la Wimbledon, Federer nu este dezamăgit de jocul pe care l-a arătat în partida cu Tsonga şi consideră că s-a ridicat la nivelul aşteptărilor.

"Este dificil şi frustrant, dar la limită. Prefer să pierd aşa, jucînd bine. Tsonga a avut nevoie de o evoluţie bună pentru a mă învinge. A jucat foarte bine, a făcut un meci mare, nu mi-a lăsat şanse. A fost un meci mare. Îmi aminteşte puţin de finala pe care am jucat-o împotriva lui Andy Murray, în 2009”, a declarat Roger Federer la conferinţa de presă.

Măcar a fost nevoie să aibă o prestaţie deosebită ca să mă învingă, ceea ce este oarecum drăguţ” , a continuat relaxat elveţianul

”Ne-am mai întîlnit pînă acum, nu e ca şi cum are 16 ani şi de-abia îl descopăr. Ştiam la ce să mă aştept. Este capabil de lucruri mari. A reuşit cîteva retururi excepţionale şi a servit foarte bine”, a spus Federer.

Această înfrîngere este dificilă, dar este mai uşor de digerat ca cea de anul trecut. Am impresia că nu am pierdut la cît de bine am jucat. Nu am nimic să-mi reproşez”, a încheiat fostul lider mondial.

 

Playtech: TRAGEDIE! Doliu URIAȘ în politica din România! A MURIT în urmă cu puțin ...

Ianis Hagi și Dennis Man, în centrul atenției la reunire » Ținute extravagante alese de „tricolori”


Comentarii (3)
xstream
xstream  •  30 Iunie 2011, 11:48

e un idiot pe eurosport, unu sorin care atata il lauda pe fedex de parca ar avea 25 de ani cum are nadal, mereu il denizgreaza pe nadal, e incredibil cat de penibili sunt unii copii , si sunt sigur ca isi traieste veacul pe aici :) oricum imi pare rau pentru Federer,dar varsta sa isi spune cuvantul,insa tot are acea eleganta pe care nadal nu o are inca!

yo_manu93
yo_manu93  •  30 Iunie 2011, 11:31

Felicitari Federer, esti cel mai mare tenisman din toate timputile

vandersaar
vandersaar  •  30 Iunie 2011, 11:05

Pentru fiecare sportiv de mare valoare, vine un moment in care nu mai poate.

Vezi toate comentariile (3)
Comentează