Articol de Luminița Paul - Publicat duminica, 29 martie 2026 21:31 / Actualizat duminica, 29 martie 2026 21:31
Iga Swiatek (24 de ani, locul 3 WTA) a anunțat că nu va participa la calificările din Billie Jean King Cup, acolo unde Polonia va întâlni Ucraina. Decizia vine la scurt timp după despărțirea de antrenorul Wim Fissette (46 de ani).
Universul Igăi Swiatek e tulburat, după ce fostul lider mondial a înregistrat cele mai palide prime trei luni ale unui sezon de ani buni încoace. Picătura otrăvită care a revărsat paharul a fost înfrângerea de la primul meci jucat în turneul WTA 1000 de la Miami, în fața compatrioatei Magda Linette.
La scurt timp, ea a anunțat încheierea colaborării cu antrenorul belgian Wim Fissette, care începuse în octombrie 2024 și care i-a adus câteva succese notabile. Cel mai strălucitor, de departe, e titlul de la Wimbledon de anul trecut.
Debusolată și cu un tenis suferind din multe puncte de vedere, inclusiv cel mintal, ea a mai luat o hotărâre care a suprins și nu prea. Da, pentru că a jucat în majoritatea întâlnirilor importante, nu, având în vedere situația în care se află acum.
Iga Switek nu va juca în calificările BJK Cup
Numărul 3 mondial a anunțat, tot printr-o postare pe Instagram, în limbile polonă și engleză, că nu va juca în Billie Jean King Cup, acolo unde echipa națională va înfrunta Ucraina în faza calificărilor.
„Astăzi vreau să vă împărtășesc o altă decizie. Nu voi participa la viitoarele calificări din Billie Jean King Cup, care va avea loc la Gliwice. Nu mi-a fost ușor să iau această decizie, pentru că să joc în Polonia a avut și are în continuare o semnificație specială pentru mine și știu că mulți dintre voi așteptați cu nerăbdare să mă vedeți pe teren.
Ultima perioadă a fost una solicitantă pentru mine, atât din punct de vedere sportiv, cât și din cauza schimbărilor care au loc în jurul meu. Simt că am nevoie de o pauză, să-mi pun ordine anumite lucruri și să mă concentrez pe o muncă de calitate și calmă. Sper că înțelegeți.
Avem o echipă grozavă – sunt sigură că Magda Linette va face o treabă minunată conducând fetele. Țin pumnii pentru întreaga echipă: Linda Klimovicova, Katarzyna Kawa, Maja Chwalinska, căpitanul Dawid Celt și ceilalți din staff. Vă voi susține din toată inima.
Vă mulțumesc pentru sprijin – înseamnă foarte mult pentru mine”, a fost mesajul integral al Igăi.
Reacția căpitanului: „Nu sunt surprins, dar am încercat să o convingem să joace”
Căpitanul echipei, Dawid Celt, a reacționat la decizia sextuplei campioane de Grand Slam. „Cu siguranță, e mare păcat”, a spus el pentru Przeglad Sportowy Onet. „Ne-am dorit mult ca Iga să joace am făcut tot ce am putut ca să o convingem. În calitate de căpitan, am căutat să-i arăt o perspectivă ușor diferită asupra acestei evoluții”, a mai spus el.
„Pe de altă parte, sincer, nu sunt surprins în mod special pentru că am purtat discuții de aproape o lună. Am făcut tpt ce mi-a stat în putere să amân decizia și să o las pe Iga să se gândească în liniște, cu calm. Dar am sperat că o vom convinge până la urmă”, a precizat el pentru sursa citată.
„Prioritatea ei acum este să găsească un antrenor, pentru că nu mai are unul, așa că îi e greu să funcționeze în această situație. Sunt jucători care au nevoie de pace și liniște și pot gestiona situația pentru un timp – cu un sparring partner și un preparator fizic – dar nu cred că Iga aparține acestui grup”, a elaborat Celt.

„Are nevoie de un antrenor în preajmă, de aceea face totul pentru a angaja unul cât de repede posibil”, a asigurat căpitanul echipei Poloniei.
Întâlnirea Polonia – Ucraina este programată pentru 10-11 aprilie, la Gliwice. Echipa este formată din Magda Linette, Linda Klimovicova, Katarzyna Kawa, Maja Chwalinska și Martyna Kubka.
Cel mai recent, Iga Swiatek a jucat în BJK Cup toamna trecută, tot în Polonia, la Gorzow, în play-off. Echipa condusă de Celt a câștigat cu 3-0 ambele întâlniri din grupa B, contra României și Noii Zeelande, avansând în faza calificărilor.