SPORTURI  »  TENIS  »  ATP

Hănescu a urcat 4 locuri în clasamentul ATP şi este pe 28. Crivoi e pe 75

Articol de GSP - Publicat luni, 17 august 2009 00:00

Tenismenul român Victor Hănescu ocupă locul 28 în clasamentul ATP, cu patru poziţii mai sus decât săptămâna trecută, conform clasamentului ATP publicat luni de site-ul oficial al forului internaţional.

Celălalt român din top 100, Victor Crivoi, a urcat trei locuri în ierarhia ATP, până pe 75, aceasta fiind cea mai bună clasare a sa din carieră.

Cea mai importantă schimbare din clasamentul ATP este urcarea britanicului Andy Murray pe locul 2 şi coborârea lui Nadal pe trei. Este prima dată după 18 iulie 2005 când acest loc este ocupat de altcineva în afară de Nadal şi Federer. Atunci, locul secund era ocupat de australianul Lleyton Hewitt.

În ierarhia de dublu, singurul român din top 100 continuă să fie Horia Tecău, el ocupând locul 57, cu două poziţii mai sus faţă de săptămâna precedentă.

În această săptămână are loc turneul de la Cincinnati, dotat cu premii în valoare de 3.000.000 de dolari. Pe tabloul principal este se regăseşte şi Victor Hănescu, el urmând să debuteze în faţa unui tenismen venit din calificări.

Citește și:
Internetul a explodat! Cele mai tari meme-uri după ce Spania a învins-o pe Franța în semifinale » „Dictatorul” Mbappe a devenit bebelușul lui Yamal
Campionatul Mondial de Fotbal 2026

Împăcarea momentului în fotbal » Fotografia „interzisă” care i-a dat de gol
Stiri extrasport
Împăcarea momentului în fotbal » Fotografia „interzisă” care i-a dat de gol
Mbappe nu s-a cenzurat în fața jurnaliștilor
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Mbappe nu s-a cenzurat în fața jurnaliștilor
Luis de la Fuente a dat declarația serii după calificarea Spaniei în finala CM 2026: „Așa am auzit de atâtea ori”
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Luis de la Fuente a dat declarația serii după calificarea Spaniei în finala CM 2026: „Așa am auzit de atâtea ori”
DOCUMENT Arme fabricate 100% în România. A fost încheiat totuși un contract pentru armament de infanterie (SAI), finanțat cu 816 milioane euro din SAFE
Profit.ro

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Simona Halep i-a răspuns public lui Ion Țiriac junior, după comentariul legat de imaginile din loja de la Wimbledon

Le mai recunoști? Fostele prezentatoare ale știrilor sportive au atras toate privirile la evenimentul lui Cătălin Botezatu

Comentarii (2)
 •  17 August 2009, 13:45

Si Monica Niculescu e clasata bine la dublu. Locul 27 saptamana aceasta.

 •  17 August 2009, 13:15

si carstea a urcat un loc, e pe 23!!

Vezi toate comentariile (2)
Comentează
Close