SPORTURI  »  TENIS  »  US OPEN 2021

Realizatorul TV care n-a mai rezistat, după victoria Emmei Răducanu: „Prima dată în viața mea când fac asta în direct”

Realizatorul TV care n-a mai rezistat, după victoria Emmei Răducanu: „Prima dată în viața mea când fac asta în direct” +46   FOTO
Realizatorul TV care n-a mai rezistat, după victoria Emmei Răducanu: „Prima dată în viața mea când fac asta în direct”

Articol de GSP - Publicat duminica, 12 septembrie 2021 02:38 / Actualizat duminica, 12 septembrie 2021 12:05

Emma Răducanu (18 ani, loc 150 WTA) a învins-o pe canadianca Leylah Fernandez (19 ani, loc 73 WTA), scor 6-4, 6-3 și a câștigat US Open 2021 fără să piardă vreun set!

Fostul mare fotbalist englez Gary Lineker, acum analist și realizator TV, era în direct la BBC, la emisiunea de fotbal „Match of the Day”, când a scris pe Twitter: „Haide, Emma. Prim set fantastic. Te rog încearcă să câștigi al doilea set ca să ne putem concentra pe Match of the Day”. 

La finalul celui de-al doilea set, când Emma era campioană la US Open 2021, Lineker a completat, tot pe Twitter: „E prima dată în viața mea când fac asta în direct, dar Dumnezeule, ce performanță, ce triumf, ce tânără incredibilă. Felicitări, Emma Răducanu, pentru o realizare uluitoare. Câștigătoare de US Open la 18 ani, fără să piardă un set. Extraordinar, fabulos”

Moment istoric: scrisoarea trimisă de Regina Angliei imediat după finala US Open 2021

Regina Elisabeta a doua a Marii Britanii a felicitat-o pe Emma Răducanu imediat după meci, printr-o scrisoare publicată pe conturile de socializare ale monarhiei.

 „Te felicit pentru triumful de la US Open. E o realizare remarcabilă la o vârstă atât de tânără și e dovada muncii tale extraordinare și a dedicării. 

N-am nicio îndoială că performanța ta ieșită din comun, alături de cea a adversarei, Leylah Fernandez, va inspira următoarea generație a jucătorilor de tenis. Îți trimit cele mai calde urări, ție și mulților tăi fani. Elizabeth R.”, i-a transmis Emmei Regina.

Realizatorul TV care n-a mai rezistat, după victoria Emmei Răducanu: „Prima dată în viața mea când fac asta în direct”

Multe felicitări, Emma Răducanu, pentru performanțele senzaționale și victoria istorică la un turneu de Grand Slam! Incredibil, suntem atât de mândri de tine. Leylah Fernandez, bravo pentru realizările de excepție la acest turneu, a fost o plăcere să te privim.
Catherine, Ducesă de Cambridge

Foto: twitter US Open
+42 FOTO

Simona Halep a fost impresionată de victoria repurtată de britanica Emma Răducanu la US Open 2021.

„Extraordinar”, a scris sportiva noastră pe Instagram, după meciul câștigat de britanică împotriva canadiencei Leylah Fernandez.

  • Emma Răducanu devine prima jucătoare din istorie care câștigă un turneu de Grand Slam, după ce a venit din calificări! Jucătoarea cu origini românești NU a pierdut niciun set la Flushing Meadows;
  • Emma Răducanu va fi numărul 23 WTA, începând de luni. Este prima jucătoare britanică care se impune într-un Grand Slam, de la Virginia Wade la Wimbledon 1977;
  • E cea mai tânără câștigătoare de Grand Slam de la Maria Sharapova, în 2004.

Emma Răducanu, euforică după finala US Open: „Cea mai frumoasă zi din viața mea. M-a surprins și pe mine ce am arătat”

Emma Răducanu (18 ani), campioana US Open 2021, a declarat după finala câștigată în fața canadiencei Leylah Fernandez că are parte de cea mai frumoasă zi din viața ei.

„Vreau să o felicit pe Leylah și echipa ei, a jucat un tenis incredibil, a învins câteva dintre jucătoarele de top din lume, nivelul ei a fost foarte bun. Sper să ne mai înfruntăm în alte multe finale.

Am petrecut 3 săptămâni în New York... echipa mea mi-a fost alături, lor și celor de acasă le mulțumesc tuturor pentru sprijinul oferit de-a lungul anilor. Vreau să le mulțumesc tuturor celor din New York, m-ați făcut să mă simt ca acasă, m-am simțit foarte bine să joc în fața voastră. A fost comemorarea unui moment atât de dificil, sper ca eu și Leylah să vă fi oferit un spectacol frumos astăzi.

Leylah joacă mereu un tenis bun și luptă, este o supercompetitoare, știam că va trebui să lupt din greu. Cred că este important să te concentrezi pe ce ai de făcut, pe atitudinea ta, asta contează în momentele dificile. Viitorul tenisului feminin e grozav. Fiecare jucătoare are șansa de a câștiga orice turneu. Sper ca noua generație să poată să calce pe urme unor mari campioane precum Billie Jean King”, a spus Emma la scurt timp după finalul meciului.

CELE 20 SETURI CÂȘTIGATE DE EMMA RĂDUCANU LA US OPEN 2021:

  • Q1 vs Schoofs 6-1, 6-2
  • Q2 vs Bolkvadze 6-3, 7-5
  • Q3 vs Sherif 6-1, 6-4
  • R1 vs Voegele 6-2, 6-3
  • R2 vs Zhang 6-2, 6-4
  • R3 vs Sorribes Tormo 6-0, 6-1
  • R4 vs Rogers 6-2, 6-1
  • QF vs Bencic 6-3, 6-4
  • SF vs Sakkari 6-1, 6-4
  • F vs Fernandez 6-4, 6-3
Emma Răducanu - Leylah Fernandez 6-4, 6-3. Britanica scrie istorie: e campioană la US Open 2021
US OPEN 2021
Emma Răducanu - Leylah Fernandez 6-4, 6-3. Britanica scrie istorie: e campioană la US Open 2021

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Imagini scandaloase! Zona Crepusculară la Arenele BNR, în centrul Bucureștiului » Jandarmii blochează accesul pentru un motiv incredibil: „Sunt «consensele» noastre”


Comentarii (2)
ucluj2011
ucluj2011  •  12 Septembrie 2021, 11:15

Bravo Emma , o performanță extraordinară!!! Mult succes și multă sănătate ție și familiei tale!

cris4co
cris4co  •  12 Septembrie 2021, 02:24

Thank you Dear Queen ... most of them from OUR Continent

Vezi toate comentariile (2)
Comentează